Satul Centuri, peninsula Cap Corse și turnurile sale genoveze

Intr-una din zile am făcut o plimbare spre Satul Centuri și peninsula Cap Corse. La nordul axei care leagă Bastia de Saint-Florent, Corsica avansează formând un cap ca un deget, scăldat de apele mării. Cu un relief foarte accidentat, litoralul peninsulei Cap Corse este dominat de mici sate pescărești ce par să sfideze altitudinea, afișând un caracter temperamental. Din toate părțile marea și vânturile contrariate vin și mătură malurile peninsulei, imprimându-și adânc semnele în peisajul acestei mici bucăți de pământ, dar și în sufletele puținilor locuitori rămași să le facă față.

In lungul acestui istm, munții se aruncă literalmente în mare, formând din loc în loc golfulețe sălbatice și plaje pietroase. Lanțul muntos se desfășoară de la pasul Teghime până la ultimul port, Barcaggio, derulându-se într-un peisaj grandios, autentic, ce te duce inevitabil cu gândul la un capăt sălbatic al lumii. Aici, satele sunt musai de descoperit, în ciuda șoselei capricioase ce duce până la ele, făcând turul coastei. Insă itinerarul în cornișă merita efortul, oferind o multitudine de puncte seducătoare de belvedere, înrămate de capele și turnuri genoveze încremenite în timp.

 

Peninsula Cap Corse mai este numită și „Corsica în miniatură”. Ca acul unei busole indicând nordul, este ideal să pleci din Bastia lungind coasta estică, ca să te întorci pe dincolo, lungind-o pe cea vestică, o zi fiind suficientă pentru o primă dată, chiar dacă micuța fâșie este variată și plină de diversități. Exact asta am făcut și noi, am traversat Bastia urmând șoseaua D80 în lungul coastei spre nord, într-o excursie în care am plecat aprope la întâmplare, fără să mă informez temeinic de acasă, dar care s-a dovedit într-un final cea mai deosebită plimbare din acest ultim sejur în Corsica.

Se pare că mai mult de o sută de astfel de turnuri, numite astăzi „turnuri genoveze”, au fost construite în Corsica, cu rol de apărare, între secolele XV și XVI sub autoritatea guvernatorilor genovezi. Aflate într-o stare mai bună sau mai proastă, aproximativ 67 sunt încă în picioare, dintre care peste 20 numai în peninsula Cap Corse. Toate aceste turnuri permiteau supravegherea orizontului, pentru a preveni eventuale atacuri barbare și au fost construite la cererea localnicilor, care doreau Corsica protejată de invadatori, în special de pirații care bântuiau la vremea respectivă Mediterana. Construite din piatră, turnurile genoveze sunt în general circulare, dar există și câteva de formă pătrată, au trei etaje și un sub-sol. In caz de atac, gardienii erau însărcinați să averizeze printr-un foc plasat pe terasa turnului. Alerta trecea de la un turn la altul, fiecare dintre torregiani aprinzând la rândul său focul pentru a preveni următorul turn. Un sistem de apărare desăvârșit la vremea respectivă, întins pe mii pe kilometri de coastă.

In continuare, traversăm satele Grigione și Lavasina ca să ajungem la Erbalunga, un sat pescăresc situat deja la 10 km de Bastia. Pe mica limbă de pământ, unde casele se aliniază lipite una de alta, se găsește un alt turn circular, din păcate pe jumătate distrus.

Depărtându-ne de Bastia, după Erbalunga peisajul devine mai sălbatic, lăsând influiență orașului în urmă. Trecem prin Sisco, apoi Pietracorbara unde se găsește o plajă cu nisip fin pentru amatorii de bălăceală.

O curiozitate a satelor corsicane din această zonă este organizarea: la malul mării sunt doar câteva case, concentrate de regulă în jurul unui mic port pescăresc, în timp ce centrul satului este undeva mai sus, pe munte. Se pare că acesta aranjare datează tot de pe vremea genovezilor, care, temându-se de atacuri dinspre mare, foloseau portul, numit Marina, drept bază, în timp ce așezarea efectivă era bine protejată, în sânul munților. Aranjarea a persistat până astăzi când întâlnim frecvent pe insulă denumire Marina de (Pietracorbara de exemplu) care desemnează doar zona portuară a satului.Intre Marina de Pietracorbara și următorul sat, Porticciolo, ne lovește direct în față, fix pe marginea șoselei, Tour de l´Osse, aflat într-o stare execelenta de conservare. Se poate admira de aproape, asta dacă găsim un loc de parcare.

 

Porticciolo este următorul sat prin care trecem, apoi Santa Severa ca să ajungem într-un final la Meria, penultimul sat de pe coastă de est a peninsulei Cap Corse, și el dotat, ați ghicit, cu un turn genovez de apărare.

 

Ultimul sat al coastei de est este Macinaggio, foarte pitoresc din câte am văzut în poze, că noi nu am mai ajuns până acolo, ci de la Meria am făcut dreapta prin Morosaglia, pe o rută sinuoasă și ingustă ce traversează o vale izolată, dar plină de peisaje magnifice, pentru a ajunge la partea cea mai interesantă a excursiei, satul Centuri, considerat cel mai pitoresc dintre toate satelele capcorsicane.

 

 

 

 

 

Insă e bine de știut că în sezon Macinaggio este foarte animat, fiind dotată cu o promenadă în lungul portului pe care sunt aliniate restaurante tradiționale, de o parte, și ambarcațiuni interesante de alta. Insă mai mult decât portul, de la Macinaggio, începe ceea ce se cheamă Sentier des Douaniers, traseul care face turul celei mai nordice părți a capului până la Centuri și care arată cam așa. Un motiv suficient să mă întorc cândva în zonă.

Centuri, cel mai frumos sat din Cap Corse

Cel mai frumos sat al capului este Centuri, primul port francez la pescuitul de… languste. Așezat la capătul insulei și obligat să înfrunte aproape zilnic vânturile ce mătură peninsula, Centuri este un sat sincer, micul său port pescăresc conservându-și farmecul de odinioară, ca un refugiu rupt din alte timpuri și plasat în zilele noastre pentru a atrage vizitatorii în căutare de autentic. Păzit de ruinele unui turn genovez, portul Centuri aduce cu imaginea de pe o carte poștală. In lungul unui chei, simpaticele case văruite în ocru se oglindesc în apele liniștite, amestecând griul acoperișurilor cu albastrul profund al cerului. Pitoresc, acest port se animează cel mai tare atunci când bărcile sătenilor se întorc din larg. Aceste șalupe colorate aduc o mulțime de bogății, traduse prin pești proaspeți, dar mai ales languste, veritabile delicatese locale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Unde mâncăm la Centuri?

Sunt o mulțime de restaurante bine cotate în port la Centuri, de regulă patronii fiind pescarii, localnici adesea înrudiți între ei, o comunitate strânsă, aproape ancestrală, care trăiește de secole din pescuit în acest colț uitat de lume. Seara se servește la masă ceea ce s-a pescuit ziua, sau invers, iar pe lângă languste se mănâncă homari, păianjeni de mare, și diverse sortimente de pește. Prețurile sunt, firește, mari, dar până la urmă de câte ori mergem la Centuri? Așa că la unul dintre restaurantele din port ne-am așezat și noi. Dacă peninsula în sine nu o studiasem cu atenție înainte să plec, restaurantele de la Centuri, unde știam că o să facem popas, le cunoșteam la perfecție.

Voiam ceva mediteranean, așa că am ales restaurantul La Bella Vista care nu și-a de altfel ales numele degeaba: priveliștea asupra satului și a portului întrec așteptările, parcă nici nu mai îmi venea să mă ridic de acolo! Am dorit o supă de pește, dar pentru că nu mai era, am ales o specialitate din lup de mare în sos de lămâie cu capere lângă un asortiment de legume variate, în timp ce Andrei s-a regalat cu ce-i place lui mai mult, în speță un platou copios de fructe de mare asortate. Preparatele au fost delicioase și au alunecat ca pe tobogan alături de un vin rosé bien frais local, din zona Patrimonio, despre care habar nu aveam, deci o alta revelație plăcută a acestui sejur.

 

 

 

 

 

 

 

După masă am continuat cu o scurtă plimbare prin sat, ca să se așeze mâncarea mai bine, după care am luat în primire iar D80 spre Morsiglia, lungind de data aceasta coasta de vest a capului. Soseaua între Morsiglia și următorul sat, Pino este foarte sinuoasă, însă vederea înspre mare îți taie respirația. Din Pino, sat fără port, așezat numai pe munte, pleacă un traseu interesant de drumeție spre un alt turn genovez, Tour de Sénèque. După Pino regiunea este foarte stâncoasă și ceva mai sălbatică, meritând mai multe halte pentru fotografii.

 

 

Traversăm Minervo, admiram Barrettali, ne oprim preț de o bere rece -Pietra desigur- la Canelle, la o terasă ce domina marea. Nu urcăm din păcate până la Canari, un alt sat tipic capcorsican, dar facem o haltă la Ogliastru, pentru a admira micuțul port Albu, cu turnul său del Greco și satul Ogliastru, un ansamblu omogen de case agățate de munte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Veritabil cuib de vulturi, agățat deasupra mării, satul Nonza merită cu siguranță o oprire, mai rău este cu parcarea prin zonele acelea. Situat într-un viraj al șoselei ce face turul capului, Nonza incită la un popas. Din mica piață centrală scările duc la turnul pătrat construit de Paoli în 1760. Agățat pe un pinten stâncos, turnul surplombeaza satul, marea și o mică plajă de nisip negru și pietre.

După Nonza trecem prin Negru, și el mândru posesor al unui turn genovez, iar imediat după acesta șoseaua părăsește coasta ca să se piardă printre colinele însorite, îmbrăcate în vită de vie, de la Patrimonio. Traversăm prin ceață pasul Teghime și regăsim Bastia învăluită în nori, n-aș fi crezut o diferență așa mare de vreme între cele două coaste.

Intr-un final, am ajuns cu bine la camping, încheind o zi sublimă. Sunt multe locuri de-a lungul peninsulei Cap Corse care meritau o oprire, nici măcar nu am făcut poze peste tot pe unde am trecut, dar deh, unde să încăpă toate într-o singură zi. Nici șoseaua nu ajută prea mult, aceasta care încercuiește Cap Corse fiind una dintre cele mai anevoiase de pe insulă și nici nu poți parca peste tot pe unde ai vrea. Astfel, parcurgerea distanțelor a cerut ceva mai mult timp, ca să nu mai zic că vremea nu a fost tot timpul binevoitoare. Dar a fost o excursie interesantă, incursiunea care mi-a plăcut cel mai tare din acest sejur datorită autenticității locului, dar și pentru diversitatea peisajului. Si pentru vinul rosé de Patrimonio, firește :).