Mă gândeam de curând, in timp ce „lucram” la pozele din Corsica, pe care nici în ziua de azi nu le-am terminat de sortat și editat, că nici nu mai știu când m-am apucat cu adevărat de fotografiat, dar cred că cred că a fost odată cu primele ture pe munte. Cu atatea peisaje frumoase în jur prin Carpați nu are cum să nu-ți vină pofta să le imortalizezi, așa că prin 2006 am purces rapid la cumpărarea unei „săpuniere”, care, deși destul de înapoiată față de aparatul actual, cred că a fost cea care m-a făcut să îndrăgesc și să îmi doresc să perseverez cu această frumoasă activitate de timp liber. De atunci am schimbat mai multe aparate foto, mai mari mai mici, mai performante sau nu, mai moderne sau puțin… Am exersat, am fotografiat, am descoperit unghiuri, am tras cu ochiul la alții, am citit, m-am documentat ajungând într-un final să mă aleg cu una dintre cele mai plăcute pasiuni: fotografia.

Deși, fără să mă laud, de la primele fotografii și până astăzi am avansat considerabil, nu mă cred nici astăzi vreun mare fotograf. Să fac poze, în călătorii sau pe lângă casă, este pentru mine doar un hobby și atât îmi doresc să rămână, chiar dacă am avut momente când am cochetat cu ideea de a visa la mai mult. Nu știu exact dacă fac poze grozave, dar știu că nu fac nici poze rele și îmi dau seama că cei patru ani în Franța m-au ajutat destul de mult, atât prin timpul liber pe care mi l-au oferit, cât și prin peisajele pitorești care mă înconjoară zilnic. Cred că în ăștia patru ani am fotografiat regiunea mea pe toate părțile, strângând mii de fotografii. Despre orașul Tours nici nu mai zic, nu știu dacă altcineva l-a imortalizat vreodată cu atât nesaț. Exercițiul m-a ajutat cel mai mult, probabil că și aparatul actual, destul de performant, însă  pe lângă acestea, recunosc, am mai și citit diverse cărți, m-am documentat pe internet, am fost atentă cum fac alții, învatând câte ceva despre compoziție, tehnică și editare în fotografie.  

Au fost multe zile când ieșeam pur și simplu la fotografiat, în oraș sau prin împrejurimi. Era, încă mai este, felul meu de a mă relaxa, de a mă destinde, de a face ceva pentru mine fără să aștept ceva în schimb. Rareori plecam de acasă fără aparatul foto, în vacanțe nici nu se punea problema, în ciuda greutății îl căram cu mine peste tot, pe munți, pe plaje, prin orașe și chiar la restaurante, spre amuzamentul ospătarilor. Si totuși în ultima vreme s-a schimbat ceva…. Deși n-aș putea spune că pasiunea a scăzut în intensitate, în ultimul an am fotografiat mult mai puțin, ba chiar au fost momente, chiar și în vacanțe, când am simțit că vreau să las aparatul acasă. In schimb, a câștigat teren… telefonul.  


Mult mai comode și la îndemână, pozele făcute cu telefonul au devenit, în ultima vreme, aproape un obicei. Fie că e vorba de controversatele selfie, sau pur și simplu de poze obișnuite, cu noi sau cu peisajul din jur, eu cred că genul ăsta de fotografie, aparent amatoare și poate enervantă pentru unii, are farmecul ei. In primul rând, să recunoaștem, este mult mai confortabilă, oricum telefonul îl avem mereu în geantă, ca să nu mai vorbim de faptul că producătorii au dezvoltat în ultimii ani camere foto din ce în ce mai performante. Apoi, este vorba și despre  faptul că totul devine mai simplu pe telefon, nu mai trebuie să-mi bat capul cu expuneri, ISO, sau încadrări, fotografia devenind ceva fără pretenții. De fapt cred că asta este partea care îmi place cel mai mult la fotografia făcută cu telefonul: simplitatea, faptul că imortalizează un moment neartificial, firesc, natural… 

Uitându-mă, spre exemplu, la pozele ultimei călătorii în Corsica, am constatat câteva lucruri surprinzătoare. In primul rând, există mult mai multe poze cu telefonul față de alte călătorii. In al doilea rând, mai toate pozele cu noi sunt cu telefonul. Uimitor este că exact acestea îmi sunt cele mai dragi, de parcă ar reprezenta, cumva, fără nici o urmă de formalitate, esența vacanței noastre cosicane. Parcă am fi chiar noi acolo, exact așa cum suntem zi de zi, spontani, normali, obișnuiți. Sunt în acele poze momente, experiențe, stări, pe care pozele oficiale, cele făcute cu aparatul, mult mai bune, firește, mai rânduite și dichisite, parcă nu le cuprind. Așa că pe undeva încep să înțeleg de ce fotografia cu telefonul câștigă popularitate, de ce mulți oameni optează pentru ea, poate uneori fără să-și dea seama.

Voi ce părere aveți? Cu telefonul, cu aparatul, un selfie din când în când :))?

sursa foto 1

Etichete: ,