Aș mai avea vreo câteva povești din Marseille și împrejurimi, plus una cu un castel proaspăt vizitat pe Valea Loarei, dar o să fac o pauză pentru moment; un pic de diversiune nu strică. A venit vara în Tours! E cald, foarte cald pentru luna iunie. De când sunt aici, niciodată n-am avut parte de asemenea caniculă la începutul verii. E rost nu numai de sandale și pantaloni scurți, ci și de plajă și bălăceală, așa că sunt cât se poate de happy (În curând o să încep să dansez pe stradă ca Pharrell Williams). Weekendul ce a trecut chiar am inaugurat sezonul scăldatului în Loara; nu mi-am închipuit vreodată c-o pot face la început de iunie. Eh, nu vă închipuiți că frigea apa, dar nu era nici rea. Așa că odată cu vremea bună dau drumul la activitățile în aer liber pe care mi le-am propus pentru vara asta: câteva castele, ceva canoë-kayak -că slavă cerului avem râuri din belșug, pescuit cu nopți la cort, și cel mai important: învățat a merge cu bicicleta. Am zis!


Nu-i rea vara aici în Tours și nu mă refer la temperaturi, ci la modalitățile de petrecere a timpului liber. E drept, n-avem mare și nici munte, dar avem o mulțime de locuri simpatice numai bune pentru escapade de weekend în mijlocul naturii. De multe ori nici n-ai nevoie de mașină, e suficient să lungești un mal al Loarei, în stânga sau în dreapta, și sigur vei găsi un colț liniștit, plin de verdeață, sau o plajă cu nisip fin apărută peste noapte de sub ape, unde să faci un picnic, să stai la plajă, sau pur și simplu pe iarbă cu o carte în mână. Loara este un fluviu încă sălbatic, omul intervenind foarte puțin în habitatul ei, exceptând ceva gunoaie din loc în loc, că deh, și francezii sunt oameni. Albia nu este canalizată nici măcar în centru orașului, cursul nu este dirijat, iar vegetația de pe maluri crește după bunul plac, formând asttfel un ecosistem propriu. 


Dacă ai bicicletă  e și mai fain. În lungul Loarei sunt piste, care puse cap la cap formează ceea ce se cheamă la Loire à Velo, un traseu cicloturistic de 800 km, dintre care 150 aici în Touraine, ce se desfășoară printre siluetele castelelor, peisajele fluviului, viile și satele tradiționale. Cred că ar fi super fain să plecăm hai-hui cu bicicletele pe coclauri. Avem deja o bicicletă acasă, a lui Andrei; am încercat-o acum vreo 2 ani, dar nu-i de mine, prea mare și grea, dar tocmai ce am găsit o bicicletă ieftină, folosită, la o cunoștință și aș vrea să i-o iau. Tare mi-ar plăcea să mă văd făcând-o și pe-asta, să-l pun pe Azorel în coș și să dau la pedale. 


O
altă chestie interesantă planificată pentru vara asta -și aici vă cer și
vouă părerea- o masă cu prieteni francezi, dar cu bucate tradiționale
românești. De fapt vor fi 2 mese: una tradițional-românească la
noi, alta tradițional-fran
țuzescă la ei. Nu-i prima dată când facem asta,
însă sarmalele parcă nu merg vara, așa că mă tot gândesc la ceva bucate
tradiționale de sezon
. Idei, propuneri, ceva??? V-aș fi tare
recunoscătoare.


Până la masa cu pricina si până învăț să biciclesc mă bucur de vară mâncând înghețată. Nu știu dacă v-am spus vreodată, dar, deși nu-s mare amatoare de dulciuri, îmi place foarte tare înghețata. Pe perioada verii nu-mi lipsește din congelator; uneori cumpăr din aceea pe băț, alteori la cutie cu diverse arome- întotdeauna fructe, niciodată ciocolată (am mai zis că aș putea trăi lejer într-o lume în care nu există ciocolată, nu?). Însă preferata mea este cea din oraș. Vara, multe bulangerii scot vitrinele cu înghețată afară. Înăuntrul lor, multe tăvițe colorate, de nici nu știi ce să alegi. Ai varinta 1, 2, 3, 4 bule, dintre care, în cazul meu, întotdeauna una este cu aromă de coacăze, combinată cu diverse altele, după pofta inimii. Ultima aromă testată săptămâna trecută a fost cea de violete. Extraordinară!

În afara de virinele cu înghețată din fața bulangeriilor, un alt semn de vară în Tours sunt turiștii. De cum începe sezonul vacanțelor și angajații încep să plece în concedii, orașul se umple de oameni cu harta în mână. Mai că nu se mai aude deloc franceză pe stradă, în special în Centrul Vechi. Mie îmi place; când îi văd, parcă mă simt și eu în vacanță odată cu ei. 


PS1: După multe luni de muncă asiduă, am reușit să-mi organizez toate pozele. Aleluia! Cu ocazia asta am făcut o selecție de imagini care surprind locurile pe unde m-au purtat pașii pe aici pe Valea Loarei. Asta că mâine-poimâine se fac 3 ani! Așa că vă invit pe g+ să le răsfoiți, nu-s chiar multe, doar 357 (deocamdată)!  

La voi a venit vara? Ce planuri aveți pentru ea? 

PS: De vreo câteva zile nu-mi mai merge feedly. Cei care-l utilizați aveți idee, e o chestie generală, sau e doar la mine?  
Weekend fain tuturor!

Etichete: , ,