Valea Loarei nu inseamnă doar castele deși este reputată mai mult pentru ele, asta le răspund multor persoane care, alegând să-și petreacă vacanța în această regiune, ajung intamplător pe blogul meu și îmi cer informații sau sfaturi. Desigur, castelele sunt multe și interesante, insă pentru a profita la maxim este de preferat să combinați vizitarea castelelor cu alte activităti, cum ar fi o plimbare printr-un sat pitoresc. Nu știu despre voi, dar mie îmi place în călătoriile pe care le fac să includ, pe langă alte obiective, și sate tradiționale. Zonele rurale m-au fascinat de mic copil, asta probabil și pentru că am crescut la tară. Nu țin neapărat să-i laud, dar satele francezilor sunt adesea galerii de muzeu, iar Valea Loarei deține câteva exemple remarcabile în acest sens, așa că dacă ajungeți prin zonă vă recomand să nu plecați de aici fără să vizitați vreo câteva. Iată câteva exemple interesante, primele 4 fiind, pe bună dreptate, pe lista celor mai frumoase din Franța:
1. Montrésor, pentru că este un sat absolut superb, situat în departamentul Indre-et-Loire, preferatul meu și cel mai probabil cel mai frumos sat de pe Valea Loarei. Insă până să ajungi în centrul burgului, este drumul. Dacă toate satele astea remarcabile sunt în general bine ascunse în mijlocul nicăieri-ului, ei bine Montrésor e mai în mijlocul nicăieri-ului decât oricare altul. Drumul pană acolo traversează un peisaj idilic, șoseaua șerpuind pe câmpuri  vălurate, întrerupte de râuri și pădurici, presărate cu ferme vechi de secole. Cât despre satul în sine, traversat de micuțul râu Indrois, brăzdat de strădute înguste mărginite de case tradiționale, luate parcă din alte timpuri și trântite aici, în zilele noastre moderne, Montrésor este fascinant, biserica impunătoare construită în stilul specific arhitecturii renascentiste din Touraine și castelul cocoțat pe un pinten stâncos deasupra așezării, ca un veghetor absolut al locului, încadrând armonios peisajul. Nu îți trebuie un plan anume, e de preferat doar să te pierzi pe străduțe, dar dacă ții neapărat urmează traseul turistic Les balcons de l’Indrois, traseu care permite admirarea unor privelisti deosebite. 
 
Mai multe despre Montésor am povestit AICI.


2. Prin Candes-Saint-Martin am trecut de multe ori. Stiam că este unul dintre cele mai frumoase sate din regiune și asta se vedea cu ochilul liber, mai ales vara târziu sau toamna devreme: strădute înguste pavate ce se desprind din șoseaua principală, case albe cu obloane și flori colorate la pervaz, felinare romantice, o biserică mare ce tronează în centru, toate așezate pe malul râului Vienne care curgea molcom la vale. Candes-Saint-Martin este situat  la aproximativ 40 km de Tours, la limita regiunii Centre-Val de Loire. Este suficient să străbati incă câțiva kilometri spre Montsoreau și ai păsit în regiunea vecină, Pays de la Loire. Satul este o fostă așezare de pescari, linistită și simpatică, locul unde a murit pe 8 noiembrie anul 397 Sfântul Martin, episcop de Tours. Cel mai mult la Candes îmi place traseul ce duce sus pe deal, traversând satul pe langă biserică și mai apoi pe strădutele înguste, majoritatea în pantă, apoi intră într-o pădurice prin care continuă pană în vârf, unde orizontul se deschide larg, dintr-o dată, oferindu-ți o panoramă deosebită asupra confluenței dintre Loara și Vienne.  

Mai multe despre Candes-Saint-Martin am povestit AICI.

3. Montsoreau, pentru c
ă este un sătuc mic și încantător în regiunea istorică Anjou. Casele albe așezate în terase pe deal, strădutele înguste, obloanele colorate, florile de la ferestre, Loara și confluența sa cu Vienne, vinurile savuroase, dar mai ales farmecul și șarmul deosebit au făcut ca Montosoreau să se claseze printre cele mai frumoase sate ale Franței, însă vedeta incontestabilă a satului este castelul, din istoria caruia este inspirat romanul Doamna de Monsoreau al lui Alexandre Dumas. Montsoreau este situat în departamentul Maine-et-Loire, regiunea Pays de la Loire, la vreo 60 km de Tours și vreo 12 de Saumur. Populația sa, formată în mare parte din artizani, pescari și viticultori, a crescut odată cu carierele de exploatare a pietrei din zonă. După ce carierele au fost părăsite, în găuri s-au amenajat locuințe și cave de vinuri, sau altele au permis găzduirea culturilor de ciuperci de Paris, zona furnizând 70% din producția de ciuperci a Franței. Există chiar Muzeul Ciupercilor.  

Mai multe despre Montsoreau am povestit AICI.

4. Crissay-sur-Manse este un sat foarte pitoresc din Touraine, situat în inima regiunii, pe valea râului Manse. Este un sat plin de șarm care și-a conservat foarte bine pe lângă arhitectura tradițională, o biserică din secolul XVI și ruinele unui castel din secolul XV. N-am putut să nu remarc obloanele roșii la majoritatea ferestrelor ce contrastează destul de bine cu piatra din care sunt construite casele. Mergând pe străduțele înguste, aveam impresia că mă plimb printr-un muzeu; parcă e greu de crezut că în acele căsuțe rupte dintr-o poveste locuiesc astăzi oameni. Dar da, locuiesc, satul număra vreo 120 de suflete. Ba chiar spre deosebire de alte sate vizitate în zonă și care duminica erau pustii, la Crissay am întâlnit vreo câțiva localnici, plus câteva grupuri de turiști.  

Mai multe despre Crissay-sur-Manse am povestit AICI.

5. Despre satul Chédigny știam de ceva vreme însă i-a venit randul abia anul acesta la plimbarile mele prin regiune. Citisem despre el că este „satul-grădină”, singurul din Franța clasat drept Grădină Remarcabilă, văzusem poze cu trandafirii ce-l invadează pe internet și aflasem că anual, la sfârșit de mai, în localitate se ține chiar un festival în cinstea acestor nobile flori, manifestatie de neratat în regiune, destinată sensibilizării publicului spre cunoasterea și respectarea naturii. Deși nu este clasat pe vreo listă, Chédigny este superb, cu sau fără festival, la Chédigny trandafirii se agăță de fațadele caselor, trotuarele fiind înlocuite cu benzi unde sunt plantați arbuștii. Tot anul vizitatorii vin la Chédigny pentru a se plimba pe străzile aproape pietonale, transformate în alei de grădină. O grădină deschisă, gratuită, vioaie și atent întreținută. Trandafirii urcători pun în evidență arhitectura caselor tradiționale tourangelles, peisajul desfășurându-se în fața ochilor pe fundalul dealurilor molcome și împădurite. La Chédigny există peste 800 de arbuști de trandafiri, în 250 soiuri diferite, marea majoritate rustice, plus aproximativ 2000 de alte plante vivacee.

Mai multe despre Chédigny am povestit AICI.

Mai este și satul Lavardin, nu departe de mine, clasat și el pe lista celor mai frumoase din Franța, dar căruia nu i-a venit încă rândul. 



S-ar putea sa te intereseze si:

Etichete: , , ,