… aceasta este întrebarea. Și nu numai în grădina mea…

Știam când m-am mutat în Touraine că aici nu este iarnă aproape deloc, sau cel puțin nu iarna aceea pe care o știam eu în România, astfel că mi-am cam luat adio de la geruri năpraznice sau covoare nesfârșite de nea. Desigur, Touraine nu-i chiar la Ecuator, așa că nu mă pot lăuda cu rochițe sumare în decembrie. Nici nu sunt sigură că aș vrea, dar oricum, înțelegeți voi, ce vreau să zic este că iernile-s mai blânde aici, lucru care de altfel i-a determinat și pe regii Franței să construiască atâtea castele tocmai în acesta regiune. Cu toate acestea niciodată nu mi-am închipuit o iarnă ca cea ce tocmai se încheie … 


Am avut o iarnă ca o primăvară pe Valea Loarei, nici n-am realizat când s-a terminat toamna că a și explodat natura. Îmi spunea într-o zi vecină, o doamnă trecută de vârsta a treia, că pe vremea copilăriei ei ningea în regiune. Nu se mai întâmplă lucrul acesta de multă vreme, cel mult o fleșcăială de o zi și cu asta basta. Nici cu temperaturile nu stăm rău, rareori se întâmplă să coboare sub 0, -1, -2 cel mult și asta întotdeauna noaptea. Însă iarna aceasta am avut mai mereu câte 10° ziua, uneori chiar mai mult. 
  
A nins într-o singură zi de s-au speriat francezii nevoie mare, zici că lovise uraganul. A venit și ăla, stați liniștiți, unul dintre cele de-au măturat coastele Atlanticului. Nu știu cum a ajuns la noi și nici încotro s-a dus, știu doar că n-am putut pleca cu mașina din Amboise, zici că se turna un film de groază pe șosea: vizibilitate 0, vânt, ploaie din toate părțile, bucăți de lemne ce zburau prin aer. N-a durat mult, dar a fost de necrezut. A mai fost o zi de lapoviță, acum la sfârșit, asta după ce cu câteva zile în urmă fuseseră vreo 18°. Iarna extremelor aș putea să spun, partea proastă este că ar cam trebui să ne obișnuim, toate ciudățeniile acestea vor deveni ceva la ordinea zilei. 

Atât de vicleană a fost iarna asta că a păcălit și câteva plante din grădină. Astfel, ne-am bucarat de ghiocei la sfârșit de ianuarie și de narcise și zambile în februarie. Mi nu-mi place deloc așa, acum când se va încălzi vremea și voi ieși prin curte să vezi că n-o să mai mă bucur de nimic. Săracele, au ieșit timid de la căldurică și imediat ce au înflorit s-a lăsat cu frig și lapoviță. Mi se părea atât de trist când le vedeam dimineața atât de pricăjite! Mi-era teamă că vor înflori și amărâții de peri, după care va urma vreun ger de ciciu pere anul acesta. Dar nu s-au lăsat păcăliți, așa că mai am o șansă. Să sperăm că vremea se va îndrepta acum și vom avea o primăvară așa cum trebuie să fie. Îmi place foarte mult iarna, dar la timpul ei, acum vreau să se încălzească pentru că am planuri mari. 



Pentru că fost și iarna asta bună la ceva, am studiat și mi-am făcut o mulțime de planuri. Am citit mai multe despre cultivarea legumelor, m-am documentat despre ce înseamnă grădină bio cu tot ce presupune ea, lucrări ale solului, fertilizare, îngrășăminte, perioade de semănat, asocieri de plante, rotații ale culturilor, etc. Mi-am sortat semințele, mi-am făcut un tabel cu perioadele de semănare, mi-am notat diverse trucuri și ponturi utile și m-am gândit în linii mari cam cum o să arate micuța livadă, pe care intenționam să o plantăm la toamnă – noroc că mai este până atunci, am timp să mă documentez și despre pomii fructiferi. Pentru grădina ornamentală mai avem câteva lucruri de pus la punct și amenajat, nu vom schimba prea multe anul ăsta, dar asta nu m-a împiedicat să citesc și să văd ceva filmulețe despre tunderea trandafirilor (complicată treabă, nu glumă!), sau despre sădirea floricelelor anuale colorate. Să vedem ce o să iasă. Și eu sunt curioasă. 

  


Acum aștept martie să mă apuc de treabă. O adevărată plăcere: tăiat trandafiri și hortensii, vopsit pergole și borduri, semănat usturoi, ceapă și salată, pregătit răsaduri de varză, etc. Așa că dacă vă plângeți că n-aveți unde să faceți mișcare și la sala de sport nu vă place, vă invit la mine în grădină. Săpat, greblat, se găsește câte ceva pentru toți cei care vor să-și tonifieze musculatura ;). 


Etichete: , ,