Dacă vă mai aduceți aminte, acum ceva vreme v-am povestit despre antitalentul meu la condus… De fapt nu știu dacă chiar este vorba de antitalent, ci mai degrabă de lipsa de exercițiu în toată perioada asta de 7 ani de când am obținut permisul auto, însă după cum bine știți și voi, autoturismul este o necesitate în zilele noastre, așa că a venit vremea să « mă pun și eu la zi », mai ales că în viitorul apropiat intenționam să părăsim Tours-ul și să ne mutăm la o căsuță undeva printr-o localitate vecină. Desigur că toate orășelele și satele de aici sunt deservite de trenuri și autobuze, dar să recunoaștem că mașina personală îți oferă mult mai multă independență și libertate de mișcare. Și totuși cum m-am pricopsit eu, posesoare de permis european, cu un permis franțuzesc? Să vedeți…

Fiindcă al meu soț nu-i mereu disponibil să meargă cu mine să reînvăț să conduc și cum nu-i nici de meserie instructor auto, am hotărât amândoi că ar fi mai bine să iau niște ore la o școală de șoferi din oraș. Zis și făcut. Am mers, m-am interesat unde, cum, când, în ce fel și mai ales cât costă (40 de euro/oră, scump, dar asta este, ce să-i faci!); m-am liniștit un pic când instructorul mi-a zis că el e sigur că de mai mult de 4 ore nu o am nevoie și că mă așteaptă cu permisul și cu un act de identitate. Bun… Într-o zi frumoasă cu soare mă prezint la școala de șoferi cu documentele pregătite, dornică să mă apuc de treabă, când ce s-aud… cică permisul meu românesc nu-i bun!!! Cum, Monsieur, să nu fie bun?! Matale ai auzit de UE și de faptul că poți circula liber pe tot teritoriul ei?! Da, omu’ auzise dar nu era sigur că treaba e valabilă pentru toate țările și că el îmi sugerează să mă duc la prefectură, de unde să obțin o atestație precum că am dreptul să conduc în Franța sau, dacă există vreo convenție între țări, chiar îmi pot înlocui permisul cu unul franțuzesc. 

Mă rog, nu puteam să-i zic că-i prost nici să-l trimit să se documenteze mai bine, așa că am plecat spre prefectură, unde surpriză (sau nu!) era închis. Silly of me, cum am putut să cred că funcționării publici pot lucra la ora 16?!?! Okeiiiii… Calmă cum sunt mă întorc acasă, până la urmă nu era nici o grabă, cum am trăit 7 ani fără să conduc mai pot trăi câteva zile și îmi mai arunc un ochi pe internet, chiar pe site-ul prefecturii, să mă conving cum stă treaba.  Treabă stătea precum știam…Permisele de conducere eliberate de o țară membră UE sunt recunoscute în Franța. Persoanele rezidente, titulare de un permis de conducere obținut într-o altă țară europeană, pot circula cu el pe teritoriul Franței. Se poate cere schimbul permisului național cu unul francez, dar aceasta nu este o obligație. Zău că îmi venea să mai mă duc odată la ăla și să-i arăt ce scrie.

În ziua următoare mă prezint la prefectură. Stau de vorba cu o doamnă foarte amabilă (nu știam că mai există astfel de persoane în instituțiile de stat!) care îmi confirmă validitatea permisului meu în Franța Mi-a mai spus că schimbarea permisului este facultativă, dar cum am domiciliul stabil aici, pentru a evita astfel de probleme ar fi de preferat să-l schimb. Bine Madame, dacă dumneata așa zici, dă-mi lista cu ce trebuie să aduc și facem și permis franțuzesc.  Ca să-ți schimbi permisul nu e nevoie desigur să dai din nou examenul, nici măcar partea de legislație rutieră, ci doar să completezi vreo două formulare, lângă care mai adaugi o copie după permisul românesc, una după cartea de rezidență, un justificativ de domiciliu (factură de chirie, sau utilități recentă) și un document emis de autoritățile române precum că acel permis n-a făcut obiectul vreunei suspendări, anulări, sau restricții.  Noroc că acest ultim act puteau să-l obțină ei, că mă și vedeam făcând drumul până la Paris la ambasadă. Nu că nu mi-ar plăcea să revăd Parisul, dar totuși, nu-i chiar peste drum, iar ghișeele ambasadei nu-s atât de interesante.

Le-am dus a doua zi pe toate, după care m-au anunțat că într-o săptămână voi primi un SMS prin care mă vor anunța că permisul este gata și că voi putea veni să-l iau, predându-l totodată pe cel românesc. Săptămâna s-a transformat într-o luna, în care am mai făcut o vizită la prefectură, nu de altceva, dar am observat că francezii mai uită de anumite dosare (nu-i prima data când o pățesc!);  într-un final pe 7 aprilie a venit și mesajul care m-a anunțat că permisul meu franțuzesc e disponibil. Ieri am mers să-l ridic. Deci… nu-mi rămâne decât să mă apuc de ore!
Étiquettes :