Dragii mei, va anunt oficial si pe aceasta cale ca sunt praf!!! Iari am urcat Postavaru. M-am tarat pe jos, m-am dat cu capul de copaci, am plans pe traseu, am zis ca ma intorc inapoi, am injurat in gand, am blestemat ziua, am zis ca nu mai merg la munte niciodata,  am crezut ca voi chema salvamontul sa ma ia de acolo, etc etc etc. Am fost intr-o forma … extraordinara!!!

Dupa 3 ore de somn, niste discutii mai aprinse si o forma fizica nu prea buna, m-am gandit eu asa, sa plec pe munte. Traseul m-a terminat atat fizic cat si pshic. Numai cand ma uitam si vedeam cat de departe era varful unde trebuia sa ajung, iar eu deja eram lesinata, simtem ca cedez moral.

Insa asa cum am fost, am finalizat traseul. Am reusit! Asta este treaba buna a muntelui, te face mai puternic, te face sa te depasesti pe tine insuti. Cand esti convins ca nu mai poti, te face sa iti dai seama ca inca de fapt poti. Esti in mijlocul muntelui si nu ai alta solutie. Si daca alegi te intorci si daca alegi sa mergi mai departe, tot trebuie sa mergi. Nu ai cum sa ramai acolo. Poti sa zbieri, sa urli, sa plangi, sa te dai cu capul de copaci, nu ai decat o singura solutie. Sa te ridici, sa iti gasesti forta, puterea si sa continui.

Nu e prima data cand mi se intampla asta. Am facut trasee mai lungi si am mers lejer si fara probleme. Au fost momente cand nu mai imi simteam picioarele, au fost dati cand m-am asezat in fund jos pe zapada si am zis „Nu mai pot!” . Dar de fiecare data m-am ridicat si am mers mai departe.
Muntele este o lectie de viata. Atunci cand crezi ca nu mai poti, trebuie sa-ti depasesti limita. Pentru ca se poate. Genetic suntem structurati sa putem mai mult decat credem noi. Si nu trebuie niciodata sa renuntam. Numai perseverand ajungi acolo unde vrei. Chiar daca te tarasti pana acolo. Viata ca si muntele nu-ti ofera de multe ori prea multe solutii. Uneori doar una singura. Trebuie s-o iei ca atare si sa mergi mai departe!
Etichete: , , , ,