La anu’ mergem (iar) în Corsica, clar! Dacă prima zi dintr-o vacanță este cea mai fericită indiferent de locația unde se derulează, ultima este cu siguranță cea mai amărâtă. Nu știu dacă mi-era mai greu să mă despart de vacanță sau de Corsica, însă chiar dacă urma s-avem toată ziua la dispoziție pentru noi, feribotul plecând la orele 20, parcă mi-era greu să-mi planific ceva anume de făcut. Tocmai de aceea decât să forțez n-am planificat nimic, rămânând să ne hotărâm la fața locului, sau mai exact în drum spre Ajaccio, de unde aveam să ne îmbarcăm. Și-apoi știți și voi cum se întâmplă uneori, zilele se mai ocupă și de la sine…

Însă inevitabil am început ziua cu trista activitate de a strânge catrafusele, în speță cortul, sacii, salteaua, masa și toate cele complementare, care nu sunt puține în cazul unui sejur de 8 nopți la camping. Am împachetat totul cu grijă, lăsând locul așa cum se cade, fără nici o urmă a trecerii noastre pe acolo, le-am aranjat așa cum am putut în mașină, constatând ca de obicei că avem mai multe lucruri la plecare decât la venire, am plătit ce era de plătit la recepție, ne-am luat la revedere de la Porto și am plecat… 

 

Am traversat pentru o ultimă dată serpentinele amețitoare din Calanques de Piana, satul Piana, iar după ce am făcut un scurt popas la Cargèse, ne-am gândit că n-ar fi rău să luăm masa pe undeva, restaurantul U Castellu de la Sagone picând chiar la țanc pe marginea drumului. 

 
Andrei avea poftă de o langustă. Eu vă zic sincer nu mă omor cu fructele de mare; mănânc, sau mai degrabă gust, dar n-aș putea spune că sunt fană. La U Castellu n-aveau languste în ziua respectivă, au și ei ce aduc pescarii, dar al meu soț s-a „mulțumit” și cu un homar. Am cigulit și eu un pic, în rest am preferat o salată. Însă nu meniul mi s-a părut punctul forte al restaurantului, ci priveliștea. Cu elegantul orășel Sagone pe fundal, cu plaja și Mediterana incredibil de limpede și turcoază, terasa aceea mi s-a părut cel mai potrivit loc în care îmi puteam lua la revedere de la Corsica. M-am gândit atunci că dacă aș fi putut face mică o imagine, aș fi putut s-o bag în geantă și lua cu mine acasă, atunci imaginea de pe terasa restaurantului U Castellu ar fi aceea. 
Pe terasa restaurantului U Castellu din Sagone

 

 

Homarul

 

După masă am pornit din nou la drum și-n aproximativ o oră eram ajunși la Ajaccio. Prima oprire a fost un hipermarchet de unde ne-am cumpărat „suvenirurile„, în speță mai multe sticle de vin și alte bunătăți tradiționale, după care ne-am îndreptat spre centru unde aveam să rămânem până la îmbarcare.
 
Capitală a Corsicii și orașul natal al lui Napoléon, Ajaccio nu se deosebește prea mult de restul orașelor mediteraneene: clădiri cu obloane vopsite în culori „colorate” predominând nuanțele de ocru, străduțe înguste bordate de terase cu măsuțe la soare, bulevarde cu palmieri, un port „de plaisance”, un centru istoric bine întreținut și chiar o cetate. N-am avut timp să ne plimbăm prea mult și sinceră să fiu n-am avut nici dispoziția necesară din cauza căldurii; ultimul lucru de care o să ai chef în Corsica vara este să te plimbi prin orașe. Dar am luat-o totuși la pas prin Vechiul Ajaccio, începând cu strada Cours Napoléon, una dintre cele mai importante artere din oraș, ca mai apoi să ajungem în Place Foch, cea înconjurată de palmieri și cu a să Fontaine des Quatre Lions, urmând să ne întoarcem pe vechea străduță pietonală Cardinal Fesch
 
 Place Foch
 Vechiul Ajaccio

 

 Fontaine des Quatre Lions

 

 Străduță pietonală Cardinal Fesch

 

 Rufele la vedere 🙂

 

 

 

Spre Cours Napoléon
Pentru cineva care stă mai mult în zonă sunt mai multe de vizitat, atât obiective istorice și culturale ca La Citadelle, Musée de la Maison Bonaparte, mai exact casa unde Napoléon s-a născut și și-a petrecut copilăria, Catedrala Santa Maria Assunta, etc cât și obiective naturale ca plajele din jur, sau insulele Sanguinaires. Există și două trenulețe turistice în Ajaccio care propun un circuit al orașului, respectiv unul în afara lui spre  insule, trenulețe care mie personal mi se par o idee bună de vizită atunci când n-ai prea mult timp la dispoziție. Am vrut și noi să-l luăm pe cel care face turul orașului; din păcate orarul său nu se potrivea cu al nostru.
 
În rest Ajaccio mi s-a părut un oraș drăguț, dar desigur nu la fel de cochet ca cele din sudul Franței. Corsica este fără îndoială o destinație căutată și apreciată pentru frumusețile naturale, dar nici un scurt popas în unul dintre marile orașe, ca Ajaccio, Bastia, Calvi, Bonifaccio, nu strică.
 
În jurul orei 19 ne-am pornit spre port și după cum v-am povestit și în primul articol, noaptea pe vapor n-a fost tocmai una de vis: nu știu dacă a fost de vină marea agitată sau chiar am eu rău de mare, dar mi-a luat vreo câteva zile să-mi vindec amețelile. Cum traversarea a durat 10 ore și s-a făcut pe timpul nopții (există și traversări de zi, dar cine vrea să piardă o zi de vacanță aiurea pe feribot???) ne-am luat o cabină; se poate și fără (sunt oameni care dorm chiar pe punte; n-aș încerca la cum bate vântul acolo noaptea!) dar am considerat că e  mai bine să dăm banii pe ea și să ne odihnim bine ținând cont de faptul că a doua zi aveam de făcut drumul din Toulon la Tours (adică vreo 860 km). Ah, și o surpriza interesantă a fost a doua zi, când, chiaună de somn la 6 dimineața în cautarea cafelei, am observat că nu-i nevoie să vorbesc în franceză, majoritatea membrilor echipajului fiind români. Cu convingerea că suntem chiar peste tot (nu vă mai povestesc când ne-a abordat o femeie într-un supermachet din Porto în română- Porto fiind cel mai nesemificativ sat de pe harta Corsicii; lucra cameristă la un hotel!) debarcarea s-a făcut la ora stabilta când Toulonul încă dormita în negura dimineții, iar de acolo nu se întrevedea nimic altceva în fața noastră decât lungul drum spre casă. 
 Îmbarcarea 
Ajaccio văzut de pe vapor

Și cam asta a fost vacanța noastră corsicană, care se încheie și aici pe blog, cu speranța că va continua anul viitor… 

Înainte să merg în Corsica am întâlnit foarte mulți oameni, printre francezi mai ales, care își petreceau vacanță după vacanță în Corsica.
Inițial am zis că-s nebuni, la cât de mare și ofertantă este lumea
asta, dar acum tind să le dau dreptate: de unele locuri te legi
inexplicabil, te cheamă și simți că vrei să revii din nou și din nou.
Mi-au rămas multe de văzut pe insulă, dar mai cu seamă mi-au rams
multe activități de făcut: Muna, cel mai izolat sat din Corsica,
canioanele sălbatice Spelunca și Restonica, casele cocoțate pe stânci de
la Bonifacio, Sain’Antonio, clasat printre cele mai frumoase sate din
Franța, drumeții „fără număr” pe munte ca Monte Cinto,  sau lac de Nino, plaje de vis ca Palombaggia, fiind „doar” câteva dintre
ele.  

 
În drum spre Ajaccio

 

Așa că ne gândim serios ca la anu’ mergem (iar) în Corsica. Om trăi și om vedea, mai e până atunci, ca să nu mai zic că stă la rând o vacanță de iarnă de planificat. Noi să fim sănătoși și bănuți să avem că idei sunt cu duiumu’! 

***
Etichete: , , , ,