1. Pas cu pas (Klaus Iohannis), o carte pe care am cumpărat-o la sfârșitul lui 2014 odată cu febra aceea a alegerilor, dar pe care am apucat să o citesc abia în ianuarie 2015. Cartea urmărește pașii care l-au adus pe cunoscutul personaj din postura unui profesor de fizică de provincie la cea de candidat la președinție și este structurată pe mai multe capitole. Începe cu rezumat scurt și la obiect asupra vieții personale, continuă cu anii petrecuți ca primar al orașului Sibiu, perioadă descrisă în amănunt, de-a lungul a două capitole. Urmează un capitol despre ascensiunea rapidă în cadrul „politicii mari”, ca ultima parte să ne traseze în linii largi planul de acțiune al viitorului (pe atunci) președinte. Am citit volumul din curiozitate și pentru că realizările lui Iohannis referitoare la orașul Sibiu mi s-au părut remarcabile. Per-ansamblu consider cartea interesantă, iar anumite idei demne de a fi reținute.


2. Patrie și destin. Principesa Moștenitoare a României (Diana Mandache). Este o carte pe care mi-am dorit de foarte mult timp să o citesc, atât pentru că am o admirație deosebită față de personajul central, dar și pentru că în general îmi place să citesc despre Casa Regală a României. Cartea este o lucrare cu caracter biografic scrisă extrem de bine și de frumos, în stilul caracteristic, de Diana Mandache, istoric specializat în studiul regalității europene, din pubicatiile căreia eu am mai citit Regina Maria a României. Capitole târzii din viața mea, volumul patru al seriei Povestea vieții mele. Revenind la „Patrie și destin…”, mi s-a părut o carte bună, pe care o recomand tuturor celor cărora le place să citească despre Familia Regală și despre implicarea acestora în societatea românească.

3. Sunt o babă comunistă (Dan Lungu) a fost una dintre cărțile despre care am tot auzit înainte să mă apuc de ea. Am fost sigură că o să-mi placă după ce m-am interesat despre subiect și nu m-am înșelat: cartea lui Dan Lungu cred că este preferata mea din toată lista de față. Cu toții- chiar și cei din generația mea- am întâlnit-o cumva pe Emilia Apostoae, eroina romanului, dacă nu în persoană atunci măcar în povestirile părinților sau ale cunoscuților. Este modelul românul nostalgic după comunism, care crede cu tărie că „înainte era mai bine” și asta fără să privească evoluția lucrurilor în ansamblul lor, ci doar beneficiile personale. Povestea vieții Emiliei este construită pe trei planuri: copilăria, din perspectiva fetei sărace de la țară, care vrea să-și depășească condiția și să devină „orășeancă”, tinerețea, ca „muncitoare la fabrică”, când nu-i lipsea nimic, beneficiind de felul românului de „a se descurca” și, într-un final, pensionara perioadei de tranziție care regretă comunismul. Cartea m-a făcut să râd, să plâng, să mă revolt, m-a pus pe gânduri și n-am lăsat-o până nu am terminat-o dintr-o suflare.  



4. Se numea Sarah (Tatiana de Rosnay). N-a fost nevoie decât să-mi sară în ochi „al doilea război mondial”, „Parisul sub ocupație germană”, „deportarea evreilor” că mi-am și cumpărat-o imediat, iar după primele pagini nici că am mai putut s-o las din mână. Recunosc, n-am știut despre Vel’ d’Hiv, razia în urma căreia poliția franceză a dus la moarte sigură aproximativ 13000 de evrei într-o singură zi. Povestea Tatianei de Rosnay ne prezintă destinele a două familii legate de un secret mistuitor: pe de o parte este Sarah, în timpul războiului, o fetița evreică de numai zece ani, arestată împreună cu părinții ei și dusă într-un lagăr de la marginea orașului, pe de altă este Julia, în zilele noastre, o jurnalistă americană stabilită în Paris, nevoită să scrie un articol despre acest masacru. 

6. Suita Franceză (Irene Nemirovsky) a venit la fix după Se numea Sarah, continuând aceeași temă despre care mie îmi place tare mult să citesc, al doilea război și Franța sub ocupație germană. Nu pot spune că m-a captivat la fel de mult ca precedenta, probabil că nu m-am împăcat prea bine cu stilul autoarei, dar am citit-o totuși cu plăcere până la final. Suita franceză este o trilogie neterminată (întrucât autoarea a murit între timp) care scoate în evidența agonia parizienilor ce încearcă să scape fiecare cum poate atunci când trupele germane amenință să ocupe orașul. Am văzut că a apărut și filmul cu Kristin Scott Thomas, pare bine realizat, sunt tare curioasă cum este.

5. Zilele Amanților (Corina Ozon) a fost una dintre acele cărți cumpărate sub impulsul momentului, fără să știu nimic, dar absolut nimic, despre ea, sau despre autoare. Romanul are în centru trei personaje: Mircea, bărbatul cam plictisit de căsnicie, Teo, soția preocupată mai mult de casă și copii și Cati, amanta atrăgătoare, dornică de dragoste și aventură. După
primele pagini am fost un pic consternată de libajul folosit, nu că aș
fi eu vreo pudică, dar nu prea am întâlnit unul atât de colorat prin
cărți si, r
ecunosc, nu-mi face mare plăcere să citesc despre astfel de triunghiuri amoroase. Dar cartea Corinei Ozon este exceptia, mi s-a părut deșteaptă, amuzant
ă și plăcută. Că să nu mai spun că ea cam adevăr grăiește, iar personajele par atât de reale, sigur regăsim ceva cunoscuți printre ele. Abia aștept volumul II! 



7. Amintiri din Pribegie (Neagu Djuvara) am cumpărat-o după ce am citit o recenzie de-a Ancăi, pe 1001 Călătorii, dar și fascinată un pic de personaj. Cartea este un pic mai mult decât o biografie, Djuvara fiind omul care chiar are ce povesti și despre care chiar merită să citești. Trecând peste perioada de exil la Paris după instaurarea regimului comunist în România, cea mai interesantă parte a cărții o reprezintă cred lungul interval (23 ani) petrecut în Niger, autorul zugrăvindu-ne o lume fascinantă și destul de nuanțată cu obiceiuri, cu întâmplări mai mult sau mai puțin fericite, oameni și caractere diferite, de la șefi de stat până la africani simpli. Însă de departe capitolul meu preferat este ultimul, cel despre întoarcerea în țară în 1990, despre  găsirea unui popor totalmente schimbat ca urmare a celor 45 de ani de îndobitocire în masă.


8. O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri (Neagu Djuvara) am luat-o după ce am terminat Amintiri din Pribegie, convins
ă fiind că vreau să citesc toate cărțile lui Djuvara. Aș fi tentată să zic și eu, așa cum zic mulți, că această carte ar trebui predată la școală, dar probabil că studiată forțat și-ar pierde din farmec. Fiindcă inițial a fost o carte-audio, stilul este unul foarte cursiv, dar cu toate astea cartea nu se parcurge chiar repede. Dacă chiar ești interesat, atunci vei citi anumite paragrafe cu atenție, vei reveni asupra lor, ba chiar vei sublinia, sau vei lua notițe. Djuvara nu plictisește absolut deloc, nu se pierde în detalii și cel mai important, aduce și alte perspective asupra istoriei prăfuite pe care am învățat-o cu toții la școală. 

9. Grădina uitată (Kate Morton) a fost cartea cu care am încheiat luna martie a acestui an. Inițial mă gândeam la o altă carte a lui Djuvara, dar am considerat necesară o pauză, cartea lui Kate Morton picând la fix. Grădina uitată este o poveste de familie, plină de mister și de secrete ascunse, acțiunea desfășurându-se pe trei planuri, asta ca să sporească și mai mult suspansul cititorului: o avem pe de o parte pe Eliza Makepeace cu povestea ei din lumea burgheză a Angliei viectoriene, apoi pe Nell O’Connor, în anii ’75, care traversează lumea în căutarea propriei identități și pe Cassandra,
în zilele noastre, a cărei viață se schimbă brusc, odată cu moștenirea casei bunicii. Despre cum sunt legate aceste personaje vă las să descoperiți singuri. Eu sigur voi mai citi și alte cărți ale lui Kate Morton. 

 Am abandonat:
 
1. O vară fără bărbați (Siri Hustvedt)– nu mi-a plăcut nici subiectul nici stilul.
 
2. Copiii arborelui de jacaranda (Sahar Delijani) – poveștile par interesante însă stilul autoarei m-a lăsat rece.
 
3. O femeie la fereastră (Pierre Drieu la Rochelle)– m-am chinuit să o termin, zău că n-am putut. Cartea poate fi interesantă, povestea de dragoste dintre o burgheză frivolă și un comunist urmărit de poliție pe fundalul Graciei interbelice, însă pe mine nu m-a prins. Poate vă prinde pe voi și apropo de asta … 
 

Voi cu ce cărți v-ați mai delectat în ultima vreme?   

Etichete: , ,