Într-o zi la început de decembrie anul trecut, am avut privilegiul să vizitez Muzeul Rodin de la Paris. O vizita neplanificată, care s-a ivit spontan în itinerarul zilei. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi o surpriză binevenită și memorabilă. Am fost impresionata de frumusețea și profunzimea operelor marelui sculptor, Auguste Rodin, expuse în acele săli luminoase și pline de eleganță. În plus, nu am putut să nu admir și arhitectura impresionantă a clădirii care adăpostește acest tezaur artistic. Va recomand pentru cand ajungeti la Paris.
De fapt eu mergeam la ambasada, dar având în vedere că trebuia să aștept câteva ore, am decis să profit de ocazie și să vizitez ceva în apropiere. Ma gandisem la Muzeul Modei, situat în Palatul Galliera, însă dorința de a explora Muzeul Rodin, pe care îl aveam
în plan de mai mult timp, a câștigat în cele din urmă. Momentul a fost potrivit, fiind singură, am putut să mă bucur de experiența artistică în liniște, fără copii sau grabă. Cu siguranță fetele nu ar fi apreciat la adevărata valoare această incursiune culturală, fiind încă prea mici pentru a înțelege pe deplin profunzimea și frumusețea artei.
Încep prin a vă dezvălui un adevăr simplu: iubesc Parisul. Este un sentiment care nu cred necesită prea multe explicații sau justificări. Deși nu aș alege să locuiesc permanent în acest oraș, caci mă simt extraordinar pe Valea Loarei unde sunt (m-as simti mai bine la malul Mediteranei, dar asta este o altă poveste). Pentru mine, fiecare vizită în capitală este un prilej de bucurie și recunoștință ca am acest oraș fascinant atât de aproape. Încerc mereu să îmi planific itinerariile astfel încât să explorez cât mai multe dintre obiectivele numeroase pe care Parisul le oferă. Însă oricât de mult aș explora, mereu descopăr ceva nou și captivant. Parisul este un oraș care nu duce lipsă de locuri de vizitat sau experiențe de trăit.
Ce îmi place cel mai tare este ca Parisul este un oraș unde nu cunoaște noțiunea de plictiseală; fiecare colț ascunde ceva fascinant și atrăgător. In primul rând este arhitectura, orașul este un adevărat muzeu în aer liber. De la monumentele istorice până la clădirile moderne, fiecare detaliu păstrează povestea și farmecul acestui oraș magic. Cafenelele pariziene sunt fascinante. Îmi place să mă plimb pe străzile misterioase, unde fiecare colț ascunde o poveste și un secret. În contrast, bulevardele largi și aglomerate îți oferă senzația vibrantă a vieții urbane. Sena, cu vapoarele care o străbat, adaugă un farmec aparte peisajului. Dar poate cel mai captivant aspect al Parisului este aerul său boem, care pare să fi rămas neschimbat de-a lungul secolelor.
Revenind la Muzeul Rodin, trebuie să vă mărturisesc că sunt o mare admiratoare a creațiilor sale. Am câteva reproduceri în bronz, în miniatura, ale operelor sale acasa, de care mă bucur în fiecare zi. Vizitând Castelul Isellet, de pe Valea Loarei, acum cativa ani, am avut privilegiul de a descoperi mai multe despre artist, dar si despre povestea lui pasionala cu artista si eleva sa, Camille Claudel. V-am povestit pe blog. Așa a venit momentul să explorez și restul acestei fascinante lumi artistice a marelui Rodin.
Situat într-o frumoasă clădire din secolul al XVIII-lea, muzeul este dedicat firește operei maestrului sculptor francez Auguste Rodin. Vizitatorii sunt invitați să exploreze creațiile sale remarcabile, printre care se numără celebrele sculpturi „Gânditorul”, „Poarta Infernului” și „Sărutul”. Muzeul Rodin din Paris oferă o incursiune captivantă în viața și munca acestui artist de excepție, fiind un loc de inspirație și contemplare pentru iubitorii de artă si nu numai.
In primul rand m-a impresionat clădirea. Hôtel Biron este o bijuterie arhitecturală situată în inima Parisului, pe rue de Varenne. Clădirea în stil rococo a fost construită se pare în secolul al XVIII-lea de către arhitectul Jean Aubert, iar în secolele ce au urmat a fost locuința multor personalități ale Parisului. De cum intri esti intampinat de o atmosferă aristocratică și de o bogată istorie culturală. Arhitectura elegantă, cu ornamente delicate, oferă un cadru perfect pentru operele lui Rodin, creând o armonie între patrimoniul arhitectural și arta contemporană.
Hôtel Biron
Odată ce părăsești clădirea, te întâmpină grădinile fermecătoare, un refugiu de liniște și frumusețe, cu alei umbroase, fântâni și o varietate de plante și sculpturi care îți încântă simțurile. Eu am fost iarna, pe o vreme nu foarte frumoasa, ba chiar începuse sa picure. Dar si așa, gradina părea un loc ideal pentru a te relaxa și a te lăsa purtat de inspirație, savurând fiecare moment într-o oază de frumusețe și istorie în mijlocul agitației urbane a Parisului.
Grădina Muzeului Rodin din Paris este locul unde poți admira o parte din operele lui Auguste Rodin într-un cadru natural și relaxant. Printre operele expuse în aer liber se numără unele dintre cele mai renumite creații ale sculptorului, precum „Gânditorul”, care stă impunător în mijlocul grădinii, emanând o aură de reflecție și introspecție. Alte sculpturi își găsesc locul în mijlocul vegetației, creând o interacțiune fascinantă între artă și natură. Grădina este concepută pentru a oferi vizitatorilor o experiență intimă, este un loc ideal pentru a te bucura de frumusețea artei și a naturii în armonie, oferind o pauză binevenită de la agitația orasului.
Despre Auguste Rodin, ce va spun… este unul dintre cei mai importanți și influenți sculptori ai secolului al XIX-lea, dar asta stiti deja. Născut în Franța în 1840, Rodin a devenit cunoscut pentru abordarea sa revoluționară în modelarea formei umane, capturând nu doar aspectul fizic al subiectului, ci și emoțiile și stările interioare. Opera sa iconică, „Gânditorul”, este cea mai reprezentativa stilului. Se pare ca Rodin a fost un maestru al texturii și al detaliului, iar lucrările sale sunt caracterizate de un realism îndrăzneț și de o profunzime emoțională care continuă să inspire și să influențeze artiștii contemporani. Fiecare operă este o poveste în sine, o incursiune în psihologia umană și o meditație asupra temelor universale precum iubirea, suferința și trăirea umană. Prin îndrăzneala sa artistică și profunzimea sa emoțională, operele lui Rodin rămân o sursă de inspirație și contemplare pentru toți cei care le privesc.
Iris messagère des Dieux, o sculptura interesanta, pe care nu ai cum sa nu o observi 🙂
Muzeul Rodin din Paris adăpostește o colecție impresionantă de opere ale celebrului sculptor. Printre operele expuse se numără după cum va spuneam, „Gânditorul”, o reprezentare emblematică a contemplației umane, „Poarta Infernului”, una dintre cele mai mari și mai complexe creații ale lui Rodin, o interpretare captivantă a „Divinei Comedii” a lui Dante, plus o varietate de alte lucrări, inclusiv studii și modele în lut, precum și alte proiecte mai puțin cunoscute, oferind vizitatorilor o perspectivă asupra diversității creației lui Rodin.
Cel mai mult dintre toate operele sale, mi-a plăcut „Sărutul”. O cunosteam deja, o am reprodusa in bronz la o scara mai mica acasă. „Le Baiser”, este una dintre cele mai romantice sculpturi. Această operă impresionantă, realizată se pare între anii 1888 și 1898, emană o puternică senzualitate și intimitate, iar modul în care trupurile celor doi îndrăgostiți se contopesc este impresionant. Este fascinant cum artistul reușește să transmită prin intermediul formelor frumusețea și complexitatea relațiilor umane.
Mergeți sa va convingeți si voi, daca aveți ocazia. O vizită la Muzeul Rodin de la Paris este o experiență captivantă și profundă, care te invită să explorezi și să te conectezi cu geniul și sensibilitatea artistică a unuia dintre cei mai mari sculptori din istorie. De la operele iconice expuse în clădirea elegantă a Hôtel Biron, până la grădinile fermecătoare în care sculpturile lui Rodin se contopesc armonios cu natura înconjurătoare, muzeul oferă o incursiune fascinantă în universul său artistic. Fiecare lucrare expusă are o poveste și o emoție unică, oferind vizitatorilor ocazia de a experimenta și de a aprecia profunzimea și diversitatea creației lui Rodin. Vei rămâne sigur cu amintiri și cu o nouă apreciere pentru arta sculpturii și pentru moștenirea inestimabilă lăsată de acest maestru al artei.
arama teodora says
Am vizitat si eu muzeul . M-a impresionat si Poarta Infernului si , bineinteles , Sarutul . Dar am cautat si o sculptura care sa o infatiseze pe Camille , am gasit doar o sculptura cu chipul ei . Am fost foarte impresionata de destinul ei tragic .
Multumesc ca mi-ai trezit amintirile despre acest muzeu deosebit .
admin says
Cu mare drag! Apropo de Camille, eu am vizitat acum câțiva ani castelul Islette, unde artistul se stabilește pentru o perioada.Castelul a adăpostit în mai multe reprize aventura dintre cei doi sculptori.