„Mademoiselle Larisa …. , consentez-vous à
prendre pour époux Monsieur Andrei…”

…
…si cum in ambele cazuri s-a raspuns: Oui…a urmat…
„Je déclare Monsieur Andrei …. et Mademoiselle Larisa ….. UNIS PAR LE MARIAGE „
 …..
Tare, nu? Niciodata nu mi-as fi imaginat ca va suna asa de french :))
 … Cred ca mai multe emotii ca atunci n-am avut niciodata in viata mea, dar au trecut si au meritat. Odata in viata te mariti, nu? Si uite asa m-am maritat eu in Franta.

Multi au ramas uimiti „Cum?! Nu faceti nunta in Romania?”. „Nu vine tot neamul?” Nu fratilor. Sincer nici nu prea am un neam mare :)). Si apoi, ne casatorim pentru noi, nu pentru neamuri. Vreau sa am langa mine in acea zi doar persoanele cu adevarat importante, care chiar conteaza pentru mine si fireste contez pentru ele, nu niste rude cu care n-am nici o treaba. Intr-adevar, casatorindu-ma aici, mi-au lipsit anumiti oameni dragi. Asta este dezavantajul unei nunti departe de tara: nu toata lumea va putea ajunge. Dar niciodata in viata lucrurile nu pot fi perfecte, nu? In cel mai bun caz pot tinde spre perfectiune. Si-apoi nu-i bai, mai facem o petrecere in Romania cu prima ocazie.
Nu ne-am casatorit religios, doar civil. Pana la urma, nu  este absolut necesar sa te casatoresti religios. Daca esti ateu?! Casatoria religioasa este doar o traditie, care o poti respecta, sau nu, dupa parerea mea, si o faci nu doar pentru ca „asa trebuie”, ci doar daca  simti cu adevarat ca vrei sa fii unit si in fata lui Dumnezeu. Eu personal simt si cred in El,  doar ca n-am avut o biserica ortodoxa in oras. Oricum, eu definesc credinta putin diferit, consider ca ea se poarta in suflet si ca Dumnezeu intelege anumite lucruri, dar sa nu intram in polemici despre religie. „Nunta” este pentru mine ziua in care  spun „da” omului pe care il iubesc si pe care l-am ales pentru tot restul vietii sa-mi fie alaturi la bine si la rau si atat.
Traditiile si obiceiurile mi le-am facut singura de regula in viata si chiar si la nunta. Mi-am ales o rochie scurta. N-am nimic cu cele lungi,
chiar imi plac, dar pe oricine altcineva, nu pe mine. Nu cred ca as fi fost eu, intr-o „rochie de printesa”, la fel cum n-as fi fost eu cu un voal pe cap si de aceea am ales o palarie. Daca stau sa ma gandesc ca acum ceva vreme ma gandeam sa ma marit sus pe munte in bocanci, as zice ca am „evoluat” destul de mult, alegand totusi o rochie. Nu am mancat sarmale, ci niste specialitati franceze (nu zic ca mi-au placut mult, dar a fost interesant totusi), nu a existat suc la masa, ci cate un sortiment de vin bine ales pentru fiecare fel de mancare, de la aperitiv pana la desert. Oricum incep sa cred ca francezii ruginesc de la suc! Nu am avut un tort clasic, alb, ci unul in forma de inima, cu numele noastre scrise pe el si niste artificii. Nu stiu sa va spun exact din ce era facut, dar va spun sigur (si asta am cerut expres!) ca nu avea nici un fir de ciocolata. 

Sala de casatorii a primariei mi s-a parut superba, ca un adevarat muzeu, sau mai exact ca un salon dintr-un castel, ca tot sunt aici printre ele. Pozele le-am facut pana la urma in curtea unei vechi abatii, Le prieuré de St Cosme, intr-o gradina foarte faina, plina de trandafiri rosii, cataratori.  Masa si dansul s-au tinut la un mic restaurant-hotel langa Tours –Le moulin fleuri, foarte simpatic si inflorat, dupa cum ii spune si numele. Un decor perfect. A fost soare si foarte cald toata ziua si a plouat fix cand trebuie, adica noaptea, in timul mesei. Eu stiu ca daca ploua la nunta, ploua cu bani (deci pana la urma chiar o sa imi permit sa vad epava Titanicului!). Francezii zic ca daca ploua la nunta va fi „un mariage heureux”. Deci, in orice caz, este de bine.Toata lumea s-a distrat si s-a simtit bine, cred eu, sau cel putin asa am observat. Sper ca nu s-au prefacut! Discutiile s-au purtat jumate in romana, jumate in franceza, intrucat in afara de familie, toti invitatii erau francezi. Totul s-a desfasurat perfect, in afara faptului ca am avut emotii la primarie si ca seara m-au strans pantofii igrozitor de tare. Ar mai fi si rochia – bustiera, care ramasese „cam mare” si am tot tras de ea toata ziua. A fost prima si ultima data cand imi cumpar rochie fara bretele sau maneci. Azorel a fost si el prezent, doar este un membru al familiei in toata regula, insa la primarie a ramas in masina. Era culmea sa intram cu el si sa latre la primar! Imi pare rau doar ca n-am avut alaturi anumite persoane
dragi. Dar asta nu inseamana ca nu au fost cu gandul la mine, si eu cu gandul la
ele toata ziua. Prietenia adevarata depaseste si miile de kilometri
distanta.

In concluzie, ne-am facut nunta asa cum am vrut noi. Si a fost perfecta. Cu adevarat „la plus belle jurnée de ma vie”. Nu si-a bagat nasul nimeni, chiar si parintii au fost doar invitati, nu organizatori. Cred ca cel mai important este sa faci lucrurile „cum itiplace”, nu „cum se cere”. Pentru mine n-a existant niciodata „asa
trebuie” sau „asa se cade”. Nu am reusit vreodata sa inteleg
teoria asta. Am considerat intotdeauna ca important este sa fac
cum simt eu, astfel incat sa ma faca fericita. Pentru ca doar
fiind fericita, ii pot multumi si ferici si pe cei din jur. Nu este egoism, ci pur
si simplu asa consider eu ca ar fi firesc.
Eu nu prea cred de fel nici in traditii si nici in obiceiuri si cu atat mai mult in ce face lumea, desi respect gusturile si parerile celor din jur. Pentru mine a
fost mereu „asta sunt” si „asa ma simt eu bine”, idiferent cum m-au
privit oamenii.

A fost ceva mic simplu, dar simpatic si cochet, zic eu. Nu mi-a cantat nimeni „ia-ti mireasa ziua buna”, nu mi-au
pus nici un batic pe cap, nu am ascultat nici populare si in nici un caz
manele, nu a plans bunica si nici nu m-a furat nimeni. Nu
am facut nimic din ceea ce se face de obicei. Ahh, doar ca am aruncat
buchetul domnisoarelor prezente. In rest, n-am respectat absolut nici o
traditie din cele pe care le cunosteam. Insa nu condamn pe nimeni din cei care le respecta. Lucrurile trebuie facute intotdeauna asa cum ti se potrivesc tie si nu altcuiva: daca vrei sa
te casatoresti in rochie de printesa, la palat, fa-o si bucura-te de asta, este nunta ta. Daca vrei sa spui
„da” in bocanci si supra-pantaloni la Varful Omu, sau prins in coarda pe vreun perete de escalada, esti liber sa alegi asa  si sa fii mandru de asta. Este o certitudine ca noi oamenii
suntem diferiti, astfel ca nu trebuie sa ne complacem in situatii si sa
ne ascundem dupa aparente, doar pentru ca trebuie sa respectam un tipar. La
naiba cu tiparul si cu ce zice lumea! Traiti liber oameni buni, ca avem o singura viata!

Etichete: