Nu știu despre voi, dar eu nu știam mare lucru despre dalii înainte de anul acesta. Adică știam că există, dar parcă nu realizam cât sunt de arătoase și cât de mult pot înfrumuseța o grădină, atât prin coloritul lor, dar și prin estetica florilor. Despre varietatea soiurilor nici nu mai vorbesc. Am citit că, originară din Mexic, dalia a fost descoperită de botaniștii spanioli ajunși în Nueva España, iar numele ei provine de la cel al lui Andreas Dahl, din secolul XVIII, moment în care planta a început să se răspândească prin Europa. Poate o să vă vina să radeți, dar la Versailles ea era consumată inițial ca legumă, până și-au dat seama curtenii că-i cam acră și s-au reorientat către calitățile-i ornamentale. 

N-am avut intenția să plantez dalii în curte, a fost mai degrabă o
întâmplare. Când am mers cu Andrei să cumpărăm crini astă-primăvară, am
văzut alături și tuberculi de dalii. Am fost fascinată de cum ar
ătau
florile în poză, dar și de varietățile care se vindeau, așa că am
cumpărat câțiva, mai mult de curiozitate, pe care i-am plantat, un pic
sceptică, în grădină. S-au prins, au răsărit, au crescut și marea
surpriză a venit la sfârșit de iunie, când au înflorit: daliile mele erau
magnifice. Cred că multe zile m-am învârtit pe lângă ele admirându-le
forma și culorile, fotografiindu-le de parcă aș fi venit de pe o altă
lume. Chiar și vecinii le-au lăudat, deși nu era meritul meu în fond, ci
al horticultorilor care le-au creat. Ingrijirea a fost minimă, iar
varietatea destul de mare, atât în ceea ce privește coloritul, dar și
forma florii, a petalelor, înălțimea, tipul, etc. 

Insă ce mi-a plăcut mie cel mai mult la dalii a fost faptul că florile
durează mult timp, adică apar altele noi pe măsură ce cele vechi se
trec. Astfel, din iunie și până în noiembrie daliile mele s-au
menținut, înfrumuseţându-mi continuu grădina. Pentru
că nu mai este mult până la iarnă, mă pregătesc zilele astea să le tai
tulpinile, urmând să le scot tuberculii din pământ, să îi usuc și să îi depozitez în pivnita peste iarnă. La anu’, pe lângă cei pe care-i am, mai am de gând să îmi
procur și alții. O adevărată grădină de dalii, asta vreau! 

PS: Suntem bine, dragii mei, chiar dacă noi, europenii în general, nu prea suntem bine deloc. Am dormit ce-i drept vreo câteva nopți cu obloanele trase și cu inima-n gât, șocată de ce urmăream la TV și pe internet. E trist ce se întâmplă, este revoltător, e monstruos de-a dreptul și mă afectează în mod direct, pentru că locuiesc în Franța, mă sperie și mă scârbește totodată. Insă nu vreau să vă vorbesc despre asta, cel puțin nu acum, nu vreau să intru în polemici și detalii, sunt suficienți « deștepți » care își dau cu părerea, mai ales pe facebook. Să mergem mai departe, zic, trimițând un gând către cei care nu mai sunt cu noi, să prețuim viața așa cum ei și-ar fi dorit s-o facem, cinstindu-le memoria și sperând că lumea asta în care trăim va deveni mai sigură și mai bună. 

Toate pozele cu grădina mea de anul acesta le găsiți  AICI
Étiquettes : , ,