Pentru că săptămânile trecute a fost foarte cald chiar și seara, după ora 19, mi-am scos tableta afară pentru conversații cu mama pe skipe de pe terasa casei. Într-una din seri, în toiul discuției, de după digul ce mă desparte de bătrânul fluviu încep să răsune acorduri de muzică renascentistă. N-a fost chiar o surpriză, doar locuiesc vis-a-vis de castelul Amboise, se mai întâmplă din astea. M-am gândit că probabil este vreo festivitate la curte, nimic ieșit din comun, nu-mi părea rău decât pentru că nu știam despre ce e vorba să mă fi dus și eu. Însă nu se întâmplă nimic la castel, mi-am dat seama de asta aruncând o privire spre fundu’ curți, de unde tocmai se ridica un… balon.



Ăsta pe care-l vedeți în poze este al treilea de fapt dintre cele care s-au ridicat și care a durat mai mult, celelalte două au coborât rapid. Nu este chiar prima dată când văd, baloanele sunt foarte populare la Amboise. De fapt sunt populare cam peste tot în apropierea castelelor, există o mulțime de companii specializate care oferă doritorilor cu dare de mână o altă perspectivă asupra Văii Loarei. Spun cu dare de mână pentru că vă închipuiți că o astfel de experiență nu este chiar ieftină, la o scurtă căutare pe google aflu că tarifele încep de undeva de la 200 de persoană. Cu siguranță survolarea castelelor este de neuitat, însă eu personal cred că trebuie să mai lucrez un pic la capitolul curaj înainte de a mă gândi dacă prețul rentează sau nu.
 
 
Însă până una-alta le admir cu plăcere din curtea casei 🙂 

 

  

Ce ziceți, pe voi v-ar tenta un zbor cu balonul? 
Etichete: , , ,