În cazul în care cineva s-a întrebat ce tot croșetez eu pe aici în ultima vreme, de nu mai apare nimic nou, ei bine: mi-am schimbat fața la blog!
Încă de acum câteva luni începuse să nu mai îmi placă cum arată blogul, așa că am decis că ar fi timpul pentru o schimbare de temă. Inițial am luat o temă clasică, gratuită, de la blogger și am început s-o prelucrez. M-am gândit eu că dacă adaug una alta o să arate bine. Însă nu mi-a plăcut ce a ieșit, așa că am decis să iau mai bine o temă gata pregătită. Zis și făcut, am ales tema de față. Desigur că a trebuit să-o mai schimb puțin, că nu prea se potrivea, însă cel puțin sunt oarecum mulțumită de rezultat.
Am vrut eu neapărat ca paginile Home, Contact și Despre să apară sus, în antet, că deh, fiecare cu piticii lui, la fel ca și butonul de căutare. Inițial m-am gândit și la o poză pe fundalul antetului, dar am lăsat-o baltă de teamă ca blogul să nu înceapă să se încarce greu. Apoi mi s-a mai pus pata pe un meniu auto-derulant, la care mi-am tocit creierul să-l scriu. Inițial făcusem unul din ăla complex, cu pagini ce ies din pagini, dar cum nu am știut să-l finalizez, am rămas la acesta simplu. În plus, oricum este vorba de un blog, nu de vreun site complicat, deci până la urmă nu prea văd rostul unui meniu prea greoi. Nici măcar n-am multe articole!
Am structurat paginile așa cum am crezut eu, după etichetele postărilor. Unele titluri din meniu nu prea îmi plac cum sună, dar cum nu sunt bătute în cuie, când mă va lovi vreo idee pot schimba. Titlurile le-am scris fără diacritice pentru că o luase codul razna și afișa niște hieroglife. O să păstrez diacriticele în corpul postării, dar în rest, cu părere de rău, mă voi lipsi de ele, cel putin până voi rezolva problema.
După cum observați, există o pagină cu „Vorbărie” unde am inserat cam toate articolele ce țin de pasiuni, hobby-uri și alte preocupări despre care mai pălăvrăgesc eu pe aici. Desigur îl pot exitinde când vor apărea și altele. Am păstrat „Călătorii”, „Munte” și „Fotografii” din tema trecută și am adăugat nou pagină „Valea Loarei”, pentru că s-au stans multicele articole pe această temă. Muntele ar fi mers inclus la călătorii, dar l-am lăsat separat. Chiar dacă momentan nu mai adaug atât de des jurnale acolo, probabil îmi este cea mai dragă secțiune de pe blog.
Bara laterală este cam la fel ca la tema trecută, fără mari modificări; categoriile le-am făcut auto-derulante și am păstrat butoanele de abonare, deși tema are o bară proprie cu astfel de butoane în dreapta. Blogroll-ul a rămas la fel, ordonat frumos în partea de jos a paginii; cum este foarte lung, l-am lăsat dinamic, adică ordinea blogurilor se schimbă în funcție de actualizări, astfel că fiecare blog trece în cap de listă.
Și cam asta ar fi rezultatul brut….
Acum vreau să vă ascult pe voi. Vreau să îmi spuneți ce părere aveți despre noua temă, cum vi se pare, ce credeți că ar trebui să mai adaug, să scot, sau să schimb.
Acum sper să nu-mi spuneți că-i nașpa, să iau alta!
Anonim says
Imi place cum arata blogul! Este foarte usor de cautat si foarte "pe înteles"
Eu una ma îndragostisem de fotografiile tale, acum le pot gasi foarte repede! :))
A meritat "crosetatul"! :))
Seara faina Larisa!
Larisa says
Multumesc Minnie!
Ma bucur ca a meritat efortul si ca-l gasesti usor de folosit.
Wish2Go says
Imi place, e aerisit si prietenos. O singura recomandare: daca se poate, accentuarea titlului (Blogul Larisei), fiindca, pe fundalul asta, se vede destul de sters.
Si noi am trecut de putina vreme pe wish2go.ro si inca suntem in proces de acomodare… Plus ca in permanenta mai apare cate ceva, care trebuie remediat din mers 🙁
Sa fie intr-un ceas bun si…la cat mai multi unici!:)
Larisa says
Multumesc!
Aha,ok! Multumesc de sesizare. O sa studiez problema. Vad ca pe prima pagina se vede ok, doar cand intri pe postare scrisul devine transparent. O sa incerc sa modific.
Am observat ca si voi aveti o tema noua foarte simpatica si prietenoasa de putina vreme.
Anonim says
Buna Larisa! Ma numesc Irina si locuiesc in Franta, in regiunea Savoie. Da, aici in munti unde iti place tie 🙂 Iti urmaresc blogul, sa fie un an bun de acum! Imi place cum scrii si induci cititorul in povestile tale. Nu am comentat la nici un articol desi as fi vrut. Poate de acum incolo, ca am prins curaj si mi-am lansat si eu un blog, dar suntem mici inca si necunoscatori.
Imi place noua tema, mai ales categoria Franta, bineinteles! Sunt de acord cu Wish2Go,daca imi permiti ca incepatoare in ale blogului, ca titlul trebuie un pic mai accentuat. In rest, sigur o sa raman o cititoare fidela, ca m-am si abonat acum 😉 O seara placuta!
Larisa says
Pfff, Savoie…vin sa-ti fac o vizita ;)!
Ma bucur ca iti place blogul si ma bucur si mai tare ca mi-ai facut cunoscut lucrul acesta.
Am vazut ca si tu ai un blog simpatic, care din cate observ este la inceput. Sper sa continui cu scrisul, pentru ca sunt convinsa ca ai niste povesti savoiarde foarte faine sa ne impartasesti!
O zi excelenta iti doresc!
Anonim says
Multumim de vizita! Da da, povestile savoyarde nu o sa intarzie sa apara!
Nice says
Mi-am dat seama ca se intampla ceva pe aici de indata ce am vazut ca in blogrollul meu nu mai apare numele ultimului tau articol. Eu am o singura doleanta, in general, la temele blogurilor: fundalul sa fie deschis, alb, gri, bej. In rest, atat timp cat sunt bine primita pe un blog si exista o relatia calda, amicala cu proprietarul, revin cu mare placere.
Nu am observatii pentru ca nici mie la randul meu nu-mi plac sfaturile, recomandarile si observatiile altora, care mi se par de cele mai multe ori malitioase(chiar daca nu sunt, dar asa le percep eu).
In plus eu nu prea ma pricep, mi-am luat o tema gratuita de pe un site si nu am modificat nimic la ea.
Pana la urma conteaza sa-ti placa tie, ca tu petreci cel mai mult timp pe blogul tau, noi ne adaptam din mers la schimbari. 😀
Seara frumoasa, Larisa. 🙂
Larisa says
Da, asta este si doleanta mea: fundalul deschis si scrisul inchis la culoare. Altfel gasesc ca e foarte obositor sa citesti. Initial la tema aceasta scrisul era gri si mi se parea un pic cam deschis pt fond, insa am reusit sal fac negru. Poate in curand voi reusi si fondul sa-l fac mai alb.
O zi minunata Nice!
Unknown says
Eu cred ca arata foarte bine, e destul de complex si-mi place ca ai ramas pe blogspot. Deocamdata nu vad nimic de criticat. Imi place ca e totul pe tonuri de gri 🙂
Ce nu vedeam si se vede cam greu e numele blogului "Blogul Larisei". Atat. 🙂
Spor la publicat articole cat mai frumoase si fotografii pe masura!
Sa ai o seara placuta, Larisa draga!
Larisa says
Nu am de gand sa ma mut de pe blogspot. Am cochetat acum vreun an cu ideea de wordpress, dar am lasat-o balta. Pt ce pana la urma? Ador blogspotul!!!
O sa incerc sa remediez problema cu titlul blogului cat de curand. Mersi de remarca.
Te pup si iti doresc o zi minunata!
Tina says
Mie imi place. e usor si accesibil.
Tema de unde ai luat-o? Am incercat si eu o tema noua, dar parca era incomoda si am revenit la cea nepersonalizata din noianul blogspotului.
Larisa says
Tema am luat-o de pe un site; era gratuita. Gasesti multe teme faine gratis pentru blogspot daca cauti. Totul este sa faci cateva mici modificari la ele, pentru ca nu se potrivesc intotdeauna perfect blogului.
Iuli Fitness says
Buna ziua!
Am fost putin mirat cand am vazut noua tema, m-am uitat rapid in browser sa vad ce am tastat, :), felicitari si daca im este permis, "Blogul Larisei" un pic mai evidentiat! Toate cele bune!
Larisa says
Multumesc de remarca! O sa verific si o sa repar titlul blogului. Ma bucur ca iti place in rest! Te mai astept!
Georgiana says
Imi place noua tema, initial am crezut ca am intrat pe o alta pagina, m-am speriat, insa cand am citit titlurile articolelor m-am calmat, mi-am dat seama ca am ajuns unde vroiam. Imi place noua fata a blogului, e curat, ordonat, nu e obositor. Poate suna ciudat obositor, dar am incetat sa mai citesc un blog pentru ca m-am saturat sa stau sa ma chinui, sa strang din ochi, sa-i fac de chinezoaica doar pentru a descifra ce scrie acolo. Mult succes pe viitor, abia astept articolele din weekend-ul in care ai sarbatorit nunta de hartie.
Larisa says
:))
Multumesc Georgiana.
O sa scriu despre nunta de hartie. Tot incerc sa ma apuc de treaba insa nu am prea avut timp liber in ultima vreme. Pfff, de-ar fi ziua asta mai lunga !!! :))
Claudia says
Arata foarte bine, eu sunt pentru aerisire si pentru a fi cat mai practic, iar tu ai reusit, desi parerea mea e ca nici inainte nu era deloc rau.
Spor la micile modificari si sper ca acum sa ma ambitionez si eu sa termin tema la care lucrez 😀
Larisa says
Multumesc Claudia! Spor si tie la lucru cu noua tema!
Nici mie nu-mi displacea vechea tema, oricum am pastrat-o, pot reveni la ea. Singura chestie a fost ca am incercat sa-i aduc ceva modificari care nu prea mi-au reusit cum as fi vrut si atunci am optat pt una de-a gata :D.
Vienela says
Arata neasteptat de bine. Mie in general imi place ca blogurile sa ramana asa cum erau cand am intrat prima data pe ele, dar uneori, ca in cazul de fata, schimbarea poate fi un plus atat pentru cititor, cat si pentru stapanul blogului.
Chiar ieri i-am spus unei fete ca regret faptul ca si-a schimbat tema, era una dintre cele mai frumoase… Dar nu i se mai potrivea…
Larisa says
Uneori cred ca sunt binevenite anumite schimbari. Eu am schimbat mai mult tema ca sa ordonez mai bine articolele, sa fie mai usor de gasit pentru cineva care e interesat de ceva anume. Puteam sa adaug un meniu la tema veche, dar pana la urma am gasit-o pe asta si mi-a placut.
Aliceee Traveler says
Imi place cum arata ca si aspect fiindca e ordonat.
Insa pare un blog general si nu e! Eu as fi ales o tema cu Franta fiindca mai presus de toate ne povestesti cum e viata pe Valea Loarei 🙂
Asta e plusul tau si eu l-as valorifica mai bine 🙂
Larisa says
Merci Alicee!
Uite ca la asta nu m-am gandit. Poate ca ai drepate, o sa studiez un pic problema si ce as putea sa fac…poate un colaj cu fotografii in antet?! O noua descriere sub titlu?!
Aliceee Traveler says
Hmmm, nu stiu 🙂 Cred totusi ca doar o descriere nu ar schimba imaginea de blog general …
Anda says
Per total, arata foarte bine. Doar "Blogul Larisei" ar trebui sa fie mai evident, nu doar cand vii cu mouse-ul peste el. Felicitari si mult succes in continuare!
Larisa says
Mersi Anda, asemenea!
O sa studiez problema si o sa incerc sa o rezolv.
Kadia says
Mie imi place noua tema, mai ales unele categorii m-au facut sa zambesc si sa cercetez ce se ascunde in spatele lor. E placut de citit si pare usor de cautat in el.
Larisa says
:))
Adevarul este ca nici n-am articole prea multe per ansamblu , deci si eu ma gandesc ca n-ar fi greu de rasforit.
Miky says
m am speriat, am crezut ca am gresit blogul 😀
e greu cu schimbarile astea, si eu as vrea alta tema da mi e groaza sincer, ca am mai facut o data munca de chinez
arata bine dar scrie si tu Blogul Larisei cu alta culoare, ca rosu pe rosu…
Larisa says
:))
Pai tema ta arata bine acum. Probabil ca te-ai plisctisit tu de ea. Da, nu e chiar usor, in sensul ca e mult de munca si nu stiu altii cum sunt dar eu parca intotdeauna mai gasesc ceva de adaugat/modificat. Niciodata nu mi se pare buna :)).
O sa modific efectele la titlu.
E o chestie acolo cand intri pe postare, titlul devine transparent. Nu reusesc momentan sa dibuiesc, dar o sa rezov zile astea.
Miky says
ei hai ca ai reusit 🙂 e de munca, si wordpress-ul mi se pare mai complicat ca blogspotul. m am plictisit eu da, vreau ceva nou :))
Larisa says
Pai daca ti-a trebuit wordpress :)).
Am cochetat si eu cu el, chiar primul blog, acum 1000 de ani l-am avut acolo. Inca mai am contul.
Insa raman fidela blogspot-ului :D!
Adriana says
Imi place tare mult noua fata. Imi plac schimbarile si in plus de asta e o schimbare foarte buna.
Larisa says
Multumesc Adriana! Ma bucur ca iti place!
Maria says
Minunat! Zici că totul este pe cartonașe! Tu pupic, dragă Lari! Weekend frumos!
Larisa says
Multumesc Maria! Te pup!
Mira says
Părerea mea… 🙂 Arată frumos, este mai curat, mai uşor de navigat. Ce aş mai adăuga eu: o secţiune cu locuri/destinaţii, cum vrei, în care să listez ţările despre care am scris, lumea caută în general asta. Am văzut că sunt categorii, dar mă refer doar la ţări, fiindcă nu ai articole numai despre Franţa şi cu siguranţă pe viitor vor fi mai multe ţări.
Un alt lucru care pentru mine contează, să apară data când a fost publicat articolul, este importantă, mai ales când e vorba de călătorii. Ora nu are relevanţă, însă data e bine să fie. Eu nu am văzut ziua, luna, anul, poate sunt şi nu nu le-am văzut eu. 🙂
Header-ul este prea "cuminte", monoton, eu aş alege ceva mai vesel/vioi şi care să spună din prima că e vorba de călătorii, munte, fotografii.
Schimbarea este bună, aşa că mult succes, Larisa. 🙂
Larisa says
Multumesc Mira! Exact astfel de comentarii asteptam, idei, pareri.
Asa este, acum observ este o eroare la data publicarii, apare doar ora :D. Multumesc, nu observasem, o sa verific si voi modifica.
La un colaj de fotografii pentru header ma gandeam si eu. Si mie mi se pare prea simplu si cuminte.
Cat despre lista cu destinatii, initial in meniu, la sectiunea calatorii-jurnale am vrut sa adaug un submeniu cu destinatiile, dar nu mi-a iesit. Fie adaug acolo, fie fac o sectiune noua, in meniu sau poate in bara laterala asa cum am facut cu regiunile din Franta. Ma gandesc ca in dreapta ar fi mai la vedere.
Multumesc incaodata pentru idei.
Larisa says
Am rezolvat cu data! Mersi Mira!
coco says
mie imi place oricum…zi acolo ca zici bine 🙂
Larisa says
mersi coco!
wholesale dress says
arata bine
ideea este ca eu te urmaream si inainte , chiar daca nu am comentat foarte des.
ai o mica problema: daca bagi direct in browser, asa cum fac eu de obicei blogul-larisei.com, fara www inainte, apare o eroare 404, ceea ce nu e tocmai ok. poate verifici prin setari ca sa nu iti afecteze blgol
in rest, ce sa zic, tine-o tot asa si felicitari pentru aniversarea de hartie si sa va vedem la nunta de arigint, aur, diamant etc!!!!
Larisa says
Multumesc de comentariu si pentru urari!
Mersi si de sesizare! Voi verifica treaba cu adresa.
Ma bucur ca iti place blogul si ca il urmaresti cu placere! 🙂
Cris-Mary says
Imi place noua tema, e curata si ordonata!Sa o stapanesti sanatoasa! Tare ma bate si pe mine gandul sa aduc o schimbare temei 😀 Au trecut doi anisori de cand s-a pus praful pe asta 😀
Larisa says
Mersi. Sincer acum incepe sa mi se para un pic cam anosta. Poate mai adaug ceva. Oricum tema ta n-arata rau. E chiar faina!
addicted says
Si mie imi place tema noua! 🙂 Ma face sa ma gandesc sa mi-o schimb si eu…
Larisa says
Pai apuca-te de treaba!
Mie mereu imi vin idei de schimbat tema :)).
Alexandra says
Arata super Larisa!
Imi place place place!
Doar fontul pentru titlurile articolelor parca l-as schimba..
Si eu ma tot tin de multa vreme sa-mi fac un meniu autoderulant dar mi-e cam sila, pt ca tre sa muncesc cel putin juma de zi la el si nu prea am timp..
Anonim says
Salut, ma numesc Oana si sunt interesata sa descopar Franta cu bune si rele. Sper sa ma domiciliez curand acolo,,, ce imi poti spune despre viata si joburile din Franta? Ce sanse sunt sa imi gasesc un job acolo si in ce domeniu sunt cele mai cautate joburi.
Multumesc anticipat!