Deși sunt ahtiată după filme, trebuie să recunosc că nu sunt o mare fană a serialelor. Nu prea pot să-mi dau seama de ce, dar nu mă atrag foarte tare. O fi de vină faptul că n-am răbdare să aștept noile episoade, sau poate că gusturile mele nu corespund cu temele actuale? Habar nu am, dar n-a fost dintotdeauna așa. Cândva m-au pasionat la maxim, dar poate că era și din cauza faptului că în trecut oferta de filme nu era atât de variată. Dar situația pare să se schimbe…
Îmi amintesc că atunci când eram copil serialele erau foarte la modă și împreună cu părinții mei urmăream o mulțime dintre cele care se difuzau la TV. Primul serial de care îmi amintesc și care mi-a maracat copilăria a fost desigur Dallas. Nu mai știu exact ce serie se difuza la Televiziunea Română prin anii ’92, dar îmi amintesc de J. R. Ewing, de Southfork Ranch și de cum ai mei îmi citeau subtitrarea, pentru că, abia ajunsă pe bacile școlii primare, îmi era destul de greu s-o urmăresc pe micul ecran. După Dallas și după ce mi-am desăvârșit cititul au urmat multe seriale, care sunt sigură că o să vă sune cunoscute: Beverly Hills 90210, Melrose Place, Nemuritorul, Xena, Dosarele X etc. Mai târziu un pic a venit perioada telenovelelor: Marimar, Esmeralda… spuneți-mi sincer acum, cine n-a urmărit Inimă Sălbatică?! Zău c-a fost un serial extraordinar. Mai târziu au urmat seriale mai evoluate, dintre care ultimul pe care îmi amintesc să-l fi văzut și să-l fi îndrăgit a fost Sex& The City. Și aici m-am oprit…
A urmat o perioadă lungă în care auzeam în stânga și-n dreapta de diverse seriale recente și mini-serii gen Prison Break sau Neveste Disperate, seriale ce dădeau dependență cunoscuților mei, făcându-i să nu mai doarmă liniștiți până nu apărea următorul episod. Numai eu n-aveam nici o treabă până într-o zi, acum vreo 2 ani, când al meu soț m-a întrebat: Tu ai văzut Game of Thrones?! Și atunci s-a schimbat totul.
Nu l-am văzut! (se întâmpla odată cu apariția seriei 2) TREBUIE să vezi prima serie!!! Cu chiu cu vai m-a convins să văd un episod. A urmat imediat al doilea, al treilea, ultimul din prima serie. Vai de capul meu, am rămas perplexă! Nu-mi povestise nimic, m-a lăsat să rămân cu gura căscată. Noroc că tocmai ce începea seria 2. Nici nu mai știu cum trecea săptămâna în așteptarea unui nou episod. Mai apoi nu știu cum a trecut anul până la seria 3, iar astăzi mă uit cu disperare la seria 4.
De ce m-a cucerit Game of Thrones nu pot să-mi dau seama. Nu e nici pe departe genul meu de serial, dar cert este că a făcut-o. Nu m-au tentat vreodată cărțile, dar serialul este într-un mare fel: captivant, impresionant, plin de acțiune și suspans, cu răsturnări de situație neașteptate și cu actori bine aleși. Într-adevăr, sunt multe scene de erotism și nuditate, dar trecând peste ele cu maturitate, eu cred că rămâne unul dintre cele mai bune seriale fantasy de până acum.
Și Game of Thrones nu e singurul serial care m-a prins în ultima vreme. Există și un al doilea, în speță Downton Abbey. Total diferit de primul și mult mai decent, Downton Abbey este și el un serial realizat excepțional din toate punctele de vedere. Nu te plictisești nici o secundă, actorii fac roluri extraordinare, totul are continuitate, nimic nu este forțat sau comercial. Personajele sunt atractive și credibile, atmosfera de epocă se simte pe deplin, iar umorul englezesc este nelipsit. Am început să-l urmăresc fără prea multe așteptări anul trecut și într-o săptămână deja epuizasem primele două serii. Am continuat cu cea de-a treia și de curând am văzut-o și pe a patra. Personajul actriței Magie Smith (Contesa Violet Crawle) este genial: atât de sever și totodată atât de adorabil.
Voi ce seriale urmăriți? Recomandări pe aceleași teme?
Transport excursii says
Buna ziua,
Eu as dori sa am timpul necesar pentru a revedea doua seriale, KITT si faimoasa Sandy Bell, din generatia anilor 80-90. Ulterior, latura comerciala si-a pus puternic amprenta.
Larisa says
Da, am putea spune ca serialele sunt mult mai comerciale acum.
Buy handmade psoriasis soap says
Va salut cu drag,
Eu una as dori sa revad Sunset Beach, m-am simtit minunat cu acest serial, sa-l urmaresc, sa-l comentez cu prietenele s.a 🙂
Sarbatori Pascale linistite!
Larisa says
L-am urmarit si eu. Primele serii au fost ok, dar parca ultimele au fost cam trase de par.
Transport persoane says
Buna ziua,
Interesant articol si in acelasi timp graitor pentru serialele de calitate, eu persoanl as vrea sa urmaresc seria Ally Mcbeal, numai bine tuturor!
Larisa says
A fost un serial fain la vremea lui, si eu l-am urmarit.
miky says
chiar aseara m am uitat la Game of Thrones. prima serie buna, a doua asa si asa, a treia…catastrofa, ultima nu m a dat pe spate pana acum (am vazut doar 2 ep).
si mie mi place Downton Abbey. iti recomand The Good Wife si Mad Men :-p
Larisa says
Multam de recomandari, o sa caut :).
Si mie mi s-a parut cam trasa de par seria 3, pana la ultimul episod.
Seria 4 imi pare mai promitatoare dupa episodul 2 :)).
Iulia piese auto says
Am crescut cu serialele mentionate de dvs si cele mentionate in comentariile anterioare, acum insa sunt dornica sa urmaresc saptamanal actiunea din serialul SCANDAL de la Universal, sarbatori fericite!
Larisa says
Nu cunosc serialul, o sa caut si eu.
coco says
as vrea eu filme si carti! :)..da' nu pup!!!
Larisa says
….sar esti ocupata cu nepotica 😉
Aliceee Traveler says
Eu nu am urmarit niciodata seriale englezesti dar eram mare amatoare de telenovelee.
Dintre cele moderne, am vazut doar 4: Sex and the city, Gossip girl, Pretty little liers si preferatul meu Desperate Housewifes.
Prietenele mele urmaresc multe seriale si mereu zic ca voi incepe si eu dar nu gasesc timp fiindca stiu ca daca ma prind nu le mai las din `mana`
Larisa says
Asa este, daca te prinde un serial nu mai ai liniste :)). Tocmai de aceea le evit si eu, imi selectez doar asa unu'-doua nu mai mult.
Claudia says
Culmea e ca desi ma uit ca nebuna la seriale, tocmai Game of Thrones nu m-a prins.
– daca iti plac serialele cu oarece violenta, dar pusa in slujba transformarii psihice a unui personaj, atunci Breaking Bad.
– daca iti lac serialele cu avocati: Suits
– daca vrei suspans: 24 (fiecare serie are 24 de episoade ce prezinta ora de ora actiunea unei zile lungi…)
– acum ma uit la House of Cards – cu intrigi politice, dar si cu fine observatii pe comportamentul uman, iar Kevin Spacey joaca de numa'
Pentru curmarea asteptarii, iti recomand 990.ro, una dintre platformele pe care se pot vedea seriale la discretie. Si filme desigur.
Larisa says
Multumesc pentru recomandari Claudia, momentan nici unul dintre ele nu-mi spune nimic, dar o sa caut sa vad despre ce e vorba. De House of Cards cred ca am auzit, am ceva prieteni care-l urmaresc.
Ius!o says
Daca vrei si alte medievaIe:
Vikings (produs de channeIuI ,,History'')
The Tudors (pe alocuri inspirat din istorie. Henry al 8-lea, cam pofticios si pasionaI)
sau recentul ,,Reign'' devin must s e e !
Pentru cine inca duce dorul lui Russell Crowe (d)in Gladiatorul, ii recomandam seriaIuI ,,Spartacus''. UltimuI sezon, probabil iti va scoate si ceva lacrimi.
Daca vrei varianta Sx & the ,,Sity'' gen la mascuIin, urmareste ,,CaIifornication''.
Pt detalii sau mini-rezumat: Check lmdb
Larisa says
Spartacus l-am vazut, restul nu :). Multam de recomandari.
Nice says
Cam la Sex and The City m-am oprit si eu, doar ca nu am mai continuat cu Game Of Thrones, cu nimic de fapt.
Eu nu mai am rabdare, de aceea cred ca nu le mai urmaresc. Sunt captivata de blogging si de fotografiat. Prefer sa ma uit la o emisiune sportiva sau de politica, la muzica, la orice altceva decat la seriale. Desi, pe vremuri, efectiv le devoram.
Filmele le vad cu mare placere la cinematograf. Nu la tv, nu pe net. Nu imi place sa le descarc.
Ah, sa nu uit, cel mai recent serial (daca se poate numi asa) vizionat a fost Masha si Ursul, il recomand cu incredere. Masha este fantastica, ursul este simpatic, iar peisajele de vis. :)) Cred ca au aparut noi episoade, abia astept sa le vad. :)) 😀
Larisa says
La seriale trebuie sa ai mai multa rabdare, asa este.
Eu sunt exact invers, decat vreo emivisune la TV, mai bine un film sau un serial, sau orice altceva. In afara de canalele de documentare, la care mai ma uit din cand in cand, nici macar nu stiu ce programe in in grila :)). Nici macar muzica nu mai ascult de la o vreme :D.
Recunosc ca eu vad filmele si serialele fie direct pe net, fie luate de pe net, fie din cand in cand la cinema, unde de altfel imi place cel mai tare. Nu se compara clar, dar nici ieftin nu e sa mergi prea des.
N-am vazut Masha si Ursul. E desen animat, nu?
Nice says
Da, e un desen rusesc, iar Masha e o fetita tare dragalasa pe care nu ai cum sa nu o indragesti. Cred ca orice femeie (inclusiv eu) isi doreste o fetita ca ea. Pur si simplu adorabila. Masha e un fenomen, iar eu o iubesc. :))
Milena says
noi ne uitam la urmatoarele: game of thrones, the mentalist, castle, the big bang theory, the blacklist, the good wife si altele ce nu imi vin acum in minte. ti le recomand pe toate, sunt genuri diferite, dar seriale bune. te pup!
Larisa says
Multumesc pentru recomandari Milena! Te pup! Paste Fericit iti doresc!
Maria says
De recomandat nu am ce: Hercule Poirot nu mai e, poate decât pe computer, și un alt serial…. nu mai știu cum se numea… Nici nu mai e… Foarte rar poți găsi seriale calumea, frumoase, fără prostii, de oameni serioși… Nu în genul (după cum se înțelege din titlu) celui la care te-ai oprit (în al doilea paragraf, la sfârșit). Pâcat că lumea nu mai știe ce-i rău și bine… Ar fi fost și seriale la care să ne uităm.
Emisiunile sunt mai frumoase. În Franța nu știu dacă aveți, dar aici duminica sunt două emisiuni tare simpatice. Vorbesc despre știința pusă în aplicare iar al doilea îți dezvăluie misterele din viața de zi cu zi. Sunt tare simpatice. Adică acolo chiar ai ce vedea!:)
Larisa says
Eu la emisiuni TV nu prea ma uit, exceptand desigur reportajele si filmele documentare difuzate pe canalele de specialitate gen National Geographic, Dicovery etc.
Cat despre seriale, Maria, tu esti inca la o varsta mult prea frageda pentru multe dintre ele ;).
Jurnal de calatorii says
Larisa, indraznesc sa-ti recomand si eu cateva seriale:
"House of Cards" (cel putin primul sezon este exceptional);
"Da Vinci's Demons" – interesanta abordarea;
pe val 😉 mai este si "Arrow";
"The Borgias" – alt serial interesant;
"The following" – ciudat ca mi-a placut mai mult sezonul doi decat primul;
recent am vazut si cateva filme artistice- drame psihologice foarte bune;
insa in ultimii ani am inceput sa prefer documentarele… 😉 au mai multa "substanta" (sau poate imbatranesc eu 😉 )
Larisa says
Si eu urmaresc foarte multe documentare pe subiecte care ma intereseaza, sunt intr-adevar mult mai educative si reprezinta un mod bun de a-ti imbogati cultura generala.
Dar recunosc ca vizionez si multe filme artistice, desi foarte putine imi raman in minte, majoritatea filmelo din ziua de azi fiind foarte comerciale, parerea mea.
Multumesc pentru recomandari, in afara de House of cards, care mi-a mai fost recomandat, restul nu le stiu, dar o sa caut.
Renutzu says
Bates Motel mi-a placut maxim, am vazut doar primul sezon; Dexter e super-mega; Breaking bad mi-a placut insa m-am oprit la ultimul sezon; American horror story e iar pe gustul meu, primul sezon a fost beton-beton. Toate le-am vazut pe Netflix, cum eu ma batztai cu "casa" peste tot nu dispun mereu de posturi TV bune. Lost m-a dezamagit cu amalgamul ala de insula-ne-insula si mi-am bagat picioarele-n el cu toate ca primele sezoane m-au captivat dar pe parcurs s-a dus la naiba toata placerea, The paradise e un serial BBC tare dragut numai ca se termina "neterminat" fiind doar un sezon…si…cam atat din ce-mi amintesc acum 🙂
Anonim says
Eu ma uit din ce in ce mai mult la seriale, la filme rar gasesc cite unul ca lumea. Citeva:Boardwalk Empire, Orange is the new black, The Americans si…. unul care trebuie vazut neaparat : Fargo (cu Billy Bob Thornthon si Martin freeman). este fabulos
Anonim says
am gasit de curand un serial rusesc subtitrat in romana, se numeste "facultatea". merita vazut. il puteti gasi pe google: serial facultatea