Haideți fraților, iar n-a luat Di Caprio Oscarul?! 
Dă-o naiba de treabă! Pentru cei care nu știu încă, tocmai ce s-au decernat premiile Oscar. N-am văzut festivitatea, dormeam buștean, dar cum m-am trezit am citit lista câștigătorilor. O găsiți aici, dacă sunteți curioși. Nici o surpriză, marele câștigător este 12 years a scalve, film care oricum nu mi-a plăcut. Oscarul pentru cel mai bun actor în rol principal eu speram să-l ia Di Caprio, deși recunosc că nici McConaughey n-a jucat rău în filmul ăla oribil, Dallas Buyers Club, dar măcar pentru rolul secundar mă bucur că i l-au dat lui Jared Leto. La femei, excluzând-o desigur pe Meryl Streep, care ar putea lua câte un Oscar pentru fiecare rol pe care-l face, mie mi-a plăcut mult Emma Thompson în Saving Mr. Banks, dar nefiind nominalizată, atunci mă bucur că premiul s-a dus la Cate Blanchett. Pentru cea mai bună actriță în rol secundar o preferam pe Jennifer Lawrence, sau poate pe Julia Roberts, dar na, cine sunt eu să judec?! 

Acestea fiind spuse, pardon, scrise, să trecem la subiect, adică filmele pe care le-am vazut luna trecută, mai multe filme ca niciodată, vreo 22 la număr, ceea ce înseamnă seara și filmul, cu excepția serilor în care am fost plecată pe undeva. Cred că niciodată n-am văzut atât de multe într-o singură lună, dar multe au fost, puține mi-au rămas în minte, ceea ce mă face să cred fie că cinematografia nu mai este ce-a fost odată, fie că eu trebuie să fac o pauză, sau o selecție mai riguroasă astfel încât să le pot aprecia mai bine.

Am început luna cu I, Frankenstein, un film fantasy care în afara imaginilor spectaculoase și a efectelor destul de reușite, mi s-a părut apă de ploaie.
 
Nici Lions for Lambs (2007) nu mi-a spus nimic, chiar dacă e un film unde-i regăsim laolaltă pe  Tom Cruise, Meryl Streep și Robert Redford. Poate că nu sunt eu prea pasionată de politică și nici n-am o părere prea bună despre așa-zisa „luptă” a americanilor împotriva terorismului, că filmul m-a plictisit la maxim. Păcat de distribuție!
 
Că tot veni vorba de Meryl Streep, actrița mea preferată btw, văzui și noul ei film, August: Osage County. Filmul se pare că are la bază piesa de teatru cu același titlu aparținându-i autoarei Tracy Letts și urmărește relațiile extrem de tensionate, cu multe urcușuri și coborâșuri, dintre membrii familiei Weston. Poate că povestea sub formă de teatru mi-ar fi plăcut, însă traspusa în film mi s-a părut un pic plictisitoare, ba chiar mi-a transmis multă energie negativă. Totuși, trebuie să recunosc că filmul a meritat văzut pentru interpretările actorilor: Julia Roberts, despre care în general nu pot spune că o apreciz prea tare, a jucat foarte bine, iar Meryl Streep…despre ea nici nu mai am cuvinte. Genială!

Tot cu Meryl Streep am mai văzut și Out of Africa (1985), film despre care se zice că ar una dintre cele mai frumoase povești de dragoste de pe marile ecrane. Filmul este despre Karen Blixen, o femeie care, împreună cu soțul ei administrează o plantație de cafea din Kenya. Într-adevăr este o poveste de dragoste foarte frumoasă (nu cea dintre Karen și soț, ci dintre ea și amant, interpretat de Robert Redford), însă mai frumoase ca povestea sunt peisajele africane. Zău că te poți uita la filmul ăsta doar pentru peisaje!
 
Din Africa am trecut în SUA  12 Years a Slave, filmul anului, film se pare inspirat din fapte reale, mai exact din povestea lui Solomon Northup, un negru liber care este răpit și vândut ca scalv. Într-adevăr, povestea este emoționantă, cruzimea, abuzurile, violența, exploatarea sclavilor rămân o pată rușinoasă în istoria Statelor Unite și nu numai, iar curajul și demnitatea de care personajul a dat dovadă sunt de apreciat, însă filmul mie personal nu mi-a plăcut. Actorii nu m-au convins deloc, realizarea și replicile nici atât. Un film mult mai mediatizat decât face. Prefer The Butler, sau The Help, pe aceeași temă.
 


Lăsând poveștile cu sclavi în urmă, un film lejer care m-a surprins pozitiv a fost Saving Mr. Banks cu doi actori care-mi plac foarte tare, Emma Thompson și Tom Hanks. Saving Mr. Banks spune povestea eforturilor lui Walt Disney, timp de două decenii, de a obține drepturile pentru ecranizarea cărții „Mary Poppins” a scriitoarei engleze P.L. Travers, o femeie foarte încăpățânată și deloc dispusă să facă cadou draga ei poveste Hollywood-ului. Mi-a plăcut foarte mult filmul, l-am găsit interesant, relaxant și totodată emoționant, iar interpretarea Emmei Thompson mi s-a părut cea mai bună de anul ăsta.
 


Amatoare de filme despre catastrofe, nu puteam să nu merg la cinema și să nu văd Pompeii. După cum probabil v-ați prins, acțiunea filmului se petrece în anul 79 îH, an în care Veziuviul s-a trezit la viață și a acoperit cu lavă celebrul (astăzi) oraș. Filmul nu-i o capodoperă cinematografică, dar nici rău nu mi s-a părut. Povestea dramatică de dragoste dintre un sclav și o fată frumoasă dintr-o familie bună, forțată de părinți să accepte căsătoria cu un senator bogat, transpusă pe fundalul catastrofei mi-a adus aminte de Titanic… însă firește că nu se ridică la același nivel. Poate că dacă aș fi văzut Pompei la aceeași vârstă aș fi ieșit în lacrimi din sală, dar nu s-a întâmplat. Actorii n-au fost grozavi, Kit Harington, Jon Snow din Game of Thrones pentru cunoscători, e doar drăguț și atât (deși dacă stau bine să mă gândesc doar drăguț era și Di Caprio în ’97 ), dar a meritat să dau banii, măcar să văd cum erupe Vezuviul în 3D.
 


Dintre filmele nominalizate anul acesta la Oscaruri, am mai văzut și American Hustle. Nu mă așteptam să-mi placă, dar mi s-a părut fain realizat, colorat, artistic; mi-au plăcut foarte mult cum au jucat actorii, toți, în special Jennifer Lawrence (cred că am devenit fană după rolul ăsta) și a fost o surpriză frumoasă să îl revăd pe Robert De Niro într-un rol de mafiot.
 


La capitolul filme vechi, nevăzute, i-a venit rândul filmului L.A. Confidențial (1997). Nu sunt amatoare de filme polițiste în general, despre corupție, postituție și crimă organizată, dar sunt amatoare de filme ce redau atmosfera anilor ’50, iar ăsta mi s-a părut bun. Apoi cum să fie un film prost cu Russell Crowe, Kevin Spacey și Guy Pearce și Kim Basinger. Vi-l recomand fie că sunteți sau nu amatori ai genului. Mare păcat că s-a lansat în același an cu Titanic-ul, ar fi meritat Oscarul… 

Un alt film care mi-a plăcut foarte tare este Philomena, film ce aduce în prim plan drama impresionantă a unei mame care-și caută fiul dat spre adpotie, mai mult, sau mai puțin cu voia ei. A fost un film profund care mi-a generat multe gânduri, nu chiar foarte creștinești și mi-a adus aminte de părerea pe care o am despre acea instituție ce se cheamă biserică. Poate că filmul este o lecție de viață, nu vreau să intru în detalii, pentru că este un subiect delicat, dar în mare vă zic că eu nu prea sunt de acord în toate cazurile (și mai ales în cel din film) cu iertarea semenilor, ci mai degrabă consider că cei vinovați de fapte rele premeditate trebuie să plătească. Aici, acum, nu pe vreo altă lume! Vedeți filmul, e bun și probabil veți înțelege. PS: interpretarea lui Judi Dench este excepțională. 
 


Cu toate acestea, filmul preferat din ultima lună (probabil chiar din ultima vreme) rămâne The Book Thief, dar despre asta v-am povestit într-un articol separat

 

Primăvara asta aștept ca și când Winter’s Tale și Noe
iar pe voi vă aștept la discuții! 


   

Etichete: