De vreo 2 ani tot zicem că mergem în Corsica și nici până astăzi n-am ajuns. Aproape toți cunoscuții noștrii s-au săturat să ne audă cum „vara asta mergem în Corsica„, până și eu însămi m-am plictisit să mă aud, așa că într-o zi, nu știu când dar curând, sper să ajung acolo, măcar așa, să știu c-am rezolvat cu o treabă. 

Corsica este a treia insulă ca mărime a Mediteranei, după Sicilia și Sardinia și deși aparține Franței, păstrează un puternic iz italian începând de la numele localităților. Ajaccio, Bonifacio, Calvi, Porto Vecchio
sunt doar câteva. Vă sună franțuzesc? Nicidecum. Italiano sută la sută.
S-au purtat diverse bătălii de-a lungul secolelor pentru această insulă
până a-și proclama independența și chiar dacă mișcările violente pentru
eliberarea insulei s-au mai calmat, nici acum corsicanii nu prea se
consideră francezi.  

Acum câteva luni, cotrobăind prin rafturile unei librării din oraș la raionul de ghiduri turistice, am dat peste un ghid al Corsicii. Mi-a plăcut pentru că nu părea genul clasic de ghid ce-ți recomandă sute de hoteluri și restaurante care au plătit bine să se regăsească acolo, ci era mai degrabă un ghid ca o poveste, cu poze frumoase și structurat pe capitole interesante despre obiectivele mai mult sau mai puțin cunoscute ale insulei. L-am cumpărat și l-am citit  destul de repede, ca pe un roman, ajungând parcă la final să-mi doresc parcă și mai mult să ajung acolo. 
De ce în Corsica? În primul rând pentru că e una dintre puținele insule la îndemână care și-a păstrat destul de mult din sălbăticia naturală și da, mie îmi plac vacanțele în sălbăticie. Apoi peisajele naturale variate mi se par de vis, iar activitățile sportive sau de aventură ce se pot face pe insulă par a fi nenumărate. Vacanța ideală în Corsica pentru mine ar fi desigur cu cortul, sau cel mult la o căbănuță într-un camping, undeva prin iunie sau septembrie, pentru a evita aglomerația și ar include foarte multe îndeletniciri, începând cu cățărat munții și terminând cu lenevit pe plaje cu nisip alb.

Dar nu pentru plaje vreau eu neapărat acolo. Mie când îmi spui Corsica, primul lucru care îmi vine îmi minte este GR20. Ce este GR20? GR20 este un traseu de dumetie lungă (grande randonnée, tekking, hiking, spuneți-i cum vreți voi) care traversează lanțul muntos al insulei pe diagonală din nord de la Calenzana până în sud la Conca, parcurgând cam 180 km, în 16 etape, cu 7 ore de mers în medie pe zi și cu aproximativ 10 000m diferență de nivel pozitivă (însumată, desigur !). Mai tehinica la nord și mai domoală la sud, GR20 este considerat cel mai dificil traseu de trekking din Europa, chiar dacă punctul maxim atins nu depășește vreo 2600 și ceva de metrii. Nu m-am gândit să o fac pe toată, dar o mică parte din ea m-ar tenta, la fel cum m-ar tenta și urcarea pe Monte Cinto, cel mai înalt vârf al insulei, la 2710m.

În afară de GR20 în Corsica se mai pot face și alte drumeții montane de o zi, mai ușoare, mai dificile, după gusturile și posibilitățile fiecăruia, sau chiar plimbări lejere pentru a admira peisajele. Eu am adăugat pe lista mea munții Aiguilles de Bavella, Gorges de la Restonica, Gorges de Spelunca, sau Cirque de Bonifatu. Căutați pe google că sigur o să vă tenteze și pe voi! Și muntele nu e totul…

Unul dintre cele mai frumoase locuri din Corsica, despre care se spune că ar merita numai el însuși o vizită, este rezervația Calanques de Piana. Pe coasta de vest a insulei, la nord de orașul Ajaccio, există acest univers mineral de porfir fascinant, cu stânci ce se prăbușesc aproape vertical în mare. Se spune că la apus sunt maiestoase, atunci când pietrele sunt luminate în roșu de ultimele raze ale soarelui. Se pot parcurge pe jos sau pe apă. La fel de interesantă este rezervația Scandola, înscrisă pe lista patrimoniului mondial UNESCO, formată tot niște structuri pietroase de origine vulcanică, cu greu accesibile pe uscat, dar deosebit de frumoase văzute de pe mare. 

Am descoperit și câteva orașe interesante, dintre care cel mai atrăgător mi se pare Bonifacio, agățat pe o faleză calcaroasă. Cum sunt amatoare de zone rurale nu puteam să nu scotocesc și după niște sate remarcabile ca : Piana și Sant Antonio, clasate ca unele dintre cele mai frumoase sate din Franța, plus Evisa, Sainte Lucie de Tallano și Sartène, toate extrem de fotogenice și îmbietoare la plimbare.
 
 
Sainte Lucie de Tallano

Dar clar n-aș merge în Corsica să mă plimb prea mult prin sate și orașe. Dintre activitățile care mă tentează sunt scufundările (rămase restante de anul trecut, că vorba aia, nu mă puteam scufunda în Loara) și pentru asta am găsit un loc interesant unde pe lângă corali se pot admira un bombardier american scufundat, din al Doilea Război Mondial. După scufundări mă gândeam la canoe în delta râului Fango (că dacă tot n-am văzut-o pe-a Dunării, s-o văd pe a lu’ Fango ăsta măcar) și mai nou m-a lovit o altă idee, deși nu știu dacă o să am suficient curaj pentru asta, dar pot sa visez: canyoning în canionul cu ape turcoaz Purcaraccia. Ce e canyoningul? Este coborârea unui canion, mai pe stâncă, mai prin apă, mai cu coardă, mai pe tobogan la vale, după cum se prezintă terenul. Se face cu ghid firește și cu echipament special. Iar în ultimul rând, pe ordinea priorităților personale se situează plaja cu bălăceala, iar pentru astea am descoperit câteva plaje de-a dreptul paradisiatice, cum ar fi Saleccia și Palombaggia. Se mai poate practica bălăceală și în râuri și lacuri, nu numai în mare, cum ar fi în piscinele naturale din Pădurea Aitone. Magnifique!

 
sursa

În concluzie, pe mine m-a cucerit Corsica. Autentica și sălbatică, cu un relief diversificat ce oscilează de la munți abrupți și accidentați, până la plaje paradisiatice cu nisip fin și ape turcoaz, cu o istorie zbuciumată și o cultură interesenta, cu vinuri bune și o gastronomie savuroasă, nu degeaba este supranumită Insula Frumuseții. Aștept cu nerăbdare să mă conving într-o zi pe pielea mea.

 
               Până una alta,  vă aștept pe voi, cei care ați fost în Corsica să săriți cu recomandările.

 
sursa fotografie 1: Bonifacio restul surselor foto sub fiecare poză

Etichete: , ,