Fiindcă toată lumea m-a încântat zilele acestea cu poze în zăpadă, dat fiind că peste tot a nins mai puțin la noi în Touraine, m-am gândit să vă încânt și eu la rândul meu cu niște poze de iarnă, din vacanță noastră la munte, în Alpi, că acasă nici o șansă de ninsoare. La fel ca anul trecut, ca acum doi ani, ca anul viitor, vacanța de iarnă ne-am petrecut-o la zăpadă, așa cum ne place nouă cel mai mult, în Savoie, pe Valea Belleville. E frumos să descoperi locuri noi, dar e la fel de frumos și să te întorci în cele știute, mai ales când acestea îți devin tare dragi. Cam așa cu valea Belleville din Alpii francezi. Am ajuns întâmplător acolo pentru prima dată în 2020, dar ne-a căzut atât de dragă, că uite revenim cu plăcere an de an.

Încep prin a vă spune, pentru a nu știu câtă oară, că iubesc zăpada, iar dacă este ceva ce accept cu greu aici în Touraine, și acum după 11 ani, ei bine acest lucru este lipsa zăpezii. Nu-mi place să nu am zăpadă și cu asta basta, știu că sunteți destui care nu înțelegeți asta. Iar ca să ne potolim dorul de peisaje hivernale, de frig și de întinderi albe de poveste, iarna mergem o săptămână la munte. Alegem de regulă, din motive logistce, ce țin de muncă, ultima săptămână din an, cea cu Anul Nou, astfel că trecerea dintre ani ne prinde la rece, salvându-ne totodată și de la veșnica întrebare « ce facem de Revelion anul asta ? ». Știm ce facem, suntem la munte.

Fetele iubesc și ele zăpada, cum altfel ? Urmăresc chiar meteo să vadă când va ninge în Touraine. Firește că nu ninge niciodată. Le place să se dea cu sania, să facă oameni de zăpadă, să stea afară la frig, să se tăvălească prin zăpadă, ba chiar anul acesta au cochetat și cu skiurile. Vacanțele la zăpadă au farmecul lor, iarna are farmecul ei, pe care copiii mei vreau să-l înțeleagă și să-l îndrăgească.

Vă spuneam că am mers tot pe Valea Belleville, în apartamentul nostru de la Saint-Martin, un sat foarte drăguț, tipic savoiard, spânzurat pe valile colosale ale masivului Vanoise. Sunt impresionanti Alpii cu vârfurile lor gigantice. Dar și mai impresionante mi se par văile ce îi despart. Atât de lungi, de complexe, de uriașe, te copleșesc prin mărimea lor. Cam așa este și acesta vale Belleville, străbătută de un torent, care curge vijelios pe povârnișuri, numit Doron. Pe versanții abrupți se situază satul nostru, Saint-Martin, la vreo 1400m, un sat astăzi foarte cochet, cu case elegante, localnicii ducând-o destul de bine astăzi din tursim. Desigur că nu a fost mereu așa. Am văzut poze dinainte de anii ‘60 când casele erau destul de sărăcăcioase, traiul fiind precar pe aceste creste izolate. Principala ocupație era creserea animalelor atunci, înainte ca sporturile de iarnă să ia amploare, iar izolarea față de restul localităților, din cauza drumurilor anevoioase și iernilor grele, i-au făcut pe mulți să plece, luând drumul marilor orașe industrializate. Abia începând cu anii ‘60, odată cu apariția statiunior de ski Menuires și Val Thorens, situate mai sus pe vale de sat, construite din nimic doar pentru ski, Saint-Martin a început să înflorescă.

Strada pe care stam noi

 

Deși nu știu dacă mi-ar plăcea neapărat să locuiesc permanent la munte, ador arhitectura satelor savoiarde. Cred că nicăieri în Franța, nu sunt sate cu case mai frumoase ca Alpi : știți voi, casele acelea tip cabană, din piatră combinată atât de armonios cu lemn, mult, mult lemn, în stil simplu, rustic, fără nimic chicios sau ostentativ, cu acoperiș în două pante mari, înclinate. Zău că îmi pac la nebunie, dau farmec acestor locuri.

 

Ce am făcut o săptămână la munte vă  întrebați ?

 

Ei bine, fetele au mers la ski. În fiecare zi la ora 9 ne prezentam la punctul de întâlnire de la Croisette, centru stațiunii Menuires, pregătiți cu skiurile în picioare. Vă dați seama, nu prea am profitat de dimineți leneșe în pat, ceasul a sunat în fiecare zi la 7. Chiar și în vacanță ! Am rezervat cursuri de ski pentru fete încă dinainte să ajungem acolo, iar acestea au decurs foarte bine, mai ales pentru Erika, i-a plăcut la nebunie pe skiuri. Dariei i-a plăcut mai Putin, dar e de înțeles, n-are nici 4 ani.  O să vă povestesc mai pe larg despre aceste cursuri pentru copii, într-o postare separată.

 

Erika la ski 🙂

Centrul stațiunii Menuires, La Croisette

 

Dimineața, cât felele erau la ski, am mers și noi la ski, că n-aveam altceva ce face. Ski din acela de fond, că este mai ușor. E greu al naibii să înveți să skiezi la maturitate, dacă nu ai făcut-o când erai mic. Eu m-am ales și cu o entorsă la genunchi care mă supără și acum, după o lună de la căzătură. La anul mă gândesc să mă înscriu și eu la un curs pentru debutanți, așa ca un cadou pentru anul în care împlinesc 40 de ani, pe principiul niciodată nu este prea târziu. Voi încerca să țin pasul cu copilașii pe pârtie, vorba aia copii rămânem în suflet până la bătrânețe :).

 

Fiecare cu skiurile lui 🙂

 

La prânz am luat masa zilnic, timp de șase zile, la același restaurant. La fel și cu mâncarea, e plăcut să descoperi restaurante noi, dar e la fel de plăcut să te întorci și la cele pe care le știi deja și îți plac. După ce le luam pe fete de la curs, luam telegondola gratuită din centrul stațiunii care ne cobora un picuț mai jos, la plan de l’eau des Bruyères, o mică oază de lacuri. Acolo este situat restaurantul Le Setor, pe care îl cunoșteam de anul trecut. Mâncarea este genială, fără pretenții, atmosfera foarte plăcută, tradițională, de munte, personalul simpatic, prețurile corecte, iar priveliștea…ei bine priveliștea este de vis. Cu o singură execeptie, masa am luat-o zilnic afară pe terasă, că toată lumea de altfel, știți, este minunat să manaci iarna afară, la soare, în zăpadă. Lângă terasă este și un mic  loc de joacă, așa că tihna este garantată pentru părinți. Restaurantul este amenajat într-un vechi alpage, o stana din piatră, decorul fiind simplu și rustic.

plan de l’eau des Bruyères

 

După masă urma după-amiază în familie : luam săniile și ne amuzam în zăpadă. Plan de l’eau des Bruyères cuprinde mai multe piste de săniuș, sau drumeție și ski de fond. De acolo pornesc și drumeții mai complexe, ca cea la Lac de Lou, dar noi zicem deocamdată pas, poate anul viitor. Traseele în jurul lacului sunt suficiente momentan. După derdelușuri, tavaleli în zăpadă, abia pe la ora 17 ne retrăgea în cameră obosiți, dar fericiți. Seara comandam ceva de mâncare în camera de la restaurantul din sat, o salată, o pizza, ceva nu foarte pretențios. După care somn de voie, a doua zi o luam de la capăt. E drept că vacanțele la ski nu sunt chiar pentru odihnă :).

 

 

O dupa-amiaza la Val Thorens

 

Noaptea de revelion am petrecut-o în centrul satului, în piața din față bisericii. Ne-am delectat cu o coborâre de pârtie cu felinare (nu noi, desigur, alții mai experimentați), un foc de artificii (tras pe la 19 ca și cei mici să poată profita) și desigur ceva vin fiert și ciocolată caldă. Apoi n-am retras în cameră, la căldură, pentru un binemeritat pahar de șampanie de-aia bună :).

 

 

Și cam asta fuse vacanță noastră. A trecut repede, ca orice vacanță, parcă nici nu am plecat bine că ne-am și întors. Nu știu dacă vom mai avea norocul de zăpadă până la anul, în Touraine mă îndoiesc, poate doar dacă ne-om mai face un drum pe la munte. Vă las cu ceva poze J

Etichete: , , , ,