Vă fac o mărturisire. Pe parcursul tuturor periplurilor mele, cu treabă sau de plăcere, cu trenul sau cu mașina, pe vreme însorită, dar mai ales mohorâtă, îmi place să admir Valea Loarei dincolo de cărările bătute ce duc puzderia de turiști spre celebrele-i obiective. Îmi place adesea să las provincia istorică Touraine, această zonă în care locuiesc, să mi se dezvăluie in simplitatea ei, iar eu sa-i descopăr treptat, din mers, cele mai nebănuite cotloane. Câmpuri valonate și ferme vechi de secole, șosele ce șerpuiesc printre ele conducându-te nu-știu-unde, conace necunoscute, case săpate în falezele stâncoase, mori de vânt, lacuri ascunse și desigur Loara, stăpâna absolută a ținutului, locuri nepretențioase, dar profunde, ce mi-au revelat în acești ani o Vale Loarei pe care nici un turist nu are șansa să o cunoască vreodată.
Găsesc drumurile prin Touraine minunate, chiar dacă regiunea nu posedă vârfuri muntoase care să se prăbușească în ape de mare turcoaz. Cu un relief vălurat, cu ferme transpuse din alte timpuri si câmpuri nesfârșite întrerupte de pâlcuri de pădure, când înaintez pe șosele am uneori impresia că am nimerit într-o altă dimensiune. Într-una unde toată lumea dură și agitată se estompează, făcând loc calmului și beatitudinii depline. Departe de marile castele, Touraine rămâne o oază de inedit, o zonă tradițională originală, un loc potrivit pentru a te bucura de lucruri simple, de acea vie à la campagne veritabilă franțuzească. Ador regiunea Touraine, mai cu seama când traversez vreun pârâiaș neștiut, ce se scurge monoton și fără întoarcere, ivindu-se de te miri unde și pierzându-se prin vreo valcea tăinuită de vegetație. Ori când, urmând vreo șosea departamentala îngustă, ce pătrunde și șerpuieste printre lânuri de grâu și de floarea soarelui, se ițește câte-un lac necunoscut, ideal loc de relaxare. Și de întins undița, fireste!
Însă de două lucruri nu duce lipsă Touraine, mă gândesc eu adesea. De castele și de vii. Dacă mergi cu mașina prin regiune, lungind vreun drum național, te vei cufunda în oceane de vită de vie, ce se revarsă în valuri peste colinele domoale ce domină Loara. Bucurându-se de un sol nisiposs și de un climat cu influențe oceanice, via da aici niște vinuri ce alunecă rapid, mai ales după o îmbucătură se brânză de capră, specialitatea locală. Citisem cândva, undeva, că vinul s-ar fi născut francez. Acum nu știu dacă chiar este așa, sau francezul se naște cu pasiunea vinului, însă cert este că în puține locuri din lume vinurile exprimă atât de bine secole întregi de tradiție. Iar din mijlocul viilor din Touraine se ridica din loc în loc conace, mândre și semețe. Sunt private, neînscrise în circuitul turistic, le putem admira doar de la depărtare, în drumurile noastre de colo colo, stârnind parca și mai tare curiozitatea. Cine locuiește în ele? Cum or arăta pe dinăuntru? Cum o fi oare viața într-un astfel de loc?
Faimoasă mai mult pentru castelele și vinurile sale, Touraine este mai puțin prețuită pentru bogăția habitatelor trogloditice, deși acest mod de viață ancestral face parte din istoria și moștenirea regiunii. Patrimoniul trogloditic de pe malurile Loarei este bogat și variat, această cultură a locuitului în grote fiind prezentă în lungul bătrânului fluviu de secole. Lungind șoselele ce brodează Loara, les maisons troglodytes, se înfățișează sub formă de ferestre și uși ce par montate pe falezele calcaroase. Astăzi ele sunt crame, caverne, restaurante, ateliere artizanale, pensiuni, muzee, reprezentând o adevărată viață subterană, tăcută și misterioasă, ce vibrează în inima Văii Loarei. Însă cel mai curios este faptul că multe dintre ele încă servesc ca locuințe particulare, numeroși fiind cei care, renovându-le și amenajându-le cu gust, au reînviat această art de vivre en troglodyte, ca o reîntoarcere la natură, la lucrurile simple și la valorile esențiale.
Însă de departe cel mai desavarsit obiectiv turistic din Touraine, pe care îl contemplez cu fiecare drum, rămâne pentru mine Loara, în toată măreția ei, a celui mai mare fluviu al Franței și ultimul fluviu sălbatic din Europa. Să o privești cum își duce apele la vale este o plăcere, iar dacă o privești cu atenție realizezi cât este de vie. Capricioasă și perfidă, uneori seacă și indolenta, alteori învolburată și nervoasă, după cum ii este cheful, Loara poarta cu ea la vale secole întregi de istorie, pasiuni și războaie și câte si mai câte vieți firave, ca ale noastre, cei de azi. Îmi ador vecina din spate, conviețuiesc cu ea, o aud si îi simt mirosul în serile liniștite de vara. Mirosul acela inconfundabil de apă si mâl. Mă înfioară și mă fascinează cu fiecare traversare, adesea obositoare, de acasă spre centru și știu cu certitudine că mi-ar lipsi peisajul ei, atat de diferit în fiecare anotimp, dacă viața mă va duce vreodată spre alte meleaguri.
Septembrie in vie
S-ar putea sa te intereseze si:
Poveştile mele says
Aici stai tu?! (bine, ştiam, da' acum aprofundez 🙂 mai ales prin imaginile acestea de vis, prin care ai surprins toate anotimpurile)
Suuuu-peeeerb!!!!
Ioana
Floarea bunica says
Incet,incet am aflat prin intermediul tau,multe locuri frumoase din valea Loarei.Multumesc!
Larisa says
Mulțumesc! S-au strâns multe imagini in acești 6 ani și jumătate.
Larisa says
Plăcerea este de partea mea sa împărtășesc ce descopăr ☺️
Anonim says
Am savurat fiecare poză în parte, e locul cel mai potrivit pentru un pictor, sau un poet, și de ce nu un romancier?, cu siguranță. să va bucurați de "micul colț de Rai" 😉
Larisa says
Mulțumesc pentru aprecieri! Încercam sa profitam cât mai mult de aceste locuri!
Gabriela says
Superba prezentarea,imi place! 🙂
Larisa says
Multumesc mult!
CARMEN says
intotdeauna mi-au placut povestile Loarei spuse de tine. Zona in care locuiesti este fermecatoare. Mereu imi propun ca la vara sa facem concediu pe Valea Loarei si mereu intervine un alt plan.
Oricum, cand va fi sa fie, voi apela la ghidul turistic scris de tine aici pe blog. Minunat!
Te pup. O saptamana frumoasa sa ai!
PS: pupici Erikei si lui Azorel ♥
Larisa says
Mulțumesc pentru aprecieri,Carmen! Va așteptam cu drag pe Valea Loarei.
Aliceee Traveler says
Veretz pare un orășel superb sper să mai ajung cândva pe Valea Loarei și să îl vizitez. Îmi era dor de articolele tale. Mă bucur că ai revenit online.
Larisa says
Nu cred ca voi putea vreodată sa renunț complet la blog, dar de pauze are nevoie orice.
Leksaker Alina says
Buna seara, am inteles inca o data, dupa ultimii ani de 'calatorit" alaturi de dumneavoastra, cat de multe ne ofera oraselele mai mici, departe de aglomeratia si de nebunia urbana. Va doresc din suflet sa va bucurati toata viata de tot ce este mai frumos si de intreaga natura!
Larisa says
Mulțumesc din suflet!