Cât despre târgurile de Crăciun, deschise în ambele orașe vizitate pe parcursul excursiei noastre, am tras câteva concluzii, deși cred că o parte dintre ele erau trase deja. În primul rând toate târgurile aceastea de Crăciun europene, vizitate personal sau admirate pe internet la alții, mi se par cam la fel. Aceleași stil, aceleași căsuțe din lemn, aceleași mărfuri. Nimic nou, nimic care să mă ia prin surprindere. Poate doar atmosfera să facă diferența, deși și aceasta mi se pare asemănătoare. Apoi, multe dintre mărfuri și decorații sunt cam kitschoase, ca să nu mai zic că prețurile sunt destul de piperate, slabe șanse să poți cumpăra ceva, un suvenir sau un cadou, fără să scoți din portofel o mică avere. Însă ceea ce mi se pare mie că lipsește din peisaj, tot mai frecvent în ultimii ani, este zăpada, zău că o piață de Crăciun fără o vreme geroasă și un decor alb în jur pare aproape lipsită de sens. Ca să nu mai zic despre vinul fiert, care nu merge deloc când afară e primăvară, încep să cred că în viitorul apropiat pentru a-l savura trebuie să mă orientez spre Polul Nord.
Atât târgul de Crăciun din Lille, cât și târgul de Crăciun din Bruges sunt deschise până spre Anul Nou, firește o strategie comercială menită să atragă cât mai mulți vizitatori. Nu-i rău pe de o parte, foarte mulți oameni, printre care și noi, au concedii sau sunt dispuși să călătorească mai degrabă după Crăciun decât înainte, dezavantajul major al acestor deschideri prelungite fiind însă faptul că târgurile își cam pierd farmecul după sărbătoare. Când am fost la Strasbourg, de exemplu, am vizitat târgul chiar în timpul Crăciunului ceea ce a fost mai ok, acum le-am vizitat pe cele din nord mai spre Anul Nou, astfel că n-am prea simțit mai deloc magia. Bine, poate sunt subiectivă în ceea ce privește Strasbourg, dar asta este deja o altă poveste.
Mihaela says
daca ai in plan sa mergi frecvent cu trenul, cumpara un abonament. eu, de ex, aveam un tout public care imi garanta preturi cu 25% mai mici in timpul saptamanii, 50% in week-end, pentru mine si pentru alte 3 persoane. si a scos banii
Larisa says
Mda, am vazut ca sunt mai multe variante de abonamente, n-am studiat cu atentie problema pana acum, decat pentru trenurile regionale ca sa ma deplasez prin jurul casei. Dar ca sa renteze in afara regiunii banuiesc ca ar trebui sa calatorim ceva mai mult decat cred eu ca o sa o facem. La 2-3 ori maxim pe an nu cred ca renteze, dar o sa ma uit…
Floarea bunica says
Frumos concediu!Cred ca alegerea a fost buna ,pentru ca la munte ratati.Imi amintesc acum ceva timp, ce plimbari si ce poze ai pus de la munte.Eu am avut o bafta imensa,ca am avut patru zile zapada si am fost cu fetele intr-o zbenguiala totala.Sper sa mai avem un pic de iarna.Un an bun cu multe impliniri!
Larisa says
Da, clar ratam, n-a fost zapada mai deloc anul acesta. Pentru iubitori de schi a mai mers, cu zapada artificiala pe partii, dar pentru plimbari si drumetii cred ca ar fi fost mai mult prin noroi :))
Multumesc, la fel va doresc!
Mihaela Pojogu says
Ti-ai indeplinit cateva dorinte mai vechi si asta tot e ceva. Prima imagine e de vis, arata intr-un mare fel, mult mai christmasy, noaptea si winter wonderland-ul din Londra. Dar nu am mai avut chef sa facem poze. Ne-am bucurat mai mult de moment. Si in Scotia e foarte scump cu trenul, avantajati erau pensionarii, cel putin in anul in care am fost eu era un program prin care se putea face un tur al Scotiei cu multe alte beneficii.
Din targ mi-am luat un omulet din turta dulce si a fost si scump si tare insipid, dar miroseaa…
Larisa says
Of, cand te "aud" vorbind despre Scotia… imi doresc asa de mult sa ajung acolo!!! Anul asta o sa fie cam complicat, dar la anu trebuie sa ne mobilizam.
Nice says
Frumoase alegeri, cred ca orice iubitor de orase medievale ar fi de acord cu ele.:) Abia astept impresiile in detaliu despre Lille si Bruges, sa-l revad pe ultimul prin ochii tai. Mi-ar placea sa stau cateva zile in oraselul belgian, cazata intr-un hotel si savurand atmosfera sa de poveste. Si fotografiind totul pentru ca in 2006 cand am fost eu eram anti fotografie. :))Cred ca pe atunci eram mai mult amatoare de shopping. :))
Larisa says
Nu cred ca ti-ar fi placut in perioada sarbatorilor, Nice. Era ticsit de oameni peste tot, nici vorba de fotografii curate, fara cateva capete in ele :)). Pe de alta parte cred ca Bruges este unul dintre acele orase unde nu mai exista extrasezon, dar poate ca primavara sau toamna este ceva mai liniste.
Anonim says
Eu am fost in Alpi in vacanta si confirm, nu era zapada decit aia rtificiala. Un schimb un soare radios de primavara, am facut cu totul alte activitati decit cele sperate.
Nu am ajuns niciodata la Lille, desi am stat un an in Boulogne sur Mer. Bruges, desi vizitat vara mi-a placut foarte mult.
Mara
Larisa says
Mda, muntele ofera o multime de activitati, e greu sa te plictisesti, indiferent de vreme sau anotimp. Noi insa am fi mers tocmai pentru zapada, sa "ne dam" cu rachetele. Asta este, anul viitor …
Dani P. says
De multisor n-am mai calatorit cu trenul. Intr-o vreme imi faceam planuri pentru Elvetia, dar si acolo trebuie sa scoti destui bani din buzunar. Si cum noi suntem patru …
Frumoase fotografiile celor doua orase, au o aura de romantism 🙂
Weekend placut, Larisa !
Larisa says
Cu masina este mai ieftin si mai comod, e adevarat. In plus iti ofera independenta, mergi cand vrei unde vrei fara sa depinzi de un program fix. Iar cand ai o familie mai numeroasa e si mai avantajos, ai dreptate.
Multumesc, asemenea.
Alexandra V says
Desi nu mai sunt de ceva vreme fana "iarna", sunt total de acord ca sarbatorile fara frig si zapada, nu prea mai par sarbatori. Am citit undeva (nu mai tin munte unde), ca ar trebui sa mutam Craciunul in Ianuarie – din moment ce in ultimii ani, in Romania iarna adevarata a venit mereu Dupa Sarbatori….
Larisa says
Mda, ai dreptate. Chiar si aici la mine a nins un pic zilele astea si ma gandeam ce bine ar fi fost sa ninga asa de sarbatori. Sau sa fi fost sarbatorile acum in ianuarie :))
coco says
draguta escapada…oare cum o fi in roata aceea, nu am avut ocazia de asa ceva pana acum!
Larisa says
Habar nu am, mi-a fost frica sa ma dau. M-am dat candva in ceva un pic mai mic si nu prea mi-a placut senzatia :))