Îmi plac vacanțele la cort din două motive principale: pot petrece mai mult timp în natură, ceea ce îmi dă o senzație plăcută de aventură și libertate și pot economisi totodată niște bani pe care i-aș putea da pe altceva decât pe cazare. Desigur fiecare dintre noi are o listă proprie a priorităților, iar în cazul meu o masă copioasă la un restaurant tradițional de exemplu cântărește mult mai mult decât o noapte de cazare la un hotel cu multe stele.
 
N-am avut niciodată experiențe neplăcute cu cortul și fără să vă mint vă mărturisesc că îl văd ca pe a doua mea casă. Cu toate acestea nu o să încep să trâmbițez sus și tare despre cum recomand eu cortul tuturor. Nu! Cazarea la cort clar nu este pentru oricine și eu aș vedea din punctul ăsta de vedere alte două motive: fie campingul nu-i pentru tine, fie nu te-ai pregătit sau echipat corespunzător. Dacă referior la primul punct nu se poate face nimic, nu ești făcut pentru astfel de aventuri și cu asta basta, n-are rost să te legi la cap și să insiști, în ceea ce privește al doilea punct te poți îmbunătăți cu timpul urmând anumite regului sau sfaturile celor trecuți prin asta.

Ieșirile cu cortul pot fi de mai multe feluri: de weekend în natură, la pescuit, la picnic, la mare, la munte etc, sau vacanțe lungi de o săptămână-două, de ce nu o lună pentru cei mai curajoși, prin diverse locuri. E bine de lămurit că statul la cort implică două situații: fie stai la cort într-un camping special amenajat pentru asta, fie montezi cortul în mijlocul naturii, ceea ce aici în Franța de exemplu nu prea o poți face pe unde te taie capul, în nici un caz pe plaje, sau la poalele munților, ca nu mai vorbesc de rezervații naturale. Poți desigur oricând să bivuachezi, adică îți întinzi catrafusele strict pentru somn la lăsarea serii și le strângi dimineața fără nici o urmă a trecerii tale pe acolo. Noi am dormit într-o noapte așa, într-o poieniță fix pe marginea drumului, n-a fost o experiență inedită, dar acum îmi amintesc cu amuzament de ea.  
 
Părerea mea este să alegi mai bine campingurile, mai ales la început și mai ales că în ziua de astăzi acestea sunt adevărate unități de cazare clasate pe categorii de una, două, până la patru-cinci stele la fel ca și hotelurile și pun la dispoziția turiștilor spații bine amenajate și delimitate pentru instalarea unui cort sau camping-car ori rulotă (case pe roți care par a fi foarte la modă din prin Europa, judecând după câte văd pe autostrăzi), toalete curate și cabine de dus civilizate, baruri și restaurante, piscină și multe altele în funcție de suma plătită pe cazare.

 

În majoritatea campingurilor europene mai există și căsuțe pentru cei mai „pretențioși”, cabane sau mobil-home-uri pentru 2-4-6 persoane, cu baie proprie, complet mobilate și utilate, de la pat, aragaz și frigider până la linguri, farfurii și chiar tirbușon. Eu vă zic sincer c-aș alege mai degrabă un mobil home într-un camping decât o cameră la hotel: terasă, aer curat, posibilitatea pregătirii mesei mă încântă mai mult decât o „cutie de chibrit”, însă nu putem generaliza, o vacanță la camping depinde de foarte mulți factori, iar primul dintre ele ar fi destinația.


Este evident că primul lucru pe care-l faci înainte de o vacanță, și mă refer aici stric la cele pe cont propriu, este să-ți stabilești destinația, eventual să-ți faci un itinerariu. Dacă vrei să stai cu cortul sau într-un mobil-home trebuie să știi că campingurile nu-s atât de dese ca hotelurile, prin urmare documentează-te în prealabil unde sunt plasate în funcție de itinerariul tău, cât de departe sunt față de locurile pe care vrei să le vizitezi, ce condiții oferă fiecare camping, prețuri, eventual părerile celor care au stat acolo etc. Google este cel mai bun prieten. Și nu uita să rezervi în prealabil. Poate că un loc de cort găsești și la sosire, dar de ce să nu stai liniștit?


După ce ai identificat zona, uită-te un pic și la vreme. Poate n-ai cum să cunoști predicțiile meteo pentru perioada aleasă, dar sigur poți afla câte ceva despre cum este clima în general în locul respectiv pentru sezonul ales. De exemplu într-o zonă umedă și rece că Irlanda eu n-aș alege statul la cort. Într-o astfel de zonă mai nordică sau cu o procnoza ploioasă chiar și vara un hotel se poate dovedi o alegere mai bună.

Statul la camping, fie la căsuță dar mai ales la cort, mai pune o problemă importantă legată de transport. În general mersul cu cortul implică mașină, în primul rând pentru că e greu să cari toate catrafusele în spate prin trenuri și autobuze și în al doilea rând pentru că de obicei campingurile astea nu sunt așezate chiar în mijlocul orașelor, ci mai degrabă în mijlocul nicăieri-ului aș putea spune. Desigur mașina nu este o regulă. În Corsica de exemplu anul acesta am văzut o mulțime de tineri cărând cortul și toate cele necesare în spate, pe bicicletele sau pe motociclete, dar bineînțeles trebuie să fii pregătit și să ai obișnuința unor astfel de aventuri, ele nu se potrivesc oricui. 


Importantă este și echipa în care pleci. Statul la cort se potrivește vacanțelor în doi, dacă vă știți mai aventurieri, sau vacanțelor în gașcă dacă toată lumea este amatoare și este cu atât mai potrivit călătoriilor cu animalul de companie- asta dacă ești dispus să împarți cortul cu el. Dacă ai un prieten patruped şi vrei să îl iei cu tine trebuie să știi că sunt camping-uri care permit acest lucru și campinguri care nu permit. E bine să te interesezi înainte. Și nu uita soluțiile de purici și căpușe acasă! Dacă ai copii mici e mai greu, dar nu imposibil- cred, vorba aceea, nu pot vorbi din experiență. Am văzut multe persoane cu bebeluși la cort, dar vă zic sincer că eu personal până la 1 an nu m-aș încumeta; mai târziu, fără îndoială.

Și totuși eu cred că cel mai important factor de luat în seamă atunci când pleci cu cortul este echipamentul, iar acesta este strict legat de tipul și durata călătoriei. Dar despre asta vom vorbi în episodul următor ca să nu ne lungim prea tare. 

Citește și partea a doua: Echipamentul





  ***

Și pentru că nici eu nu sunt o expertă în teoria campingului, cu siguranță mi-or fi scăpat anumite aspecte, așa că vă rog pe voi cei cu mai multă sau mai puțină experiență să veniți cu completări sau corecturi. 

Campări în locuri de vis vă doresc! 
Etichete: , , ,