Weekendul trecut a fost unul fix pe placul meu, adică plin de activități interesante, așa, ca pentru vara asta caniculară ce tocmai s-a instalat bine și sigur în Touraine. Deși regiunea mea nu-i una chiar renumită pentru verile toride, dimpotrivă vara-i de obicei o primăvară târzie, iată că luna iunie a acestui an a fost excepția: cu temperaturi de peste 30° zilnic și fără ploaie deloc, așa cum zău că n-am mai trăit în nici unul dintre acești 4 ani petrecuți pe meleaguri franceze. Fiindcă vremea a fost foarte caldă și la sfârșitul săptămânii trecute, sâmbăta ne-am gândit să profităm și să ne-o petrecem afară, la aer curat, cu ceva bicicleală (eu) și pescuit (el), plus o sesiune de bronzat pe nisipul fin al Loarei, că trecuse ceva vreme și începuse să se ducă culoarea. În schimb, pentru duminică am ales să ne culturalizăm la festivalul Avanti la Musica, aveam demult notat în agendă un concert de muzică renascentistă și baroc susținut pe tarasele castelului Amboise. Dar să o luăm cu începutul… 



Cred că activități interesante de făcut pe lângă casă se găsesc oriunde am locui, totul este să ne interesăm de ele și să fim deschiși la nou. Desigur că nu întotdeauna activitățile care se găsesc sunt tocmai cele ce ne plac, dar ne putem adapta. Astfel că mi se pare puțin deplasat să trăim așteptând doar mari evenimente care fie vin prea rar, fie nu vin deloc, când ne putem bucura de atâtea lucruri mai mărunte, mereu la îndemână. Loara noastră nu-i deloc limpede sau turcoaz, dar asta nu m-a împiedicat sâmbătă să mă răcoresc în apele ei. E drept că nu prea poți înota în voie, dar te poți bălăci fără prea mari eforturi și pericole la mal. În plus, anul acesta din cauza secetei apa este foarte scăzută, pot să jur că de când „o cunosc” n-am văzut-o niciodată așa. O mulțime de plaje cu nisip fin au ieșit la suprafață, iar insulele altădată accesibile doar cu barca sunt numai bune de explorat la picior.
Am plecat de acasă fiecare cu gândul lui: eu să biciclesc pe malul Loarei, Andrei să pescuiască peștele cel mare, iar Azorel… ei bine, Azorel probabil că a plecat bucuros că va petrece toată ziua în natură împreună cu noi, atât de bucuros că nici nu s-a mișcat din coș. Înarmați cu cele necesare pentru pescuit, cu o cuvertură de pus pe nisip, apă și de-ale gurii pentru un picnic, ne-am urcat călăre pe biciclete urmând bătrânul fluviu în aval, spre Tours. N-am ajuns până în Tours, nici nu era asta intenția. Am ignorat intenționat pista Loire à Vélo și am luat la roți malul opus, pe un drum neasfaltat de pământ care, recunosc, a cam scos sufletul din biciclista începătoare de mine, astfel că unde denivelările erau mai mari am mers cam…pe lângă. 
La un moment-dat am ieșit din drumul principal, urmând o potecuță întunecată și răcoroasă prin pădure. Am urmat-o fără să știm exact unde duce, având doar bănuiala că se afundă în împărăția sălbatică a Loarei. Și așa a fost, după câteva viraje am ajus pe maul fluviului, vorba vine mal că doar albia rămăsese, apa cam ioc. Dar nu vă închipuiți că Loara a secat de tot, era vorba doar de jumătate, așa că am împins cu forță la bicicletă până la o insulă, dincolo de acesta fluviul reintrându-și în drepturi. Andrei a decretat locul numai bun de pescuit, iar eu nisipul potrivit de lenevit la soare. Pe parcursul după-amiezii am avut și companie, foarte mulți oameni de toate verstele aleg să-și petreacă timpul liber pe Loara, ba chiar și Azorel și-a făcut un prieten patruped. Întoarcerea acasă am făcut-o pe același traseu ca la dus, cu Azorel liber, alergând pe lângă biciclete, noroc că eu pedalez mai încet și-am putut ține pasul cu el. 

Pe nisipul fin al Loarei 

Activitățile gen caiac-canoe sunt foarte populare aici. Sunt foarte multe baze de închiriere, prețuri accesibile și oameni dornici de petrecere a timpului liber în natură, nu la mol :D.  

Pe-o parte apă…

Pe cealaltă doar un firicel…

Dacă v-ați întrebat vreodată cum arată albia Loarei 😀


Azorel și-a făcut un prieten. Fiți fără griji, nu voia să-i facă rău. Cățelul era blând și nu voia decât să se joace, însă Azorel este un fricos, se băga după „fustă” mea :));  Pe de altă parte era curios, când cățelul pleca mergea după el să-l caute. 







Orășelul nostru

Ultima modă de la Paris: se poartă rucsacul-găleată :D! 



 Albumul Amboise 2015 îl găsiți AICI
Etichete: , , , ,