Nu mi se întâmplă foarte des să citesc cartea înainte să văd filmul și nici ca vreo poveste să mă emoționeze până la lacrimi, ca mai apoi să mă bântuie o lungă perioadă de timp. Am făcut cunoștință cu „hoața de cărți” undeva în toamna anului trecut. Când am văzut trailer-ul filmului am simțit instantaneu că va deveni unul dintre preferatele mele. La puțin timp după am aflat că filmul este ecranizarea cărții cu același nume a autorului australian Markus Zusak; drept urmare, câteva ore mai târziu, ieșeam din librărie cu romanul în mână, nerăbdătoare să ajung acasă și să încep lectura. Însă înainte să deschid cartea, m-a intrigat mesajul de pe copertă : « Când moartea spune o poveste, chiar trebuie să o asculți»…
„Hoțul de cărți” nu este o carte care se citește dintr-o suflare. Stilul autorului este un pic neconvențional, cerându-ți timp și atenție pentru a-ți transmite drama personajelor. Decorul este sumbru, Germania nazistă dinaintea și din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Încă de la primele pagini începi să simți frica și tortura la care un «om » nebun a suspus un popor și chiar o lume întreagă. Povestea fetiței curajoase, Liesel Meminger, este aparent tristă, iar viața ei ia o întorsătură neașteptată odată cu moartea frățiorului ei. Dată spre adopție unei familii modeste și copleșite de neajunsuri, Liesel descoperă cărțile împreună cu noul tată în pivinita casei lor sărăcăcioase de pe strada Himmel. Fata devine fascinată de ele dinainte de a învăța să citească, ca mai apoi cuvintele să-i devină singurul sprijin într-o perioadă tulbure de durere și neputință.
Ceea ce șochează încă de la început este însuși naratorul; povestea este spusă pe tot parcursul ei de Moarte. Personificată, ironică și sub o formă aparent umană, Moartea cred că este personajul central al romanului, special creat să accentueze oroarea războiului. Războaiele sunt cele mai bune prietene ale ei, după cum însăși mărturisește… furnizoare de suflete… Dar nu, povestea „hoaței de cărți” nu este nici pe departe una despre moarte, ci despre puterea cuvintelor și a imaginației într-un moment în care speranța părea că a pălit. Dincolo de scena evenimentelor înfiorătoare, Moartea ne spune o poveste despre dorința de a trăi, de se autodepăși, o poveste despre prietenie, compasiune și paradoxal, chiar despre viață. Am plâns la final. Niciodată o poveste nu mi-a transmis emoții atât de puternice. Am simțit că am fost acolo, cu Liesel de la început până la sfârșit; am « împrumutat » cărți din biblioteca primarului, le-am ars la incendierile naziștilor și m-au făcut să uit de teamă în adăpostul antiaerian, alaturi de sute de oameni, în timp ce bombele Aliaților cădeau peste München. 
Nici filmul nu este mai prejos. Nu depășește poate cartea, dar nu este nici cu mult sub ea. De mult timp nu mai văzusem unul care să mă miște atât de puternic. Un film bun, aparent simplu, nu foarte comercial, dar tulburător pe toată durata, un film care va rămâne cu tine o lungă perioadă de timp după vizionare. Geoffrey Rush este un actor care nu m-a dezamăgit niciodată; joacă impecabil rolul tatălui adoptiv, Hans Hubermann. Emily Watson intră perfect în rolul mamei, Rosa, o femeie aparent dură, dar cu o inimă mare. Însă surpriza cea mare au reprezentat-o cei doi copii: Sophie Nélisse, cea care i-a dat viață lui Liesel și Nico Liersch în rolul lui Rudy, băiatul cu părul ca lămâia. Drama atât de emoționantă a personajelor transpusă pe fundalul războiului mi-a adus aminte de „Pianistul”, un alt film memorabil. Nu știu de ce filmul nu este foarte popular, poate pentru că nu este despre droguri, homosexuali, sau prostituate, însă eu cred merită văzut și apreciat.
E surprinzător să afli la final că nu numai noi, oamenii, suntem bântuiți de moarte, ci și Moartea este uneori bântuită de unii dintre noi….
PS: Nu știu de ce cartea a fost tradusă în română „Hoțul de cărți” când „hoțul” cu pricina este o persoană de sex feminin. Ar fi fost mai ok adaptarea „Hoața de cărți”, dar cine sunt eu să judec?!
Si pe germana cartea se numeste " Hoata de carti"-"Die Bücherdiebin". Autorul este Markus Zusak un scriitor germano-australian.
Tiiiii ce curioasa m-ai facut! Acum caut si cartea si filmul! Multumesc 🙂
O zi faina!
Si francezii au tradus-o tot Hoata de Carti (La voleuse de livres). Mi se pare mai ok asa.
Am citit si eu ca ca familia autorului a emigrat din Germania si ca povestile lor din perioada razboiului l-ar fi inspirat sa scrie cartea.
Ti le recomand Carmen! Sper sa-ti placa :)!
m-am informat si… la noi filmul apare doar din 15 martie în cinematografe. Va trebui sa astept inca o luna!
Am observat si eu ca filmele apar la date diferite in functie de tara. Aici a aparut de vreo cateva saptamani bune. Ai timp atunci sa citesti cartea 😉
Si eu am cumparat-o saptamana trecuta, vreau sa o termin si apoi sa vad filmul. Sigur imi va placea, recenziile mi-au starnit curiozitatea asa ca o citesc pe nerasuflate, pacat ca mai am si altele de facut ca altfel n-as fi lasat-o din mana. M-a captivat inca de la primele pagini !
Cartea, ca in majoritatea cazurilor, este mai completa, mai detaliata, te ajuta sa intelegi mai bine povestea. Multe situatii din carte nu le vei regasi in film, dar pana la urma este o adaptare. Mie cred ca mi-au placut ambele la fel de mult. Lectura placuta in continuare!
O carte si-un film, pe care ni le prezinti cu multa pasiune. Daca voi avea ocazia sa vad filmul,cu siguranta imi voi aminti de povestea ta.
Este un film interesant, vi-l recomand, mai ales daca va impresioneaza dramele din perioada razboiului.
Pentru ca a tradus cu Google! :)))
M-ai facut curioasa….. 🙂
Merci!
:))) asa m-am gandit si eu, ca au tradus cu google:p
Foarte frumoasa recenzia, scrisa din suflet, se vede ca te-a impresionat povestea. 🙂 Cred ca mi-ar trebui o stare anume pentru a viziona un film pe tema asta. 🙂 Poate intr-o zi o sa-l caut si o sa ma surprinda in mod placut. 😀
E drept si asta Nice, pentru anumite carti, filme, trebuie sa ai o anumita stare. Nu este o poveste obisnuita si cred ca e bine sa o lasi pentru momentul potrivit.
Prin tot ce-ai scris, chiar mi-ai "instigat" curiozitatea de a citi si cartea si de a viziona si filmul…cand o veni in Romania.
Daca te impresioneaza dramele celui de-al doilea razboi, cu siguranta te va impresiona si povestea asta. Duce destul de mult cu filmul "Pianistul" nu stiu daca l-ai vazut, sau ti-a placut.
In Romania trebuie sa fi aparut filmul in cinematografe, inca de la inceputul lunii, sau cel putin pe IMDB asa este marcat. Cartea a aparut tradusa la editura Rao din cate stiu.
De câteva zile am început şi eu cartea şi tânjesc după cât mai mult timp liber să pot să citesc. Sper să o termin până în 28 februarie când apare filmul la cinema în Timişoara.
Iti dau dreptate, daca am avea timp pentru toate cate am vrea sa facem, Simona!!!
Lectura placuta in continuare iti doresc!
Filmul nu l-am vazut inca….dar cartea a fost unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit anul trecut …. si intr-adevar nu este o carte de citit dintr-o suflare…e mai bine sa o citesti incet si sa o traiesti….
Da, eu de multe ori citeam unele pasaje de doua ori, nu pentru ca n-as fi inteles, dar ca sa le traiesc mai intens. Ma bucur ca ti-a placut si tie!
O recenzie foarte frumoasa, din suflet scrisa.
Cred ca am sa ma multumesc cu recenzia. 🙂 Stii tu care-i povestea mea trista cu filmele… Inca nu. 🙁
Multumesc Elly! Da stiu, dar cine stie, poate int-o zi lucrurile se vor schimba. Poate este doar o treaba de moment….
Cam lung momentul… Tine de peste trei anii, curand patru… 🙁
* ani … 🙂
Cred ca traducerea in romana se datoreaza faptului ca in unele domenii cuvintele merg la masculin chiar daca pot fi folosite si la feminin, de exemplu zici doctor si unei femei si unui barbat, chiar daca unei femei ii poti zice si doctorita.
Si mie mi se pare mai potrivita Hoata decat hotul, dar pana la urma e alegerea celor care s-au ocupat de traducere si publicare.
Eu tot astept filmul.
Probabil Tina. Insa pana la urma traducerile inseamna si adaptare, nu traducere cuvant cu cuvant. In fine, indiferent cum a fost tradusa, povestea este superba, parerea mea. Sa vezi filmul!
Multumesc de recomandare!
Cu drag!