Se făcea ca ultima dimineață în care ne-am trezit în Italia să fie la Pisa, la poalele Toscanei cea frumoasă, numai că eu ardeam de nerăbdare să plec. Probabil n-aș fi ars la fel de tare dacă ar fi urmat să mă îndrept spre casă, nu să ajung în sfârșit în Corsica. Ceasul a sunat destul de devreme, pe la 5 fără ceva, și după ce ne-am strâns rapid lucrurile, pregătite în prealabil de seara, am luat drumul portului de la Livorno. Afară era încă beznă, iar șoseaua părea că ne duce mai degrabă spre mijlocul nicăieriului decât spre port, noroc că avem încredere în GPS nostru (cu toate că n-ar trebui!). Ochim într-un final portul, că vorba aia nu-i chiar greu să recunoști unul, urmăm indicatoarele de Stazione Marittima, găsim cu ușurință și pe cele care pomeneau în vreo limbă cunoscută de „îmbarcare” și „mașină” una lângă alta, vedem un panou pe care scria mare „Bastia” și nu trece mult până să recunoaștem vaporul nostru, foarte mare și galben de altfel. 


Îi dăm biletul imprimat de pe internet unui nene, ni-l scanează, iar aparatul din mâna lui scuipă o etichetă-autocolantă pe care ne-o lipește pe parbriz, făcându-ne semn să ne așezam la coadă. Cum ajunsesem foarte devreme, eram printre primele mașini și cum mai era vreme până ca îmbarcarea să înceapă, am profitat să bem o cafea și să mâncăm un croissant la o bodegă din port, așezată destul de stategic acolo, exact unde se făceau cozile de mașini. Timpul a trecut repede, numaidecât ne-am trezit cu mașina pe vapor, apoi din garaj pe punte, la scurt timp vaporul pornindu-se ușor, lăsând Bella Italia în urmă. Am făcut câteva poze la început, după care ne-am tras câte un șezlong și cufundându-ne comod în el, am tras la o mică moțăială. Cele 4 ore de traversare au trecut repede, așa că parcă prin vis l-am auzit pe Andrei zicându-mi că se vede Corsica. Cu toată splendoarea munților din față, am păstrat bucuria pentru debarcare, că vorba aia, vaporul se poate scufunda și la mal, și doar odată cu acostarea și punerea cauciucurilor pe pământul Bastiei am exclamat „Ieiii, sunt în Corsica!”, știți voi, bucuria aceea când îți dorești prea mult timp să ajungi într-un loc și în sfârșit te vezi acolo. 

 

 

Deși o destinație foarte populară printre francezi, Corsica nu este (cel puțin momentan) o destinație obișnuită călătorilor români. Nu știu dacă este de vina depărtarea, mitul că este un loc scump, sau doar faptul că nu este foarte promovată, dar este mare păcat, pentru că despre Corsica se spune că ar fi cea mai frumoasă insulă din Mediterană. „Le soleil a tellement fait l’amour à  la mer qu’ils ont fini par enfanter la Corse”  spunea Antoine de Saint-Exupéry și probabil că știa el ceva: Corsica este un loc fantastic. Majoritatea asociază Corsica cu Napoleon, doar este locul unde s-a născut, dar cu toate acestea, obiectivele istorice și culturale sunt o ultimă prioritate pe acestă insulă. Atracțiile turistice în Corsica se bazează în primul rând pe patrimoniul natural, Corsica fiind un loc unde munții înalți contrastează cu plajele paradisiace, oferind niște peisaje de vis. În plus, având în vedere apropierea munților de litoral, se poate trece cu ușurință de la una la alta, călătorul putând combina astfel plaja cu muntele sau plimbările pentru o vacanță completă.  
 
Chiar și istoric vorbind Corsica este un loc al amestecurilor. În antichitate au fost fenicienii și grecii, după care au venit romanii; mai apoi au apărut genovezii, peste care au venit francezii. Datorită poziției sale strategice în Mediterană, Corsica a fost disputată de mulți, trăind în istoria ei doar 13 ani de independență. Mai mulți n-au fost să fie decât în sufletele corsicanilor care și astăzi se mai visează liberi. E de ajuns să străbați drumurile insulei, că vei vedea pe plăcuțele de intrare în localități, bilngve în mod obișnuit, denumirea în franceză mâzgălită cu vopsea. Nu știu dacă spiritul lor aprig și rebel a avut vreo influență, dar insula este organizată diferit față de celelalte regiuni ale Franței continentale, sub formă unei colectivități teritoriale cu puteri în plus. 

 

 

 

 

 
Eu am făcut cunoștință cu insula Corsica la Bastia, oraș pe care nu l-am vizitat, dar care la prima vedere nu se deosebește de alte orașe franceze sau italiene de la malul Mediteranei; doar ne-am oprit la o masă în port să mâncăm de prânz, după care am pornit la drum, că n-aveam chiar puțin până în Porto. În plus, nici nu era vreme de vizitat, la soarele care dogorea afară nu te visai decât bălăcindu-te în mare. Cazarea pentru sejurul nostru am ales-o, după cum v-am povestit data trecută, în satul Porto, sat aflat în golful cu același nume și care cu tot cu „calanche de Piana”, golful Girolata și rezervația Scandola este inclus pe lista patrimoniului mondial de UNESCO, iar când am citit că este singurul obiectiv natural al Franței metropolitane trecut pe listă, m-am gândit că  sigur trebuie să fie ceva spectaculos acolo. Și credeți-mă că este! De fapt eu consider Porto, datorită împrejurimilor și amplasării sale strategice, ideal de pus tabăra pentru cineva care nu vrea sau nu are timp să se miște pe durata sejurului. Bine, nu zic să nu se miște chiar deloc, pentru că în Corsica dacă nu te-ai mișcat, cu siguranță ai venit degeaba, tocmai de aceea nici să nu te gândești să vii fără mașină. 
 
Cu toate acestea am observat că foarte mulți turiști exact asta făceau, vizitau Corsica în circuit, cu opriri de câteva zile în diverse locuri, după gusturile și preferințele personale. Majoritatea o făceau cu mașina, însă erau destui care o făceau cu motorul sau chiar cu bicicleta. Pe mine schimbarea mai multor cazări nu prea mă atrage, numai când mă gândesc să pun și să strâng cortul zilnic mă ia cu amețeli și nici nu îmi imaginez un altfel de vacanță în Corsica decât cu cortul. Hai, la nevoie poate că aș închiria o căsuță! 
 

 

 

 

 

 
Prima surpriză pe care mi-a rezervat-o Corsica, imediat ce am părăsit Bastia, a fost șoseaua. Drumurile în Corsica nu sunt nimic altceva decât o succesiune interminabilă de serpentine înguste, viraje strânse, stânci și inaltimi amețitoare, condusul fiind o adevărată provocare și adresându-se doar șoferilor curajoși, printre care nu-aș putea spune că mă-număr și eu. E bine să îți iei marje considerabile de timp pentru a ajunge dintr-un loc în altul, până și distanțele cele mai scurte vor dura o veșnicie. Dar n-o să fie bai, pe drumurile din Corsica nu o să te plictisești niciodată! Fiecare colțisor îți oferă un adevărat spectacol, astfel că vei avea tendința să oprești din tot timpul pentru poze. Ca să nu mai vorbesc de animale! Cred că nicăieri n-am întâlnit atâtea vaci, capre, și mai ales porci pe marginea drumului ca în Corsica. Deoarece nu a suferit o dezvoltare intensă ca celelalte ale Mediteranei, Corsica conservă și astăzi o anumită autenticitate, tradusă mai degrabă prin sălbăticie. Pe insulă omul nu a intervenit des, așa că tocmai sălbăticia aceasta aparent neprimitoare te întâmpina la tot pasul și da farmec Corsicii. În plus, nicăieri nu vei avea senzația de „turistic” sau „comercial” pe care o ai în alte zone din lume.
 
În fine… în ciuda oboselii acumulate, de la Bastia la Porto ne-am oprit de 50 de ori. Ba să dăm prioritate la capre, ba să admirăm peisajul. Niște stânci probabil că o să-mi ziceți, dar știți cum e, fiecare dintre noi e impresionat de altceva. După vreo 5 ore de drum am ajuns într-un final la destinație; ne-am luat locul deja rezervat din camping și am purces la „construit” căsuța. N-a mai fost timp în seara cu pricină de altceva, decât de cină, o bere rece și apoi somn. A doua zi avea să înceapă aventura…
Va urma 😉
Etichete: , , , , ,