Agățat pe falezele stâncoase din calcar, orașul pare că sfidează toate legile gravitației și, împrejmuit de zidurile de piatra ce se joacă adesea cu vântul, continuă să îmbătrânească în mijlocul peisajului grandios care-l înconjoară. Cetatea Bonifacio este pur și simplu superbă! Panorama unică spre casele suspendate deasupra mării te lasă fără grai, dar nici orașul vechi, cu străduțele sale înguste și casele îngălbenite de vreme, nu este mai prejos. Orice ghid turistic și orice top cu priveliști deosebite include Bonifacio, și pe bună dreptate, nu ai cum să pleci de acolo neimpresionat. Cel mai sudic punct al Corsicii este într-adevăr de neuitat, dar tot de neuitat pentru mine a fost… vântul. Și supa de pește, miam-miam!
Cred că în viața mea nu am simțit pe propria mea piele un vânt mai al naibii’ ca la Bonifacio. După ce am parcat mașina în vârful colinei, într-o parcare special amenajată, mi-a luat câteva minute să ies. Eu împingeam spre exterior, el mă împingea cu forță înăuntru, abia am prins un moment scurt de slăbiciune. Cu greu am înaintat de la parcare până în oraș, unde tot mai bătea ca nebunul, dar cel puțin clădirile țineau mai adăpost. Știau ei ce știau când le-au făcut așa înalte, în plus, din câte ne-a spus un vânzător, se putea și mai rău. Mă uitasem la meteo și eram la curent că nu va fi o zi prea caldă, dar exact asta mi-a plăcut când mi-am programat excursia. Ultimul lucru pe care îmi doresc să-l fac pe caniculă este să vizitez orașe, așa că ceva vânt părea ideal. Totuși, data viitoare o să fiu atentă și la viteză…
Orașul vechi și un restaurant tradițional corsican
Am început excursia cu orașul vechi și cu o scurtă oprire la oficiul de turism, aflat chiar în centru. Am cerut o hartă și cu ea am… intrat în primul restaurant, că oricum era ora prânzului, iar străzile se umpluseră de arome locale. De fapt n-a fost primul ieșit în cale, Andrei a studiat rapid oferta, alegând un restaurant tradițional corsican, încântat de supa de pește afișată în meniu. Și exact asta am luat la antreu, un bol mare cu supă de pește, care semăna cu bouillabaisse marseillaise, servită tot cu crutoane de pâine și cu rouille, sosul picant ce însoțește de obicei supele de pește. În schimb, față de bouillabaisse, peștele nu era servit separat, ci pasat în supă, care avea de altfel o compoziție mai groasă. Mi-a plăcut la nebunie, dar mie îmi place peștele oricum. Deci acum știți, dacă mă invitați la masă gătiți-mi pește și-o să fiți siguri că nu dați greș!
Pentru felul principal în schimb, eu am ales sauté de veau aux olives, sote de vită cu măsline, lângă purée au basilic, piure de cartofi parfumat cu busuioc, la desert prăjitură cu castane, vedetele Corsicii, iar Andrei risotto de Saint Jacques, orez cu scoici Saint Jacques (peste desert el sare!), toate acompaniate de un vin rosé bien frais, cum se spune aici, corsican și el, fiereste. Prețurile practicate de restaurant nu-s tocmai mici, dar bucătăria, servirea și ambianța sunt excelente, un pic de răsfăț nu strică din când în când, mai ales în vacanțe. Nu știu câți dintre voi intenționați să ajungeți la Bonifacio, dar restaurantul se numește Aria Nova și merită recomandat, mai ales că serveste preparate tradiționale din toată insula.
După masă am pornit să descoperim orașul. Deși aveam harta, ne-am dat seama că mersul pe jos fără un scop anume este cel mai potrivit mod pentru a descoperi Bonifacio, în special centrul istoric. Pentru că Bonifacio se divide în două părți: marina și orașul nou, cu portul plin cu ambarcațiuni pescărești, sau de plaisance și orașul vechi, nimic altceva decât o cetate așezată în vârf de stâncă, cu străzi înguste, case înalte și biserici interesante, toate încercuite de un zid de apărare.
Cetatea, construită pe o faleză de calcar lungă de aproximativ 1500 m și largă de 100 m, se pare că a cunoscut trei faze succesive: săpăturile arheologice demonsteaza că romanii au fost primii veniți și cei care au transformat acest loc sălbatic și arid într-un pol important de comerț, apoi au venit genovezii, care au impus modernizarea structurilor militare, iar ultimii și cei din urmă se pare au fost francezii, care au dat fața orașului pe care o vedem astăzi.
Se zice că vara cel mai bine este să parchezi mașina jos, în orașul nou lângă port și să urci la pas panta abruptă până la cetate. Este obositoare, se vede cu ochiul liber, dar merită eforul. Fiincă nu am găsit loc de parcare jos, noi am făcut plimbarea în sens invers, așa că după masă am pormit la plimbare printre casele înalte, lipite una de alta, unde umbra este mereu stăpână. Străzi înguste, scări amețitoare, micuțe piațete încastrate între clădiri, buticuri, cafenele, terase, toate răsar la întâmplare de te miri unde.
Ne învârtim, ne rotim, ne abatem de la traseul marcat pe hartă, trecem pe lângă biserica Sainte Marie Majeure, ale cărei arcuri-butante serveau și pentru a strânge apa de ploaie, nu numai pentru susținere. O luăm pe strada Deux Empereurs (Doi Împărați), unde Carol Quintul a petrecut cândva un sejur la numărul 7, în 1541, în timp ce Napoleon Bonaparte a preferat numărul 4, în 1793, dar din păcate ratăm scara regelui de Aragon, cu cele 187 de trepte au fost tăiate într-o singură noapte.
Hotărâm să intrăm să vizităm Bastionul Etendrad, vestigiu bine conservat al epocii genoveze, ce oferă un parcurs inedit pe ziduri, dezvăluind o panorama deosebită asupra cetății, a portului, dar mai ales a mării agitate, enervate parcă la mal de falezele albe de calcar.
Drumul Falezelor
După bastion, am coborât din cetate cu gândul la Sentier de Campu Rumanilu et Pertusatu, cunoscut și ca Sentier des Falaises, Drumul Falezelor, pentru că evident, o mare parte din șarmul orașului Bonifacio se regăsește în aceste imense faleze de calcar, care oferă o perspectivă incredibilă asupra peisajului din jur. Traseul debutează în fața capelei Saint-Roch, situată undeva la jumătatea drumului între port și cetate, care marchează locul unde a căzut ultima victimă a pestei în 1528, la picioarele zidurilor cetății. Urcăm panta albă amenajată în calcar până în vârful falezelor, la aproximativ 80m deasupra mării, și în sfârșit, celebra panoramă orașului ce face echilibristică pe stânci, despre care citisem atâtea, ni se deschide în față. Luăm direcția sud, lungind falezele și urmăm poteca sinuoasă ce traversează maquisul.
Cu cât ne depărtăm panorama asupra orașului devine mai interesantă, să vezi aceste case agățate deasupra mării, zău că te ia cu amețeală! Dacă într-o zi locuitorii vor face un ultim plonjon?! Se poate merge pe potecă până la farul Pertusato, noi din lipsă de timp am întors la fostul abator Bonifacio.
Acesta a fost ultimul articol din seria Corsica 2015. Sau mai bine zis Corsica mai 2015 ca cine știe… Până la capitolul trei vă doresc vacanțe de vis oriunde veți merge!
Aaaaaa…acum inteleg eu de ce ti-au placut plajele din Portugalia… 😛
Arata suuuuuper si cele din Corsica!!!
Ma faci sa ma uit deja pe cazari pentru o vacanta viitoare… 😉
Corsica… e speciala. Daca iti plac locurile mai naturale si mai putin turistice si comerciale, mergi si nu o sa regreti 😉
Am vazut acest orasel in top-ul celor mai frumoase din Franta. Cred ca nu exista turist ce sa ajunga in Corsica si sa nu-l viziteze. Pe buna dreptate avand in vedere ce peisaje frumoase se profileaza atat spre oras cat si spre orizont.
Mi-ai deschis un mare apetit pentru Corsica prin articolele tale. Acum imi doresc sa gasesc o metoda de a ajunge convenabil acolo din Cj.
Da, e de vizitat. Pe de alta parte depinde in ce loc de pe insula ajungi…daca alegi partea de sud Bonifacio este la indemana. Daca alegi partea de nord…hmm, e cam anevoios pentru o excursie de o zi. Noi am facut cam 3h dus +3 intors de la Ajaccio. Al meu sot care a condus n-a fost prea incantat. Noroc ca a meritat orasul :))
Eee, ai tinut ce a fost mai bun pentru final, nu? Extraordinar loc! Sunt sigura ca in realitate arata si mai bine! Ma bucur ca ai scris numele restaurantului si ce ai servit acolo, caci pe putine bloguri de calatorie gasesti astfel de detalii. Sau cel putin eu n-am dat de astfel de bloguri. Oricum, pe mine ma intereseaza si experienta gastronomica foarte mult, asa ca imi pare bine ca ai scris si despre asta.
Da, si eu am observat ca majoritatea nu da importanta partii gastronomice a calatoriilor. E drept ca nu-i nici foarte ieftin, dar depinde si de fiecare dintre noi ce-l intereseaza mai mult. De exemplu eu prefer sa fac economie pe cat posibil la cazare, transport, intrari la obiective (in sensul ca nu tin chiar sa le iau pe toate la rand) si sa ma rasfat culinar, macar o data, de doua ori intr-o vacanta :D.
Este unul din locurile cele mai frumoase si spectaculoase din lume.
Si eu am mancat supa de peste si am baut bere Pietra (nu impreuna!) in cantitati impresionante.
Am mai apreciat faptul ca oriunde gaseam un punct de turism aveam acces la calculator si internet (imi descarcam pozele din aparatul foto pe cheia usb).
Cred ca ai dreptate, Mirela. Este de-a dreptul spectaculos.
Eu deja visez sa ma intorc intr-o zi si sa vizitez mai pe indelete. Eventual sa fac drumul falezelor la apusul soarelui… Dar pentru asta trebuie sa organizez o vacanta in partea asta de insula. Noi nu prea suntem cu road-trip-urile…
superbe imagini însotesc pagina ta de jurnal de vacanta! minunate panorame!
Nu am fost înca pe aici dar m-ai convins ca trebuie sa notam pe lista noastra de vitoare concedii.
Weekens fain sa aveti!
PS: ce a facur Azorel daca a batut asa de tare vântul? :)) l-ai ascuns în jacheta ta banuiesc pentru ca altfel ar fi zburat precum o frunza-n vânt :))
Mulțumesc, Carmen, ma bucur ca ți-au placut :). Merita Corsica sa fie inclusă pe lista de concedii viitoare, sigur are sa va placa.
Cât despre Azorel, a înfruntat vântul voinicește :)) Cu lesa a fost ok. In plus, cred ca tocmai faptul ca e mic l-a ajutat. Arbuștii aia pitici lui ii țineau adăpost :))
Fix la Azorel m-am gandir si eu cand am citit de vantul puternic! :)) Se pare ca e "barbat" puternic si face fata provocarilor :)))
:)) cum sa nu faca, e baiat mare, chiar azi implineste 4 ani :p
Aaa, La multi Ani pentru cel mai Calator Catelus!!! :*:* Deci e ceva mai mare decat Luna, ea face 4 ani pe 21 Noiembrie :P:))
Multi inainte! Nu-i cu mult, tre' sa le facem cunostinta intr-o zi! :))
Daca Azorel a putut nu m-as transforma eu in zmeu. :)) Peisajele sunt superbe, m-a luat putin cu rau la vederea caselor in buza prapastiei, nu pot sa ma apropii sa sa privesc in jos.
Am remarcat trenuletul-masina aproape invizibil, de obicei le vedem colorate ca sa atraga atentia, aici vad ca se deplaseaza in mod discret. 🙂 Si mancarea ma intereseaza cand citesc jurnale, pot gasi informatii care sa se plieze pe gusturile si buzunarele noastre, restul sunt niste repere la fel de importante in construirea unui buget de calatorie.
Da, si cand te gandesti ca locuiesc oameni acolo :)) Ca sa nu mai zic de multitudinea de turisti care se plimba pe stradutele de deasupra haului :)) Desi cand esti in oras nu-ti dai seama, abia cand iesi din el si vezi peisajul realizezi pe unde ai umblat :D.
Este si gastronomia o parte importanta a calatoriilor, pentru mine cel putin si cred ca si pentru voi, la cate bunatati am vazut la tine pe blog ;). Partea buna este ca in orasele astea turistice sunt atat de multe restaurante, de toate pentru toate buzunarele, astfel ca intr-un final oricine se poate bucura de ceva preparate traditionale.