Frig domn’le pe aici pe la noi! O primăvară atât de mizerabilă și rece ca asta nu cred să fi avut până acum. E drept că a început să se încălzească de vreo săptămână, dar nu suficient cât să simți că e primăvară de-a binelea. Tocmai de aceea și natura e parcă în stand-by, copacii înfrunzesc în reluare, florile scot o petală pe săptămână, iar răsadurile mele din sere am vaga impresie că nu evoluează deloc. În fiecare zi dau câte o tură prin gadină să văd ce a mai apărut și de fiecare dată mă întorc ușor dezamăgită, natura încă dormitează silențios.
Tot silențioasă mi se pare și blogosfera în ultima vreme. Parcă nimeni nu mai mișcă nimic, cheful de scris ocolește parcă pe majoritatea. Pe majoritatea oamenilor frumoși firește, că restul au întotdeauna ceva de zis. Nu știu dacă este o stare generală, gen sfârșitul blogurilor pe internet, sau doar o comunitate plictisită cea în care mă învârt eu, dar se întâmplă cam frecvent în ultima vreme să-mi fie cam gol readerul. Ce păcat!
Eh, până una-alta să mă laud puțin cu perii mei înfloriți. Din păcate în prezent n-am foarte mulți pomi fructiferi în curte, doar un rând de peri cam amărâți, întinsi pe sârmă, un smochin bătrân, din care sper să mă înfrupt eu anul ăsta nu graurii, un vișin și niște aluni. Cum alunii și smochinul nu înfloresc, n-am decât să admir perii și vișinul, care nici ei nu reprezintă chiar o splendoare când sunt în floare, dar e bine și așa decât nimic. Corcodușul de anul trecut nu mai există, nici nu știu pentru ce îmi pare mai rău, pentru florile lui parfumate sau pentru corcodușele pe care le savuram crude :p.
Cât despre lalele, ei bine îmi plac la nebunie! Dar ce flori nu-mi plac pană la urmă? Îmi plac pentru că sunt simple, vesele, colorate, gingașe, unele dintre cele mai populare flori și printre primele vestitoare ale primăverii. În grădină sunt ușor de cultivat și întreținut, sunt perene, rezistente și dau adesea un rezultat remarcabil. Ca să nu mai vorbim despre varietatea lor, o multitudine de soiuri în nuanțe și forme deosebite. Din păcate eu nu prea stau bine în grădină nici la capitolul lalele. N-am găsit multe nici când m-am mutat aici, n-am nici acum, recunosc nu m-am obosit prea tare să plantez astă-toamnă. Am cumpărat vreo trei pungi de bulbi în culori diferite (portocaliu, alb-mov și mov, chiar dacă ofertă era mult mai variată în magazin. În curte aveam deja dintre cele roșii, galbene și diverse combinații între cele două, astfel că la momentul respectiv am considerat că-ar fi suficiente. Desigur că nu sunt suficiente, lalelele sunt faine în covor, multe la grămadă, nu răsfirate pe te miri unde. Asta este, anul viitor o să știu mai bine.
Voi cu ce vă mai lăudați?
Toate pozele din grădina mea le găsiți AICI
Etichete: CASA SI GRADINA, FOTOGRAFIE, GRADINA, primavara, TIMP LIBER
Coole gadgets online kaufen says
Buna ziua, tocmai am revenit in Bucuresti dupa doua zile de liniste si de admirat flori felurite si minunate, din pacate nu pot atasa si poze insa, pot spune ca in aceasta perioada a primaverii lalelele formeaza un covor nemaipomenit, cele batute cum le zicem noi sunt extraordinare, va pup!
Larisa says
Tocmai ce am admirat si eu in oras covorasele de lalele. M-am inspirat pentru la anu':))
Dani P. says
Minunate lalelele, chiar daca nu sunt multe. Eu am avut vreo trei-patru 🙂 Si ce frumoase sunt florile perilor ! O sa faci compot.
Despre linistea pe net … o fi depresia de primavara. Noi sa fim sanatosi !
Cristi says
Minunate floricele! Chiar unele le depasesc pe lalele! 🙂
Cora says
La noi ăştia de prin centrul ţării este exact invers. Natura explodează de la un minut la altul. Fără exagerare, florile cresc văzând cu ochii. E drept că şi temperaturile sunt foarte ridicate pentru perioada aceasta. Azi de exemplu au fost 30 de grade. Mâine se anunţă 35. E perfect. Este pentru prima dată de când mă ştiu când vişinii sunt deja scuturaţi de flori de o săptămână. Grădina este plină de lalele, narcise şi zambile. Trandafirii au boboci. Boboci mari. Clematitele cred că în câteva zile se deschid. De ferigi, ce să zic, sunt deja de aproape 80 de cm înălţime. De regulă ferigile ajungeau în faza aceasta la sfârşitul lunii mai. Gazonul a fost tuns marţi, dacă nu mâine, poimâine cu siguranţă trebuie tuns din nou. Concluzia, vremea este înaintată cu o lună bună. Ceea ce pe mine una mă bucură! 🙂
PS: De bronzat, m-am bronzat deja ca după o vară de stat la soare.Ce-i drept am cam lucrat în grădină în ultimele două săptămâni.
Liana says
Vaaai, Larisa , fotografiile tale sunt SUPERBE! Sunt frumoase lalele si mie imi plac mult de tot dar fotografiile sunt de-a dreptul MINUNATE !!! Multe felicitari !
La noi e cald tare . Azi a fost un pic mai domol, tocmai ne-am intors de la vizitat Collioure si Banyuls. Of, Franta asta e mai frumoasa ca o printesa salbatica 🙂 Ador …
O saptamana calda si frumoasa s-aveti ! Cu drag :*
Gabriela says
In primul rand iti spun ca ma innebunesc bordurile din piatra din gradina ta! Ei… cam asta este stilul! Piatra roasa de intemperii in zeci (sute?) de ani, cu muschi crescut pe ea da caracter gradinii.
E imbucurator ca nu ati cumparat numai o casa, ci o istorie de care trebuie sa fiti mandri. (Bineinteles cu amendamentul ca trebuie ameliorat ce trebuie!)
In privinta florilor, pana la urma e un lucru bun ca anul acesta vezi ce combinatii de culori, ce plante se preteaza si vei cumpara pe parcurs ce iti doresti. Vorbesc si din propria experienta (trista), din perioada in care am construit casa si am cumparat fel de fel de plante de groaza sa nu vad gradina goala. Nu-ti spun cate s-au ofilit sau cate a trebuit sa scot si sa le dau mamei sau prietenilor, pentru ca au ajuns in cativa ani la maturitate si se sufocau intre ele.
Ai multe lalele foarte interesante, in multe culori. Acum de-abia au inflorit si cele galbene, mov si fraise in gradina la mine. Le voi arata spre sfarsitul lunii.
Mult spor si vreme frumoasa!
P.S. Am uitat sa spun ca mi-a placut stratul cu zambile in diagonala de pe Picassa. Cred ca voi copia modelul!
Genuine vitamins online says
Va pup cu drag, sunt foarte frumoase, am admirat in aceste zile lalele si lacramioare sau asa le spun eu, daca la lalele am vazut o curte batraneasca multicolora, la lacramioare avem atat frumusetea lor cat si mirosul extraordinar.
Mihaela Pojogu says
E fain sa te bucuri de o primavara prelungita, pe aici lumea deja se plange de prea cald, caldura pe care nu o simt cu apartamentul nostru racosor. Uite ceva pozitiv daca flori nu pot avea. 🙂
Dupa o ploaie cu vant nebun s-a scuturat visinul de la geam, a mai ramas un mar sau gutui… si liliacul care ne imbata cu parfumul sau, sunt o multime prin cartier.
Spor in toate! xo
Floarea bunica says
Eu sunt una care nu prea mai am timp de blog.O alta piedica e telefonul ,care e prea mic sa tot mesteresc pe el la varsta mea.Cu gradina in ani vei invata multe.E una sa consideri ,alta sa vezi cate flori sunt suficiente intr-un spatiu.Cate am mai patit si eu…Pomi,n-am decat un visin,un mesteacan,restul arbusti.In cativa ani ,la tine in gradina va fi raiul pe pamant.Numai bine si spor in toate!
Alexandra V says
Deci eu, anul acesta… am vazut pentru prima data lalele mov! :))) Sau poate ca am mai zarit si in trecut, dar nu le-am dat atentie 😀 😀 😀 Cert ce ca imi plac la nebunie, chiar sunt speciale.
teo ara says
Important este ca ai o gradina unde sa expermentezi 🙂 Pozele sunt o incantare !Desi imi plac aproape toate florile ( nu-mi plac gladiolele si nemtoaicele ), lalelele ocupa unul din primele locuri , mai ales cele galbene ; si m-am indragostit de jardinierele tale de piatra , mai ales de cea sub forma de potir 🙂 Bujori roz ai in gradina ta fermecata ?
Nice says
Superbe floricelele tale! 🙂 Mi-ar placea si mie sa gasesc lalele in gradina de la tara. Ma rog, de la munte, cum ii place mamei sa o numeasca. Din pacate avem doar irisi si bujori. Ah, si niste trandafiri. De 1 mai i-am fotografiat pe toti de zor. :))
Avem si pomi fructiferi, dar nu i-am mai prins in floare. 😛