Când am făcut planul pentru vacanța în Auvergne m-am orientat inițial spre stațiunea Mont Dore ca tabără de bază, așa cum făcusem și în iarna lui 2013. Voiam un loc cât de cât turistic, în sensul de nu prea izolat, astfel încât să putem face diverse activități în zonă și fără să luăm mașina dacă ar fi fost cazul. Găsisem și un camping drăguț la Mont Dore, cu niște căsuțe din lemn foarte faine, numai că atunci când m-am mobilizat să fac rezervarea nu am mai găsit locuri. Așa că am extins aria de căutare, iar atenția mi s-a oprit de îndată la Murol, unde nu numai că erau concentrate pe harta google o mulțime de campinguri, dar părea și o zonă de interes turistic mărișor, cu peisaje faine, posibilități de drumeții, pescuit și bălăceală – deși, din păcate, pentru aceasta nu a fost cazul – cu lacul Chambon si un orășel drăguț, ceva magazine și restaurante și chiar un castel, un fel de fortăreață medievală cocoțată pe un pinten stâncos. Aici e de noi, am zis! Nu puteam plecăm de acolo fără un popas la castel, așa că într-una din zile ne-am pornit într-acolo. Și ce zi! Cea mai însorită din tot sejurul nostru în Auvergne. 
 
Murol Masivul Central Francez

 
Agățată la altitudinea de 1050m, în fața masivului Sancy, fortăreața Murol, înconjurată de un zid dublu de apărare, a avut în trecut un rol defensiv incontestabil. Se vede cu ochiul liber, parcă mă teleportasem într-un episod din Game of Thrones, așa am avut impresia. A fost fondată în secolul XII, la intersecția a trei rute comerciale imprtante, în inima unei regiuni fertile, prospere și destul de populate, stăpânită de seniorii de Murol.
 
O pagină importantă din istoria fortăreței s-a scris în perioada când aceasta a fost stăpânită de Guillaume II de Murol, când o serie de lucrări de mărire și îmbunătățire s-au inteprins. Fortăreața a continuat să se adapteze timpurilor pe care le-a traversat, însă după Revoluția Franceză și-a pierdut funcția de apărare și a devenit pe rând de la închisoare la carieră de piatră. În 1889 a fost clasată monument istoric, iar în anul următor ultimul său proprietar, Henri-Guillaume de Chabrol, a donat-o departamentului Puy-de-Dôme, care a cedat-o la rândul său comunei Murol, în posesia căreia se află și astăzi. 
 
În zile noastre fortăreața Murol este excelent reabilitată și foarte bine valorificată din punct de vedere turistic. Este restaurată, traseul de vizită este foarte bine pus la punct, la fel și documentația pentru vizitatori. În plus, vara în incintă se organizează se pare numeroase animații, spectacole de teatru și dansuri despre viața la curte, jocuri de lumini, spectacole ecvestre și de cavalerie, tururi ghidate, etc. Ah, da! Și câinii sunt autorizați atât în curte cât și în interior, lucru ce m-a bucurat la maxim, vă dați seama! 
 
Vizita individuală pentru care am optat noi începe din curtea exterioară, trece prin interior, urcă pe zidurile de apărare, ca să coboare în final în curtea interioară. Însă unicitatea fortăreței Murol stă mai degrabă, din punctul meu de vedere, în panorama pe care o oferă asupra orășelului Murol, lacului Chambon și masivului Sancy pe fundal. Este de-a dreptul splendidă și te însoțește pe tot parcursul vizitei, de la primul pas făcut pe drumul obositor ce urcă de la parcare spre poarta de intrare.  
 
Murol Masivul Central Francez
 
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
 
Murol Masivul Central Francez



Oraselul Murol

 

Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 
Murol Masivul Central Francez
 

S-ar putea să te intereseze și: 

 Alte călătorii în Auverge -Masivul Central Francez

 

Etichete: , , , ,