Blogul Larisei

Ne mutăm!

Nu ne mutăm din Franța, nu ne mutăm nici măcar de pe Valea Loarei, ci doar din oraș. Ne-am hotărât să dăm Tours pe un orășel mai mic ca Amboise, apartamentul din blocul în care am locuit 3 ani pe o casă pe pe pământ, balconul pe o curte mare și cel mai importat, statul cu chirie pe statul în casa noastră. Cum așa? Păi să vă povestesc…

 

Decizia achiziționării unei case lângă Tours vă dați seama că n-a fost una luată așa, de pe o zi pe alta, ci o decizie gândită de foarte multă vreme încoace. Nici eu nici Andrei n-am văzut statul într-un apartament de bloc, oricât de mare sau confortabil ar putea fi, ca pe ceva permanent, iar dorința noastră comună a fost dintotdeauna o casă a noastră, cu ceva grădină în jur. În mintea noastră totul era clar, singura nedumerire fiind când se va înfaptui minunea. Desigur că fiecare dintre noi vede lucrurile în felul său, o casă pe pamânt nu-i pentru oricine, ea implicând multă muncă și timp, cu siguranță sunt destul de mulți oameni care nu-s făcuți pentru „viața la țară”. Dar eu, ca om care a crescut în aer liber la curte, n-am putut să-mi închipui vreodată să locuiesc toată viața și mai ales să îmi cresc copiii la bloc. Dar decizia n-a fost bazată exclusiv pe copiii pe care o să-i avem sau nu, ci mai mult pe ceea ce ne dorim noi doi, mai exact spațiu, confort, liniște, aer curat și-o calitate a vieții pe care statul la niciun bloc nu o poate oferi vreodată.

Cum din Franța n-avem de gând să ne mutăm prea curând și cum regiunea asta, așa cu este ea, fără munți înzăpeziți sau mare de vreun albastru profund, are avantajele ei ca siguranța vieții, locuitori civilizați, venit stabil și o mâna de oameni cunoscuți întotdeauna aproape, anul acesta am considerat că a venit momentul să facem marele pas. Probabil că-i adevărat ce se spune, că vine o zi în viață când simți nevoia de mai multă stabilitate, dar nu cred să existe vreo vârstă anume, cel mai probabil ține de dorințele și aspirațiile fiecăruia dintre noi.

Casa în care ne mutăm este una cumpărată. Cu ce-am mai pus noi, cu ce ne-a dat și banca, credem c-am făcut o afacere bună. Știu că există foarte mulți oameni, mai ales printre români, care când aud de credit parcă aud de dracu’, însă trebuie să știți că aici condițiile oferite de bănci sunt foarte diferite. Intr-o țară ceva mai civilizată și cu o legislație normală, gradele de îndatorare nu depășesc 30 % din venit, astfel că restul de 70% îti ajunge să duci un trai decent; împrumutanții au asigurări de viață solide care permit somnul liniștit noaptea în caz că se întâmplă ceva cu jobul, sănătatea, sau mai grav, cu viața, nu există credite în valute străine care să se deprecieze în timp și cel mai important, piața imobiliară este destul de stabilă ceea ce permite să vinzi la nevoie și să-ți acoperi împrumutul. Desigur că un credit nu-i nicăieri soluția ideală, dar atât timp cât nu câștigi la loto sau nu primești vreo moștenire semnificativă de la vreo mătușă putred de bogată, dar vrei un loc al tău, nu să rămâi toată viața într-un apartament cu chirie, poate fi în final o soluție care ajută.

Noi n-am plecat pe premiza să o vindem într-o zi, dimpotrivă, vrem să ne-o amenajăm după bunul plac, așa cum am visat dintotdeauna, să ne creem un locușor al nostru în care să trăim cu drag. Contrar obiceiurilor românești, aici sunt mulți oameni care stau toată viața cu chirie fără să aibe vreun stres, dar fiecare dintre noi cunoaște ce-i mai bine pentru el, iar deciziile trebuie luate întotdeauna personal, nu după ce face unul și altul.

Am ales Amboise din mai multe considerente, primul și cel mai important fiind că prețurile caselor în localitățile de lângă Tours sunt mult mai avantajoase decât prețurile caselor din oraș, dar desigur că nu toți suntem dispuși să dăm orașul pe o localitate mai mică. Firește că sunt mai mulți factori care intră în joc, vârsta, jobul, îndeletnicirile de care putem sau nu putem să ne lipsim și de ce nu, poate chiar felul nostru, al fiecăruia, de a fi. Însă vă zic sincer că eu prefer viața într-un loc mai liniștit, unde aglomerația, pericolul, stresul și implicit rata de moarte a neuronilor mei sunt mai mici decât vreo metropolă. E drept că avem norocul ca jobul să nu ne lege de oraș, dar într-un final probabil că și asta este o chestie de alegere: ne trăim viața în funcție de job sau alegem jobul în funcție de viața pe care ne-o dorim? Eu aș merge pe a doua variantă. Și totuși Amboise nu-i vreun loc pustiu sau vreunul în care nu se întâmplă nimic. În ciuda faptului că este mai mic ca suprafață, este viu, turistic și animat în orice anotimp. În plus, împreună cu toată această Vale a Loarei, formează o regiune destul de bogată natural și cultural, astfel că dacă ai o mașină la îndemână nu te plictisești prea tare.

Întâmplarea, sau poate destinul, au făcut ca la Amboise să găsim Casa. Știți voi, sau poate că vă închipuiți, Casa aceea pe care atunci când o vizitezi știi din prima că se află acolo pentru tine. Așa a fost cu această casă… A fost suficient s-o vedem o dată ca să știm că nu mai vrem să căutăm alta; era perfectă, de parcă ar fi fost construită acolo special pentru noi. Ne-au plăcut strada și casele din jur, un cartier ce pare foarte curat și civilizat; ne-a plăcut și curtea mare, exact așa cum o visam. Totul, atât în exterior cât și în interior, pare că a fost gândit și aranjat cu gust, însă cel mai tare, recunosc, m-a impresionat șemineul din camera de zi. Nu știu dacă v-am spus vreodată despre cât de mult îmi doresc un șemineu, să stau iarna cu un pahar de vin în mână și să aud lemnele troznind, dar n-aș fi conceput să ne luăm o casă fără. Noroc că în zonă mai toate au unul.

Și uite așa de azi dăm pagina și începem un nou capitol al poveștii noastre franțuzești, un nou capitol al vieții, numit generic Amboise. Un capitol despre care habar n-avem ce va aduce, dar sperăm că va fi numai de bine.

Nu știu despre voi, dar eu cred că sunt locuri și oameni pe care atunci când îi vezi prima dată știi. Știi că sunt pentru tine, iar tu pentru ei. Și mai cred în anumite coincidențe, numite destin, în situații spre care ajungem așa, pur și simplu, fără să plănuim, dar care  în final ni se potrivesc ca o mănușă. Spun asta pentru că uneori mi se pare imprevizibilă viața și pe unde ne poartă ea. Pe unde nici nu bănuim. Mă gândesc și mi se pare ciudat că locul asta al nostru în care să trăim cu drag se află atât de departe de locurile de baștină, pe un tărâm aparent străin, tocmai aici, la umbra castelelor Loarei. Cine ar fi crezut? Nimeni, sau cel puțin eu nici atât.

Dar uite că de azi înainte îngroș și eu rândurile celor care privesc castelul Amboise zi de zi pe fereastră, iar în momentele de liniște aud Loara cum își duce indolentă apele tulburi la vale, exact prin spatele curții mele. Acum chiar că locuiesc la malul Loarei!